Etichetă: oftalmologie
Cât de periculoase sunt lentilele de contact
Specialiștii avertizează că lentilele de contact pot provoca o serie de probleme de sănătate. Uneori pot conduce chiar la orbire, așa cum a păţit Lian Kao, o tânără de 23 de ani din Taiwan, care a dezvoltat o bacterie periculoasă după ce a purtat vreme îndelungată aceste piese optice.
Clinica oftalmologică din buzunar
Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că în prezent 285 de milioane de oameni nu pot să vadă din cauza problemelor oculare. Patru din fiecare cinci astfel de cazuri pot fi tratate sau prevenite, dar mulţi oameni sunt prea săraci pentru a cere ajutor. Situaţia este însă, pe cale să se schimbe.
A fost descoperită o nouă parte a corpului uman
Un strat necunoscut anterior, cu o grosime de doar 0,001 mm, a fost descoperit în cadrul corneei ochiului uman, susţin cercetătorii britanici, informează Daily Mail.
Ce să mănânci ca să ai ochi sănătoşi
În limba engleză, expresia „apple of the eye" (mărul ochilor) transpune proverbial ceea ce românii numesc „lumina ochilor". În fapt, există o listă întreagă de fructe și legume pe care ochii le iubesc, pentru simplul fapt că a le consuma crește sănătatea oftalmologică.
Cum să îţi protejezi ochii atunci când trebuie să lucrezi mult la computer
Ultimii 20 de ani au cunoscut o creştere a numărului de persoane care suferă de tulburări de vedere. Medicii pun această statistică pe seama schimbării stilului de viaţă al oamenilor şi pe tot mai intensa concentrare asupra obiectelor aflate în apropiere - precum computerul, telefonul mobil sau consolele de jocuri video.