Subiect de film, de carte şi dezbateri publice, anul 2012 este îmbrăcat, înainte de a se înscrie în firul istoriei, în hainele dezastrului şi ale morţii. Conform calendarului maya, sfârşitul anului 2012 va însemna şi sfârşitul acestei lumi. Biblia oferă însă o perspectivă diferită despre evenimentele sfârşitului.

În 1981, Charles Berlitz publica o carte intitulată sugestiv Ziua de apoi – 1999, în care avertiza, pe baza unor preziceri obscure ale lui Nostradamus, că în anul 1999 omenirea se va confrunta cu inundaţii, cu efecte devastatoare ale poluării, cu foamete şi schimbarea polilor magnetici ai Pământului. Apoi, tot conform interpretărilor lui Berlitz, în data de 5 mai 2000 urma să se producă o aliniere a planetelor care avea să genereze o puternică furtună solară şi cutremure majore. Au trecut anii 1999-2000, iar acum, elementele care alcătuiau acest scenariu apocaliptic sunt asociate anului 2012.

Lansat în cinematografele din întreaga lume spre finele anului 2009, filmul 2012 (în regia lui Roland Emmerich) s-a situat timp de mai multe săptămâni în topul celor mai vizionate pelicule. Filmul prezintă în imagini terifiante distrugerea civilizaţiei umane într-un moment prevestit de vechii maya. Campania de promovare a filmului a mizat pe interesul oamenilor faţă de subiectul „sfârşitului lumii” şi s-a bucurat de un real succes. Efectele speciale ale realizatorilor de la Hollywood au captivat atenţia mai mult decât dezminţirile date de NASA, conform cărora nu există motive pentru a crede că lumea se va sfârşi în 2012. Nu mai surprinde pe nimeni apariţia pe internet a unor voci care susţin că NASA ascunde de fapt adevărul despre sfârşitul iminent.

De ce 2012?

Anul 2012 ar reprezenta finalul unui ciclu temporal de 5.000 de ani, potrivit unor informaţii din calendarul maya. Aidoma altor civilizaţii vechi, civilizaţia maya este învăluită într-o aură de mister, fiind subiectul speculaţiilor contemporane. Confuzia dintre faptul istoric şi speculaţiile vânătorilor de senzaţionalism poate da naştere unor spaime colective. Deosebirea dintre realitatea istorică şi speculaţie este ilustrată de opiniile privind modul în care au fost construite piramidele egiptene. Documentele antice descriu procesul anevoios prin care s-au realizat aceste construcţii, în timp ce diverse voci pretind că piramidele au fost ridicate cu ajutorul unor tehnologii extraterestre. În acord cu documentele şi vestigiile existente, este cert că maya au format cea mai dezvoltată civilizaţie din America Centrală precolumbiană (civilizaţie cunoscută prin lucrările de artă, de arhitectură şi prin sistemele matematice şi astronomice care s-au păstrat). Au fost însă maya nişte clarvăzători capabili să prezică data sfârşitului lumii?

Sistemul calendaristic al maya datează din secolul al VI-lea î.Ch., fiind mult mai complex decât calendarul actual. Astăzi, perioadele mari de timp sunt organizate după un sistem decimal (împărţirea în decenii, secole sau milenii). Maya, asemenea altor popoare antice, împărţeau epocile preluând ca elemente de bază unităţile calendarului anual. Dacă astăzi considerăm că fiecare zece ani reprezintă un deceniu, maya măsurau anii în funcţie de unităţile de măsură anuale – săptămâna, luna sau anul din calendarul actual. Aplicând metoda lor de calcul, azi am putea vorbi despre „săptămâna de ani” (cele 7 zile ale săptămânii corespunzând unei perioade de 7 ani), despre „luna de ani” (celor 30 de zile ale lunii corespunzând cu 30 de ani reali) sau despre „anul de ani” (adică 365 de ani).

Maya foloseau în mod curent un calendar cu doar 260 de zile, denumit tzolkin. Unii cercetători apreciază că acest calendar ar fi fost realizat de moaşe, perioada de reper fiind cele 9 luni de sarcină. Există însă şi opinia că la baza calendarului tzolkin ar fi stat ciclul de vegetaţie al porumbului. Mayaşii au folosit şi un calendar alternativ, numit haab, care era de fapt un calendar solar, asemănător cu cel pe care îl folosim astăzi. Acesta avea 360 de zile, cu 18 secvenţe (luni) formate din 20 de zile fiecare, la care se adăugau încă 5 zile fără nume.

