„Ceasul” stomacului controlează senzaţia de foame

246

Nervii din stomac ce transmit creierului informaţii legate de senzaţia de foame și saţietate funcţionează ca un ceas, contribuind astfel la controlarea consumului de alimente pe parcursul zilei, sugerează cercetătorii de la Universitatea din Adelaide într-un comunicat.

Experţii au efectuat experimente pe șoareci de laborator, pentru a observa răspunsul nervilor la consumul de alimente planificat la anumite intervale, de trei ori pe zi. Ei au descoperit că gradul cel mai mic de sensibilitate al nervilor intestinali este atins în perioadele când subiecţii sunt treji. „Acest lucru înseamnă că, în momentele de activitate ridicată, atunci când este nevoie de mai multă energie, putem consuma mai multe alimente, înainte de a simţi senzaţia de saţietate", a explicat coordonatorul studiului, dr. Stephen Kentish.

În perioadele de somn, nervii intestinali ating cel mai înalt grad de sensibilitate la lărgirea stomacului (în urma consumului de alimente). Astfel, ei transmit creierului semnale care indică saţietatea. Din acest motiv, pe parcursul perioadelor dormite, nu este resimţită senzaţia de foame.

„Această variaţie se repetă la fiecare 24 de ore într-un mod circadian, în care nervii funcţionează ca un ceas care coordonează consumul de alimente cu cererea de energie", punctează dr. Kentish.

Experţii sunt de părere că descoperirile făcute în cazul animalelor sunt valabile și pentru oameni. Cercetările viitoare ar putea oferi mai multe informaţii despre modul în care dereglările ciclului circadian, cum este cazul indivizilor care lucrează în ture, provoacă modificări ale obiceiurilor alimentare, care pot crește riscul dezvoltării de probleme de sănătate, subliniază cealaltă coordonatoare a studiului, prof. asociat Amanda Page.

Studiul a fost publicat în The Journal of Neuroscience.