Ebola, superstiţiile și frica de Dumnezeu

1273

Ebola nu se limitează doar la creșterea numărului de victime. Reușește chiar să reactiveze frici și comportamente tipice Evului Mediu. Superstiţiile sunt doar unele dintre acestea. Chiar și Dumnezeu este invocat în dezlegarea enigmei legate de o epidemie care pare tot mai greu controlabilă.

Pe măsură ce focarul de Ebola ia proporţii, bisericile din Africa au început să identifice noi soluţii pentru prevenirea infecţiei, care nu fac decât să ilustreze panica ce s-a instalat pe continental african. În Nigeria, preoţii romano-catolicii au început să ofere ostia (pâinea de împărtășanie) în palmă, evitând să o mai pună pe limbă, anunţă The Washington Post.

Pretutindeni în Africa de Vest, găleţi cu apă și săpun sunt dispuse la intrările în biserici. Mulţi oameni sunt reticenţi să dea sau să primească îmbrăţișări. Chiar și a întinde mâna în semn de salut a devenit o problemă.

Pot părea gesturi bizare, însă nu și în condiţiile în care epidemia a ucis peste 1.400 de persoane în Liberia, Sierra Leone, Guineea și Nigeria, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Și superstiţia promite salvarea

Bisericile creștine nu au de luptat doar cu focarele de infecţie. Un alt adversar se profilează insistent la orizont: superstiţiile. Vindecătorii tradiţionali par să fie tot mai bine-veniţi și doriţi. Promisiunile lor de vindecare rezonează cu o puternică credinţă în superstiţii.

Nenumăraţi vindecători care recurg la practici primitive și-au făcut prezenţa în zonele rurale, potrivit OMS. Aceștia utilizează remedii pe bază de plante și apelează la ritualuri cu intenţia tratării persoanelor din zonele în care suspiciunea faţă de medicina modernă persistă.

În Sierra Leone, Mamie Lebbie, o vânzătoare de plante medicinale, a pretins că este înzestrată cu puteri speciale pentru a vindeca Ebola. Aceasta i-a adus notorietate, reușind să câștige încrederea și vecinilor din Guineea.

Lebbie a devenit prima femeie infectată în Sierra Leone. Boala i-a fost fatală. La înmormântarea ei, bocitoarele au venit din toate colţurile pentru a-i aduce omagii. Efectele au fost catastrofale. Simpatizanţii i-au atins corpul, fapt care a condus la un val de infecţii.

„Comunităţile rurale au privit iniţial această boală ca rezultat al unei vrăjitorii, de aceea i-au dus pe cei bolnavi la vindecătorii tradiţionali, în timp ce alţii le-au administrat doar plante”, a spus Sumoward Harris, episcop emerit al Bisericii Luterane din Liberia.

Nu este surprinzător că, în anumite societăţi, în perioade de criză, superstiţiile se instalează confortabil. O posibilă explicaţie pentru persistenţa superstiţiilor în mentalul colectiv este lipsa de control. În opinia lui Stuart Vyse, „scopul este acela de a obţine mai mult control. Când ceva important este în joc, iar rezultatul este nesigur, atunci intervin superstiţiile, care ne fac să ne simţim mai încrezători”. Intervine, de fapt, nevoia de siguranţă în contexte dificil de înţeles, precum epidemiile.

Creștinii îl invocă pe Dumnezeu

Şi dacă superstiţia încearcă să ofere un răspuns fricii de necunoscut, mulţi dintre creștini se străduiesc să explice teologic flagelul pe care îl generează Ebola făcând apel la o altă frică.

Liderii creștini reuniţi în cadrul Consiliului Liberian al Bisericilor au fost unanim de acord: „Dumnezeu este supărat pe Liberia.” Conform declaraţiei Consiliului, „Ebola este o plagă. Toţi liberienii trebuie să ne rugăm și să căutăm iertarea lui Dumnezeu pentru decădere și actele imorale (cum ar fi homosexualitatea etc.), care continuă să penetreze societatea noastră.” Soluţia recomandată pentru încetarea acestei boli devastatoare asupra naţiunii: toată lumea să stea în casă pentru trei zile de post și rugăciune.

Ideea că „Dumnezeu este furios” și a trimis Ebola este o reminiscenţă a unui mod de a reacţiona și la alte episoade caracterizate de criză sau dezastre naturale. Explicaţii similare au fost oferite în urma valului tsunami din Asia, din 2004, sau a uraganelor Sandy și Katrina.

Celebrul lider evanghelic Pat Robertson a fost de părere că seismul de pe Coasta de Est a Americii a fost un semn divin. De altfel, nu a avut nicio ezitare în a considera că atacurile din 11 septembrie au fost pedeapsa divină pentru proliferarea avortului, homosexualităţii sau a mișcărilor feministe.

Catastrofa din Japonia a fost catalogată drept un „avertisment divin” de către pastorul Cho Yong-gi, de la Yoido Full Gospel Church, din Coreea de Sud. „Mă tem că acest dezastru este un avertisment din partea lui Dumnezeu cu privire la ateismul şi materialismul poporului japonez.” Chiar și guvernatorul oraşului Tokyo a afirmat că Japonia a fost lovită de pedeapsa divină. Ulterior a retractat afirmaţia.

Deci, nu este acum pentru prima oară când Dumnezeu este „acuzat” că orchestrează dezastrele. Comentatori de la Daily Beast au susţinut că pedeapsa divină este pur și simplu un mecanism bine stabilit prin care umanitatea a încercat dintotdeauna să înţeleagă catastrofele. În acest sens, ei argumentează cu situaţia similară din Evul Mediu, când Moartea Neagră a fost percepută ca o răzbunare a divinităţii.

Ce schimbă de fapt frica?

Conexiunea de natură religioasă dintre boală și păcat este o constantă. Ea apare nu doar în interpretarea unor teologi mai mult sau mai puţin familiarizaţi cu teodiceea. Însăși Biblia Îl identifică de multe ori pe Dumnezeu în culisele unor situaţii similare cu cele ale epidemiilor moderne. A pretinde că Dumnezeu nu are niciodată de-a face cu acest gen de tragedii umane presupune o negare voluntară a unor evidenţe teologice. Plăgile egiptene constituie un argument în această privinţă, dar nu sunt și singurele.

Însă, pe de altă parte, susţinerea cu vehemenţă că în spatele unui oarecare eveniment catastrofal poate fi identificată prezenţa divină constituie cel puţin o eroare. Cu atât mai mult cu cât efectele este posibil să fie contrare celor pe care le așteaptă protagoniștii acestor scenarii.

În acest sens se exprimă și editorialiștii de la Slate, care critică faptul că liderii religioși care prezintă Ebola și alte crize ca pedepse divine participă la perpetuarea unui mod periculos și distructiv de a gândi.

Rezolvarea dramelor umanităţii prin intermediul fricii este posibil să nu fie cea mai bună soluţie. Nici superstiţiile, nici teama de „mânia divină” nu vor determina vreodată pe cineva să experimenteze vreo schimbare interioară. Și, cel mai probabil, nici nu vor eradica Ebola.

Este suficientă o parcurgere a paginilor biblice pentru a vedea că, de regulă, ameninţările divine se soldau cu conversii ocazionale, conjuncturale, de scurtă durată. Cu alte cuvinte, apelul la frică nu este cea mai bună strategie didactică. Poate că nu întâmplător Scriptura corectează această perspectivă, afirmând că „în dragoste nu este frică”. Dragostea nu va stopa Ebola, dar oferă șansa unei salvări din falsa siguranţă.