Combinarea celor două calendare a condus la apariţia Calendarului Sferic, care propunea o ciclicitate la fiecare 18.890 de zile (adică la o perioadă de 52 de ani). Modul de calcul al timpului nu se oprea aici, maya având un calendar şi mai complex, numit Marea Numărătoare, cu o repetitivitate la fiecare 5.125 de ani şi patru luni. Astfel, elementele componente ale întregului sistem calendaristic maya erau următoarele: o zi terestră era numită kin; 20 de zile formau un uinal; 18 uinali alcătuiau un tun (adică un an de 360 de zile); 20 de tuni (7.200 de zile) formau un katun; 20 de katuni formau un baktun, iar 13 baktuni alcătuiau un ciclu temporal de 1.872.000 de zile (aproximativ 5.125 de ani). Antropologul englez Eric Thompson a descifrat semnificaţia acestor sisteme calendaristice, stabilind că ultimul mare ciclu a început în data de 13 august 3114 î.Ch. şi că se va încheia în 21 decembrie 2012 d.Ch.

De la fapte istorice la speculaţii ezoterice

Speculaţiile privind calendarul maiaşilor pierd din atenţie aspecte esenţiale. În primul rând, deşi un calendar se construieşte, mai mult sau mai puţin, după repere naturale (în funcţie de evenimente astronomice), delimitarea începutului şi a sfârşitului este pur arbitrară. În realitate, fiecare zi înseamnă începutul unui nou an sau al unei noi perioade. Anul de 365 de zile poate începe la fel de bine pe 1 martie sau pe 10 septembrie. Este o simplă convenţie, valabilă şi în dreptul calendarului maya.

De asemenea, se uită cu uşurinţă că nu avem de-a face cu profeţii explicite despre sfârşitul lumii, ci doar cu încheierea unui ciclu major, bazat pe sistemul de calcul al unei civilizaţii dispărute. Ceea ce înseamnă că putem vorbi despre sfârşitul timpului, dar nu şi despre timpul sfârşitului. Dacă nu se aşteaptă nimeni să se producă o catastrofă de proporţii în data de 31 decembrie a fiecărui an (pentru că este o simplă convenţie), de ce ar sta lucrurile altfel în cazul datei la care se va încheia o perioadă de timp mai mare, stabilită în acelaşi fel? S-a observat că în cazul apropierii de sfârşitul unor perioade de timp mai mari, preocupările escatologice se accentuează. Numărul celor care aşteaptă sfârşitul lumii într-un an anume (anul 1000 sau 2000) a fost şi este mai mare decât în mod obişnuit. Faptul ar putea fi explicat prin preluarea concepţiilor anticilor despre ciclicitatea inerentă a timpului. Această premisă nu a fost însă verificată de realitate.

Presupuse evenimente cataclismice ce vor avea loc în 2012

– Alinierea planetelor Jupiter şi Saturn.
– Alinierea Soarelui cu centrul Galaxiei.
– Dispariţia câmpului magnetic al Pământului.
– Explozia unei supernove sau a uneia dinte stelele Betelgeuse, Eta Carinae, Antares, WR 104.
– Furtuni solare.
– Gaura neagră din centrul Galaxiei sau alte găuri negre.
– Impactul unei planete sinucigaşe cu Soarele.
– Modificări ale ecuatorului galactic.
– Modificări ale sensului de rotaţie al Pământului, atât în jurul axei sale, cât şi în jurul Soarelui.
– Modificări în câmpul magnetic al Soarelui.
– Schimbarea polarităţii câmpului magnetic al Pământului.
– Un impact al Pământului cu asteroidul Apophis, cu asteroidul FX sau cu planeta pitică Eris / Nibiru.
– Modificarea ADN-ului uman la 12 spirale în loc de 2.

Încheierea unui ciclu major din calendarul maya în data de 21 decembrie 2012 a creat un nou cadru pentru lansarea predicţiilor despre schimbarea polilor magnetici, furtuni solare, radiaţii gama, invazii extraterestre, toate fiind parte din scenariul apocaliptic prevăzut pentru acest an. Şansele ca 2012 să intre în istorie asemenea „fratele său mai mic” – anul 2000 – sunt destul de mari. Însă, până la finele lui 2012, clarvăzătorii new-age au timp suficient să anunţe sfârşitul acestei ere şi începutul uneia noi. Folosind date astronomice, ambalate într-un limbaj pseudo-ştiinţific şi asociate unor noţiuni din ezoterismul şi spiritualitatea new-age, aceşti „profeţi” vestesc, iarăşi, sfârşitul lumii. Predicţiile despre vizita oficială a unei comisii de fiinţe extraterestre par desprinse din literatura science-fiction.

