În urmă cu doi ani, Sam Simon, producătorul executiv al unor seriale TV de succes, printre care „The Simpsons” sau „House of Cards”, a aflat că suferă de cancer de colon în stare avansată și că mai are doar câteva luni de trăit. Azi însă, Simon nu numai că a sfidat pronosticul medicilor, dar, după cum mărturisește el, boala i-a transformat în mod pozitiv viaţa.

„A fost o luptă, a fost o aventură, a însemnat educaţie și a fost cea mai uimitoare experienţă din viaţa mea de până acum”, povestește Simon despre ce a însemnat existenţa sa după aflarea diagnosticului, într-un interviu acordat recent postului NBC News.

Este dificil să îţi păstrezi optimismul în faţa unui diagnostic fatal și a unei existenţe contra cronometru, cu povara chinuitoare a bolii. Simon însă afirmă, în mod surprinzător, că nu a fost niciodată mai fericit ca acum. „Cumva, am ajuns înconjurat de oameni care mă iubesc, care au grijă de mine și care ar face orice pentru mine. E un sentiment plăcut. Se numește fericire!” afirmă el.

Totodată, boala i-a adus lui Simon mai multă publicitate, de care a profitat într-un mod cât se poate de altruist, pentru a promova cauzele nobile în care crede. De altfel, la scurt timp după aflarea diagnosticului, el a anunţat că își va dona aproape întreaga avere realizată de pe urma serialului animat The Simpsons, estimată la câteva zeci de milioane de dolari, în scopuri caritabile, potrivit The Hollywood Reporter.

Simon a început să se implice în acţiuni de binefacere înainte de a fi diagnosticat cu cancer, iar cel mai mult s-a concentrat asupra salvării animalelor. În 2011, a pus bazele Fundaţiei „Sam Simon”, care ajută nu numai la salvarea animalele abandonate pentru a le antrena astfel încât să servească oamenilor cu handicap sau veteranilor de război diagnosticaţi cu sindrom posttraumatic, dar și furnizează hrană vegetariană familiilor nevoiașe. De asemenea, a stabilit o colaborare de lungă durată cu organizaţia People for The Ethical Treatment of Animals (PETA), din SUA, alături de care salvează animale abuzate, precum cele din circuri sau grădini zoologice.

În spatele dedicării sale acestei cauze se află și un motiv: „Cred că pasiunea mea pentru animale și apărarea acestora este bazată pe faptul că aceste creaturi, care simt și gândesc, nu pot vorbi pentru ele însele și se bazează pe noi pentru asta. Așa că simt că e responsabilitatea mea să vorbesc în numele celor care nu o pot face”, a explicat Simon pentru NBC News.

Foto: NBC News