Video: Extreme Makeover transformă casa unor creştini cu 11 copii

112

Viaţa lui Aaron şi Jackie Frisch nu era una tocmai uşoară, în anul 2008, câne echipa Extreme Makeover le-a transformat casa. Aveau 11 copii, iar motto-ul lor era „întotdeauna mai e loc pentru încă unul".

Înainte însă ca prejudecăţile să îi pună într-o categorie care să nu le facă cinste, trebuie menţionat că doar trei dintre cei 11 sunt copiii lor biologici. Alţi cinci au fost adoptaţi din Haiti, după cutremur, iar alţi trei din Toledo. Aceasta era însă povestea familiei Frisch în 2008, când echipa de la Extreme Makeover a poposit la ei acasă. Astăzi, relatează Religion News, familia are 25 de copii.

Capul familiei, Aaron (43 de ani) este pompier şi spune că el şi Jackie consideră că este o vocaţie din partea lui Dumnezeu ca ei să ajute copiii nevoiaşi în familia lor. „Cred, ca să rezum totul într-o singură propoziţie, că încercăm să schimbăm lumea, ajutând câte un copil, pe rând," a mărturisit Aaron.

Soţia lui Aaron, Jackie, este o autoare şi vorbitoare motivaţională creştină, care a lucrat şi ca pastor de tineret şi consilier creştin în cadrul unei biserici americane. În ultimul an însă, ea nu a mai putut lucra din cauza unei boli teribile care i-a provocat nu mai puţin de cinci atacuri cerebrale majore: sindromul Ehrlers-Danlos.

Prezenţa lor la emisiunea Extreme Makeover, pe care o puteţi urmări mai jos, le-a transformat semnificativ viaţa, povestesc cei doi. „Casa aceasta este uimitoare şi ne-a făcut vieţile mult mai confortabile, dar nu a fost vorba numai despre casă," a declarat Aaron, amintind de misiunea lor creştină, de a transmite lumii evanghelia. „Am putut vorbi cu zeci de mii de oameni mai mult, datorită acestei experienţe."