Studiu: Oamenii văd moartea diferit, în funcţie de rasă și religie

326

„Trăim într-o lume foarte diferită faţă de acum 100 de ani. Ideea că există o casă în care se nasc oamenii și apoi mor a dispărut în mare măsură. Aceasta afectează modul în care trăim și modul în care murim" , a spus Masci, un cercetător american, comentând un sondaj recent care evidenţiază atitudini surprinzătoare cu privire la moarte, diferite de cele pe care societatea le-a avut până acum.

În anul 1990, 15% din adulţii din SUA afirmau că medicii ar trebui să facă tot ce este posibil pentru un pacient, chiar și în faţa unei boli incurabile. Acest număr aproape s-a dublat în ultimii 20 de ani, în condiţiile în care 31% susţin acum acest punct de vedere, potrivit unui raport publicat recent de Pew Research Center’s Religion & Public Life Project și comentat de către Huffington Post.

„Nu știm cu adevărat de ce există o dublare a cifrelor în această privinţă”, a spus autorul studiului Pew, Cary Funk, care consideră că schimbarea este „surprinzătoare”. „Când vine vorba de tine, s-ar putea să te agăţi mai mult de orice circumstanţă pe măsură ce te confrunţi cu realitatea propriei condiţii”, a spus Funk . Aceasta se datorează faptului că medicii „oferă întotdeauna cu atât mai multă speranţă, cu cât se administrează mai mult tratament . Nu știi ce posibilităţi sunt”, a concluzionat Funk pe marginea schimbărilor cu privire la atitudinea faţă de moarte.

Sondajul relevă un decalaj semnificativ în funcţie de religie, rasă și origine etnică în privinţa reacţiilor pe care oamenii le-ar avea în cazul în care ar suferi de o boală incurabilă. Astfel, mai mult de șase din 10 evanghelici albi, dar și catolici și oameni fără o identitate religioasă ar solicita medicilor să oprească tratamentul și să fie lăsaţi să moară, dacă nu există nicio speranţă de îmbunătăţire. Însă protestanţii albi din confesiunile principale ar solicita oprirea tratamentului în proporţie de 72%.

În schimb, majoritatea protestanţilor negri (61%) și a hispanicilor ( 57%) afirmă că ar dori ca medicii de să facă tot posibilul pentru a le salva viaţa lor.

În ceea ce privește pregătirea pentru asemenea momente anterioare morţii, numai 37% dintre adulţi spun că s-au gândit profund în această privinţă. De asemenea,doar 35% și-au exprimat punctul de vedere în scris, fie informal sau în documente legale, cum ar fi un testament, iar alţi 27% afirmă că au vorbit despre opiniile lor cu cineva.

Pe de altă parte, același sondaj relevă faptul că oamenii resimt teama de a fi dependenţi fizic de o persoană sănătoasă aproape la fel de mult ca teama de durere. O majoritate (57%) afirmă că ar prefera mai degrabă să moară în cazul în care ar trebui să suporte o mare durere provocată de o boală incurabilă. Aproape la fel de multe persoane (52%) ar prefera același lucru în cazul în care boala ar genera o „totală dependenţă” de la alţii pentru îngrijirea lor.

Confruntaţi cu o asemenea temere, o parte dintre persoanele intervievate consideră că în anumite circumstanţe oricine are un „drept moral” să se sinucidă . Astfel, cele mai multe persoane(62%) percep această posibilitate ca pe un drept în cazul în care cineva se confruntă cu o mare suferinţă, 56% în cazul în care cineva are o boală incurabilă, 38% dacă viaţa a devenit o povară pentru pacient și 32 % ar percepe sinuciderea ca un drept în cazul în care suferinţa lor ar deveni o povară extrem de grea pentru familia lui.

Cercetătorul David Masci observă că în privinţa opiniilor referitoare la moartea asistată apare un paradox. Astfel, într-un raport care însoţește studiul , Masci a constatat că 14 din 16 confesiuni religioase care au constituit obiectul sondajului învaţă că sinuciderea, fie că este asistată sau nu, precum și eutanasia sunt împotriva învăţăturii credinţei lor. Cu toate acestea, aproape jumătate (47%) dintre adulţii din SUA sunt de acord cu existenţa unor legi care permit moartea asistată.

În opinia lui Masci, explicaţia acestei situaţii constă în faptul că „doar pentru că cineva se identifică cu un anumit cult religios, nu înseamnă că ei și cunosc învăţătura acestuia, iar dacă o cunosc nu înseamnă că au și păstrat-o în propriile lor opinii”. De asemenea, cercetătorul american a menţionat că opiniile individuale sunt în principal modelate de dinamica familiei, de noile tehnologii medicale și de modul în care societatea percepe autonomia personală.