Ce se ascunde în mintea unui criminal?

540

Atacul de la Boston a readus în atenţia cercetătorilor în criminalistică o dilemă mai veche: este posibil ca structura cerebrală a unei persoane să o determine să comită o crimă?

Charles Whitman (25 de ani), student la inginerie și fost ofiţer în Marian SUA, a ucis 17 persoane, în Texasul anului 1966, într-un carnagiu care a lăsat și 32 de răniţi. Poliţiștii care i-au percheziţionat casa, după ce tânărul s-a sinucis, au găsit un bilet scris de acesta, în care Whitman mărturisea că „nu se mai înţelege pe sine", că în ultimele zile „este victima unor gânduri neobișnuite și iraţionale" și în care cerea să îi fie achitate toate datoriile și ca restul de posesiuni pe care le avea să fie donate unei instituţii pentru sănătatea mintală. La autopsie, investigatorii au descoperit că tânărul avea o tumoare și o malformaţie vasculară care apăsa pe regiunea cerebrală numită amigdala, acea zonă a creierului care ajută la controlul emoţiilor.

Un material publicat în anul 2003, de Archives of Neurology, prezenta cazul unui profesor de 40 de ani din statul american Virginia, care a dezvoltat brusc un interes pentru pornografia infantilă și a început să facă propuneri sexuale fiicei sale vitrege. Soţia lui a aflat și l-a raportat poliţiei, care l-a inclus într-un program de reabilitare. Autorităţile au fost nevoite să îl excludă din program şi să îl aresteze, după ce bărbatul a început să facă avansuri membrilor din staf. Cu o zi înainte de arest însă, bărbatul s-a dus la Urgenţe acuzând dureri de cap puternice. Medicii i-au descoperit o tumoră de mărimea unui ou în zona cortexului orbito-frontal, care ajută la procesarea deciziilor. Tumora a fost extirpată și, odată cu ea, sexualitatea compulsivă a bărbatului a dispărut. În mai puţin de un an, tumora s-a reformat, și aproape sincron, i-au revenit și pornirile pedofile.

Anomaliile cerebrale fac parte din puzzle-ul criminalistic, notează jurnaliștii Time. Gene corupte, tumori cerebrale care apasă pe zonele creierului responsabile de decizii și moralitate au fost deseori asociate cu crime oribile. Însă identificarea unei cauze biologice nu exclude responsabilitatea asupra faptelor. „Nu poţi să scuzi sau să achiţi un spărgător de bănci, fiindcă jefuiește numai atunci când este într-o stare hipomaniacală," punctează Stephen J. Morse, profesor de drept și psihiatrie la Universitatea Pennsylvania (SUA). Determinismul biologic are încă de trecut bariera controlului și a responsabilităţii faţă de propriile fapte.