Viaţa din pragul morţii

1118

„Te-ai rugat, te-ai închinat, ai citit Biblia sau ai lucrat recent pentru Dumnezeu? Dacă nu, ridică-te și fă acest lucru acum!" Acest mesaj poate fi considerat banal, nu însă și atunci când este scris de o fetiţă de 12 ani cu scopul ca el să fie citit 10 ani mai târziu. Taylor Smith este autoarea, dar și destinatara scrisorii pe care nu o va mai citi niciodată. O moarte fulgerătoare a pus capăt proiectelor ei de viaţă.

La două săptămâni de la decesul ei, în urma unei pneumonii, părinţii i-au găsit scrisoarea printre lucrurile personale, menţionează Huffington Post. „A fi deschisă de Taylor Smith, la 13 aprilie 2023″, era notat pe plicul scris în aprilie 2013. Taylor ar fi avut atunci 22 de ani.

În scrisoarea sa, Taylor își adresa întrebări într-o perspectivă îndepărtată. Era extrem de interesată de evoluţia ei în următorii 10 ani, de viitoarea ei situaţie școlară și de relaţia ei cu Dumnezeu.

„Dragă Taylor, cum mai merge? Viaţa era destul de frumoasă acum 10 ani. Primești aceste felicitări cam târziu, dar ţi le-am scris foarte devreme. Felicitări pentru absolvirea liceului. Dacă n-ai terminat liceul, ar fi bine să te întorci la învăţat… În momentul când îţi scriu aș vrea să devin avocat. (…) Nu uita că au trecut 10 ani de când ţi-am scris aceste rânduri. Probabil multe lucruri s-au întâmplat. Și bune, și rele. Însă nu uita că fac parte din viaţă și trebuie să le faci faţă.”

Cu scrisoarea în mână, tatăl lui Taylor a declarat că fiicei lui „îi plăcea să facă lucruri ciudate… Faptul că a scris această scrisoare nu a fost o surpriză, însă ceea ce a scris a fost.” Pentru el, scrisoarea nu face decât să ilustreze genul de persoană care a fost Taylor: plină de viaţă, de dragoste pentru cei din jurul ei și pentru Dumnezeu. „Tatăl ei a spus că ceea ce a făcut-o atât de specială a fost faptul că a avut înţelepciunea unui adult, dar credinţa unui copil”, a afirmat și mătușa fetei.

Speranţă pentru oamenii puternici

Ce a determinat-o pe Taylor să aibă o atitudine pozitivă în perspectiva necunoscutului vieţii? Posibil același lucru care l-a făcut pe Earvin „Magic” Johnson, vedetă absolută a Dream Teamul-ului american și a baschetului mondial, să reziste în faţa diagnosticului necruţător de SIDA. Pe atunci speranţa medie de viaţă a unui bolnav de SIDA era de 4 ani. Au trecut însă 20 de ani de la diagnostic. „Moartea nu mă interesa, viaţa, da!, eram pregătit să mă bat pentru ea. Am un spirit puternic, sunt un competitor de cursă lungă. Aşa că am văzut în HIV un adversar, ca la baschet. Şi l-am atacat, am făcut totul, totul, ca să-l elimin. Nu, nu mi-a fost şi nu mi-e frică de moarte!” a declarat „Magic”, convins că atitudinea pozitivă l-a ajutat să fie un învingător. Nu doar moartea trebuie înfruntată, viaţa trebuie mai întâi valorificată.

„Nu mă tem de moarte, dar nici nu mă grăbesc să mor. Mai am multe de făcut înainte de asta”, declara și Stephen Hawking, considerat a fi nu doar în topul celor mai inteligenţi oameni ai planetei, ci și în categoria celor care consideră viaţa un rod al întâmplării. Afirmaţia însă nu este făcută în spiritul optimismului în faţa morţii inevitabile, ci ca o modalitate de a nega ideea existenţei Raiului și a vieţii de după moarte. Hawking trăiește în perspectiva necunoscutului vieţii, ignorându-i finalul.

Cu totul alta este abordarea celor care consideră că moartea trebuie conștientizată și discutată. Aceasta este ideea promovată de tot mai multe proiecte care îşi propun să adune oamenii în jurul unei mese, să-şi facă timp şi să vorbească despre momentul prin care fiecare va trece. Recent, Rosemary Lloyd a găzduit una dintre cele mai neobişnuite cine din viaţa ei. Adunarea lui Lloyd, numită „Moartea la cină“, este prima din sutele de întâlniri planificate pentru acest an, de-a lungul Statelor Unite ale Americii. Scopul este pe cale să devină cât mai firesc: discuţii despre singurul lucru iremediabil din viaţa fiecărui om. Până acum, peste 4.000 de oameni s-au înscris la astfel de cine.

Optimism din alte sfere

Mulţi sunt convinși că astfel de conversaţii sunt utile, nu însă și suficiente. Elementul care este prea puţin prezent în cadrul lor constă în perspectiva religioasă. „Spiritualitatea nu poate fi un înlocuitor al suferinţei, dar este o inegalabilă resursă de trăire a acesteia într-un fel care ne face posibilă creșterea”, afirmă Larry Yeagley, în cartea Durerea din inimă și tratarea ei. Cu toate acestea, perspectiva religioasă despre moarte poate deveni ineficientă, atâta timp cât discuţiile nu sunt deschise. Dr. Elisabeth Kubler-Ross, un psihiatru elveţian, este convinsă că „ar fi de mare ajutor dacă din ce în ce mai multă lume ar vorbi despre moarte și agonie ca despre ceva ce face în mod natural parte din cursul vieţii”, citează epsihologie.

Percepţiile faţă de moarte sau suferinţă diferă în funcţie de sistemul personal de valori, un sistem ce este conturat deseori de perspectivele religioase. Însă mai important decât abordarea morţii este atitudinea faţă de viaţă. Povestea lui Taylor Smith este un exemplu de viaţă trăită conștient, cu dorinţa de a nu irosi nicio clipă. Niciuna fie și din 12 primăveri.