De ce nu mai fac copii tinerii din generaţia 20+?

768

Una dintre marile provocări ale societăţilor contemporane occidentale este decizia familiilor tinere de a amâna naşterea primul copil. În timp ce tinerii din generaţia anterioară deveneau părinţi la 20 şi ceva de ani, acum vârsta este în jur de 30 de ani. Iar repercusiunile sunt cât se poate de serioase.

Cifrele recente sunt concludente. Natalitatea a scăzut de la debutul recesiunii în 2007, şi cele mai mari scăderei s-au înregistrat în rândul femeilor de 20 de ani. În Statele Unite, s-au înregistrat 85,3 naşteri la 1.000 de femei cu vârste între 20 şi 24 de ani, în timp ce rata naşterilor la femeile cu vârste între 25 şi 29 de ani s-a situat la 107,2 naşteri la 1.000 de femei.

Datele strânse de centrele pentru prevenirea îmbolnăvirilor din SUA se referă la anul 2011 şi reprezintă cea mai scăzută rată din anul 1976 până în prezent. Cifrele sunt însă asemănătoare cu cele din timpul marii depresiuni economice din 1929-1933.

În România, un studiu recent (2012), realizat de GFK, la solicitarea MedLife, arăta că vârsta medie la care româncele din oraşele mari ale ţării (peste 200.000 de locuitori), cu venituri şi educaţie medii şi peste medie, au primul copil, este de 29 de ani. Dintr-o perspectivă mai largă, ce cuprinde toate categoriile de femei din România, un studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică în 2009 arăta că la nivel naţional, incluzând zonele rurale, vârsta medie la care femeile decid să nască primul copil este 27 de ani.

Iar motivele amânării nu sunt neîntemeiate. Până la 25 de ani, tinerii sunt încă ocupaţi cu studiile superioare şi pe alocuri frustraţi de imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă stabil şi satisfăcător într-o economie care înaintează cu frâna trasă. În plus, chiar şi după câţiva ani de experienţă profesională, tinerii nu se simt suficient de încrezători în puterile lor sau în situaţia economică, ceea ce îi determină să amâne posibilitatea de a deveni părinţi.

În plus, tinerii se confruntă şi cu incertitudinea cu privire la viitor. Aceştia nu ştiu dacă vor putea să-şi plătească ratele sau costurile de întreţinere, dacă vor mai avea un loc de muncă în viitorul apropiat şi dacă vor putea să întreţină un copil, după cum arată un sondaj de opinie realizat de site-ul Today.

Din păcate însă, repercusiunile nu se lasă aşteptate. Pe de o parte, trecerea timpului are efecte uneori ireversibile. Unul sau chiar ambii parteneri îşi pot pierde abilitatea biologică de a concepe un copil pe cale naturală, ceea ce deschide calea unor dileme etice referitoare la reproducerea asistată, sub numeroasele ei forme. Nu doar că naşterea unui copil la vârste înaintate este posibilă, dar industria este una profitabilă, care oferă soluţii pentru cele mai multe probleme de reproducere.

În plus, amânarea unei sarcini prin folosirea contraceptivelor întârzie şi mai mult vârsta la care femeile devin mame, uneori şi cu consecinţe directe asupra fătului. Folosirea timp îndelungat a contraceptivelor nu doar că poate determina infertilitate, ci şi tumori renale benigne, accident vascular cerebral şi chiar cancer de sân sau cervical.

Alte consecinţe ale amânării naşterii primului copil este un risc crescut ca tinerii, ajunşi la vârsta maturităţii, să nu ajungă să-şi cunoască nepoţii sau să fie bunici doar câţiva ani. La fel, tinerii care devin părinţi sau bunici la o vârstă înaintată dispun de mai puţină energie pentru a a se juca, educa, instrui pe copii, ceea ce îi poate transforma în părinţi absenţi din viaţa copiilor. Nu intenţionat, ci de nevoie.

Să nu uităm totuşi de consecinţele de sănătate asupra copiilor cu părinţi cărunţi, între care cel mai serios este sindromul Down. Se cunoaşte deja de decenii faptul că şansele de a produce un copil care să sufere de sindromul Down cresc odată cu creşterea vârstei materne la care este conceput: de la 2-3% la femeile până în 30 de ani, la 30% la femeile de peste 40 de ani.

Prin urmare, vorbim despre un fenomen real, tot mai răspândit şi care are deja – şi va avea în continuare – implicaţii majore asupra societăţii: familiile, forţa de muncă, sănătatea populaţiei – în ansamblu, viitorul speciei umane. În această situaţie, preocuparea prea mare pentru prezent afectează viitorul. Oricum ar fi, ne găsim în faţa unei schimbări mari; viitoarele familii, viitoarea societate occidentală (din care facem parte şi noi, indiferent ce zic unii sau alţii) evoluează pe o cale nouă şi încă necunoscută în toată complexitatea efectelor pe care le va produce.