Greutatea care îţi definește viitorul

511

Frecvenţa obezităţii este în creştere la toate grupele de vârstă. Obezitatea produce complicaţii medicale grave şi alterează calitatea vieţii. Odată cu înaintarea în vârstă, obezitatea poate exacerba declinul funcţional şi duce la invaliditate.

De regulă, greutatea maximă se atinge între 50 şi 59 de ani, atât la bărbaţi, cât şi la femei. După 60 de ani, greutatea tinde să scadă. Îmbătrânirea se asociază cu modificări considerabile ale compoziţiei corpului. După 20-30 de ani, ţesutul lipsit de grăsime (mai ales ţesutul muscular) scade, în mod progresiv, în timp ce masa de ţesut gras creşte (tot progresiv). Masa musculară maximă este atinsă în jurul vârstei de 20 de ani, pentru ca la 70 de ani musculatura scheletală să fie mai mică cu 40%. Cantitatea maximă de grăsime din organism se atinge între 60 şi 70 de ani. Îmbătrânirea se asociază şi cu o redistribuire a masei de ţesut adipos şi cu creşterea mai mult a grăsimii intraabdominale decât subcutanate. La vârstnici, creşte şi cantitatea de grăsime intramusculară şi hepatică, care se asociază cu rezistenţa la insulină.

Obezitatea este definită ca un exces nesănătos de ţesut gras în organism, care creşte riscul bolilor şi al decesului prematur. Înaintarea în vârstă se asociază cu creşterea tuturor componentelor cheltuielilor totale de energie, care cuprind rata metabolismului bazal (care reprezintă 70% din totalul cheltuielii de energie), efectul termic al alimentelor (care este în jur de 15%) şi activitatea fizică, ce reprezintă aproximativ 20% din cheltuiala totală de energie. În mod normal, rata metabolismului bazal (metabolismul în repaus) scade cu 2-3% la fiecare 10 ani. Îmbătrânirea se asociază cu scăderea hormonului de creştere (care determină formarea de celule noi), cu un răspuns scăzut la hormonul tiroidian, cu scăderea testosteronului şi cu rezistenţa la leptină. Rezistenţa la leptină duce la scăderea capacităţii de a diminua pofta de mâncare.

Obezitatea este însoţită de o scădere a duratei de viaţă. La vârsta de 40 de ani, această scădere este de 6-7 ani, în comparaţie cu cei cu o greutate normală. La vârstnici, predomină toate componentele sindromului metabolic (obezitate abdominală, rezistenţă la insulină, dislipidemie şi hipertensiune arterială). Obezitatea este asociată şi cu creşterea riscului de boli canceroase, de uzura articulaţiilor genunchilor şi coxofemurale şi cu un risc crescut de cataractă.

Tratamentul obezităţii necesită schimbarea stilului de viaţă, cu o alimentaţie deficitară în energie şi cu creşterea activităţii fizice. Trebuie să ştim că un kilogram de ţesut adipos conţine 6.500 de calorii, ceea ce înseamnă că o restricţie de 600 de calorii pe zi va duce la o pierderea în greutate de 1 kg în 10 zile. Pierderile de 2-3 kg pe săptămână, anunţate de unele reclame, se datorează diminuării cantităţii de apă din organism şi nu de ţesut adipos. Scăderea ingestiei de energie cu 500-1.000 de calorii pe zi va duce la o scădere de 0,4-0,9 kg pe săptămână, ceea ce în 6 luni înseamnă 8-10% din greutatea totală. Folosirea medicamentelor pentru a trata obezitatea poate crea neplăceri mai mari la vârstnici decât la tineri.

Într-un studiu efectuat în China începând din anul 1986 asupra a 577 de pacienţi, s-a arătat că modificarea stilului de viaţă a dus la o scădere a mortalităţii generale şi a frecvenţei diabetului în întreaga perioadă de urmărire, de 23 de ani.