Ce să mănânci ca să ai ochi sănătoşi

1657

În limba engleză, expresia „apple of the eye" (mărul ochilor) transpune proverbial ceea ce românii numesc „lumina ochilor". În fapt, există o listă întreagă de fructe și legume pe care ochii le iubesc, pentru simplul fapt că a le consuma crește sănătatea oftalmologică.

Cireșele, morcovii, migdalele, fasolea, spanacul, broccoli și cartoful dulce sunt doar câteva dintre alimentele care contribuie la prevenirea tulburărilor oftalmice, ca urmare a aportului lor de vitamine și minerale.

Din acestea, cele mai importante pentru ochi sunt carotenul, vitamina C, zincul, vitamina E şi acizii graşi omega 3.

Specialiștii sfătuiesc totodată să se consume multă apă. Aceasta elimină toxinele din organism și ajută la menţinerea unui tonus fizic mult mai bun.