Etichetă: generozitate
Generozitatea nu are legătură doar cu banii
Atunci când cititorii revistei Reader's Digest au fost invitaţi să povestească despre un moment în care cineva a fost atent la o nevoie a lor, relatările despre astfel de experienţe nu au întârziat să curgă, dovedind că lumea noastră este încă plină de curieri ai generozităţii.
Marile efecte ale micilor acte de bunătate
Un act neașteptat de bunătate ne poate schimba ziua, dacă suntem destinatarii lui, dar și dacă suntem cei care îl iniţiază. Iar schimbarea poate reverbera dincolo de graniţele unei zile, pentru că, măsurându-le prin efectele lor, actele de bunătate nu sunt vreodată, dincolo de limbajul care le-a consacrat, cu adevărat mici.
Înainte să moară, un bătrânel i-a lăsat vecinei lui cadouri cât pentru 14 Crăciunuri
O bătaie în ușă e tot ce au auzit din partea vecinilor, înainte de a fi emoţionaţi până la lacrimi de ceea ce aveau să afle. Au deschis și au văzut-o în prag pe fiica vecinului lor, cu mâna încleștată pe un sac mare și negru. „Am crezut că mă roagă să scot eu gunoiul...
Cât de generoși sunt de fapt creștinii și ce îi motivează
facilitează cea mai mare debandadă de shopping din an –, americanii vor să revină la sentimente mai altruise, cu Giving Tuesday, o zi în care să îţi tragi sufletul după ce ai umblat după cele mai bune reduceri și să te gândești dacă ţi-au mai rămas resurse financiare pentru a-i ajuta și pe alţii. Cu...
Mai mulţi profesori au donat 100 de zile de concediu unui coleg bolnav de cancer
În mai 2018, după prima rundă de chimioterapie, Robert Goodman și-a dat seama că i se va termina concediul medical. Fusese diagnosticat cu un cancer de colon și rămăsese fără opţiuni.
Poliţista care a alăptat un bebeluș malnutrit a fost avansată
Celeste Ayala a fost o atingere celestă pentru un bebeluș preluat de Protecţia Copilului. Femeia, care lucra ca ofiţer de poliţie, a fost avansată în funcţie ca urmare a gestului pe care l-a făcut faţă de acel micuţ.
Fericirea e întotdeauna disponibilă
Cum răspunzi când cineva te întreabă: „Cum ești”? Cu un ridicat ușor din umeri și un: „Bine” neconvingător? Ce altceva ai putea răspunde, când nu ești convins că viaţa ta de zi cu zi se rezumă la ceva mai mult de atât?
„E ceva cu banii. Ceva care ne desparte de Dumnezeu”. Interviu cu Julian Archer
Un pui de „antreprenori în serie” (cum obișnuiește să își numească părinţii), Julian Archer a mers pe calea deschisă de ei până a ajuns în clubul celor mai bogaţi 1% ai planetei.
Cum se simte (ne)fericirea la români
Multe organizaţii pretind că știu ce este fericirea și cum se măsoară și termină prin a alcătui topuri cu cele mai fericite ţări din lume. Problema noastră este că indiferent de indicii folosiţi, definiţiile aplicate și metodele de calcul preferate, România iese veșnic nefericită.
Mii de copii, ajutaţi într-o singură zi, de către alţi copii
Într-o perioadă în care solidaritatea este foarte des invocată în spaţiul politic, câteva sute de români au dorit să lărgească pentru o clipă cadrul ei, empatizând cu cei mai nevoiași.
Cum poţi face din 2017 „anul altruismului”
Luna ianuarie este perioada celor mai ambiţioase ţeluri. Proverbial, cele mai multe dintre ele nu se vor realiza, însă la fel de verificat este că, dacă ceva contează cu adevărat pentru noi, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a duce acel plan la îndeplinire.
La 94 de ani, lasă altruismul să îi dea un sens în viaţă
La cei 94 de ani ai ei, americanca Judy Olson privește lumea din spatele unor lentile fixate pe rame groase de ochelari. Ca orice bunicuţă. Însă ceea ce o face specială pe Judy este că, prin acești ochelari, vede lumea cu o responsabilitate surprinzătoare pentru cineva de vârsta ei.
Ce primești atunci când oferi
Fiecare gest altruist înseamnă mai mult decât a aduce fericire în viaţa celorlalţi. Efectele pozitive ascunse ale generozităţii acţionează inclusiv asupra celui care dăruiește în mod necondiţionat.
Un studiu cu surprize: ateii, cei mai altruiști?
De regulă, se consideră că în familiile religioase copiii sunt mai altruiști. Așa cred și părinţii, dar și societatea, în genere. Însă această idee este posibil să nu fie tocmai conformă cu realitatea. De aici derivă provocările și controversa unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Chicago.
Altruismul eficient. Ce este și până unde poate merge
„Luaţi ceea ce aveţi nevoie! Puneţi în frigiderul comunitar produsele alimentare care vă prisosesc.” Pe foaia A4 protejată de o folie transparentă și lipită pe sticla unei vitrine frigorifice amplasate în capitală sunt toate instrucţiunile de care e nevoie pentru ca iniţiativa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a capitalei să își atingă scopul: acela de...
De ce sunt gesturile de bunătate atât de molipsitoare
Emoţia unui gest de bunătate are puterea de a inspira altruism chiar și în rândul celor care sunt doar simpli martori. Asta și pentru că bunătatea influenţează în mod inedit o serie de procese din corp, care îi sporeşte caracterul molipsitor, a observat o echipă de cercetători americani.
Recăsătoriţi pentru că mireasa nu-și mai amintea nunta
Orice mireasă și-ar dori să aibă o nuntă atât de frumoasă încât să nu o uite niciodată. De aceea, când Jeremy a auzit-o pe soţia lui spunându-i, după gravul accident de mașină căruia îi supravieţuise, că nu-și amintește nimic despre nunta lor, a fost teribil de afectat.
39 de fapte bune pentru necunoscuţi, o idee genială pentru aniversarea lor
Lee Beck și Amelie, din Oxford, Marea Britanie, au multe lucruri în comun, pe lângă faptul că amândoi s-au născut în aceeași zi. Însă unul dintre cele mai importante este dragostea lor pentru oameni, care i-a condus ca, de aniversarea de anul acesta, să își propună să facă 39 de fapte bune și să și...
Afganul cu mâini de indian
Rudele indianului Francis Joseph privesc cu un amestec de uimire și nostalgie către pumnii strânși în semn de mulţumire de către Abdul Rahim. Bărbatul afgan are un motiv uriaș de recunoștinţă: a primit în dar mâinile lui Francis.
Statuia lui „Iisus fără adăpost” inspiră oamenii la generozitate
Acum doi ani, când sculptura care Îl înfăţișa pe Domnul Iisus ca pe un om fără adăpost a stârnit controverse legate de ce este adecvat și ce nu în reprezentarea lui Christos, nimeni nu s-ar fi gândit că statuia va genera un astfel de răspuns pozitiv, precum cel la care asistăm astăzi.
VIDEO: Dovada emoţionantă că altruismul sfidează orice limite
Evelyn a dus noţiunea de generozitate la un alt nivel. La aproape 98 de ani, ea demonstrează cu mult curaj că nimic nu poate sta în calea dorinţei de a-ţi ajuta semenii, nici vârsta și nici ce spun sau cred ceilalţi.