Bilingvismul îţi protejează creierul

2691

Învăţarea şi utilizarea curentă a două limbi diferite de către o persoană, chiar şi la vârsta adultă, încetinește procesul de deteriorare cognitivă, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Edinburgh.

Aceștia realizat un studiu potrivit căruia abilitatea de citire, dezvoltarea limbajului şi inteligenţa sunt influenţate în mod pozitiv de învăţarea unei a doua limbi. De asemenea, persoanele care învaţă două sau mai multe limbi, chiar şi la vârsta adultă, pot încetini declinul cognitiv asociat îmbătrânirii creierului, notează BBC.

Studiul, publicat în Annals of Neurology a tratat problema bilingvismului şi a îmbunătăţirii funcţiilor cognitive. Specialiştii s-au întrebat dacă învăţarea unei limbi noi îmbunătăţeşte funcţiile cognitive sau dacă persoanele cu funcţii cognitive bune aveau mai multe şanse de a deveni bilingve. În urma studiului, s-a constatat că bilingvismul previne îmbătrânirea creierului, indiferent de vârstă la care o persoană ajunge bilingvă.

Studiul s-a desfăşurat în Edimburgh, începând în anul 1947, când participanţii aveau în jur de 11 ani. În acel moment, au fost supuşi unor probe pentru a determina nivelul lor de inteligenţă. După aproximativ 60 de ani, echipa de cercetare a Dr. Thomas Bak, de la Centre for Cognitive Ageing and Cognitive Epidemiology de la Universitatea din Edinburgh, i-a supus din nou unor probe în ceea ce priveşte abilităţile cognitive. Dintre aceştia, 262 de persoane vorbeau cel puţin încă o limbă în afară de cea maternă, iar 195 de persoane dintre acestea o învăţaseră înainte de 18 ani. Concluziile studiului au demonstrat efectul protector al bilingvismului împotriva deteriorării cognitive. Pesoanele care știau mai multe limbi manifestaseră diferenţe remarcabile în ceea ce privește atenţia și coerenţa la vârste mai înaintate.

Un alt studiu din anul 2013 în acest domeniu a arătat că, în cazul persoanelor bilingve, declanşarea demenţei, oricare ar fi tipul acesteia, întârzie cu 4,5 ani faţă de cazul persoanelor care vorbesc doar o limbă. Un alt studiu din anul 2012 a arătat că adolescenţii bilingvi sunt mai eficienţi la multitasking decât ceilalţi. Toate aceste studii conduc către aceleaşi concluzii şi anume că bilingvismul este unul dintre aliaţii care protejează creierul.

Potrivit specialiştilor în neuroştiinţă de la Cambridge, creierul uman poate învăţa un cuvânt după 160 de repetări ale acestuia, în mai puţin de 14 minute. Aşadar, iniţiativa de a învăţa o nouă limbă este posibilă și extrem de benefică, indiferent de vârstă, chiar şi numai pentru sănătatea creierului.