Nu este nimic nou însă în predicţiile amintite. Acest tip de sfârşit al lumii a fost anunţat încă din anul 1976, când scriitorul Zecharia Sitchin publica lucrarea A douăsprezecea planetă, în care „dezvăluia” o serie de documente sumeriene care vorbeau despre civilizaţii extraterestre care urmează să viziteze planeta Pământ. Scenariul lui Sitchin este acum preluat de către „profeţii anului 2012″, numai că rămâne de explicat de ce ar folosi aceste fiinţe extraterestre calendarul civilizaţiei dispărute a maya.

Cât despre alinierea planetelor, specialiştii NASA[1] nu prevăd niciun eveniment de acest gen în următoarele decenii. Oricum, astronomii afirmă că alinierea planetelor din sistemul solar nu are efecte asupra Pământului. Nici scenariul furtunii solare nu este uşor de susţinut, fiind ştiut faptul că activitatea solară are un ciclu cvasiregulat, de 11 ani, apogeul urmând să fie atins în jurul anului 2014, nicidecum în 2012. În fine, anul 2012 pare să fie un an cu „ghinion” pentru prezicători, pentru că nici asteroizii nu sunt pe aproape. Descoperit în 2004 şi numit provizoriu 2004 MN4, asteroidul poreclit Apophis, estimat la o mărime de 350 de metri, era prezentat drept un mare pericol pentru omenire. Conform unor calcule recente, NASA afirma că un potenţial impact ar putea avea loc în data de 13 aprilie 2036, şansa de producere a coliziunii fiind de 1:250.000.

2012 şi Biblia

Preocuparea pentru viitor îi este specifică fiinţei umane, datorită capacităţii sale de a se proiecta pe sine şi realitatea înconjurătoare în viitor. Simpla curiozitate sau considerentele pragmatice îi determină pe mulţi să caute metode de prezicere a viitorului. Charles Strohmer[2] – un fost astrolog – sublinia că sistemul astrologic nu se bazează pe caracteristicile fizice ale astrelor, ci pe trăsăturile definitorii ale zeilor asociaţi unor corpuri cereşti. Conceptul de bază în astrologia antică era acela că zeii influenţează realitatea terestră, nu planetele. Din acest motiv, hermeneutica astrologică este influenţată de mitologia păgână, importanţa evenimentelor astronomice fiind mai degrabă de natură mistică. Aşa se face că alinierea unor corpuri cereşti are o deosebită importanţă în astrologie chiar dacă, din punct de vedere fizic, evenimentul nu are nicio consecinţă. Este important deci să se distingă evenimentul astronomic de conotaţia sa astrologică.

Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.

2 Petru 1:19

Spre deosebire de alte religii, în sistemul biblic, metodele comune de ghicire a viitorului – între care şi astrologia – sunt interzise (Deuteronom 18:10). Conform Bibliei, astrele sunt rezultatul creaţiei lui Dumnezeu, rolul lor fiind acela de a arăta „vremurile, zilele şi anii” (Geneza 1:14), fără a le condiţiona în vreun fel. Iisus Christos, cu puţin timp înainte de înălţarea Sa, le-a spus ucenicilor care Îl însoţeau: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (Faptele apostolilor 1:7) Nu este vorba despre o negare a importanţei cercetării profeţiilor biblice, nici de o interdicţie a preocupărilor pentru viitor. Este vorba, mai degrabă, despre recunoaşterea suveranităţii divine în privinţa timpului şi a evenimentelor viitoare. Autorii biblici le recomandau creştinilor să nu recurgă la practici specifice astrologiei şi ezoterismului ocult.

Biblia nu spune nimic despre anul 2012 şi nici despre vreun alt an ca fiind desemnat pentru sfârşitul lumii. Ne vorbeşte însă despre „fenomenul 2012″. Iisus Christos[3] atrăgea atenţia asupra falşilor profeţi şi a mesajelor lor înşelătoare: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. (…) pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. (…) Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. (…) Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”


[1] www.nasa.gov
[2] Charles R. Strohmer, What Your Horoscope Doesn't Tell You, Wheaton, Illinois, Tyndale House Publishers, Inc., 1988
[3] A se vedea întregul pasaj din Evanghelia după Matei, cap. 24.