Cele mai periculoase riscuri medicale pentru bărbaţii de peste 50 de ani

528

Cincizeci de ani nu pare o perioadă de timp suficient de mare pentru a fi periculoasă din punct de vedere al degradării organismului uman. Cu toate astea, s-au realizat destule studii care arată că după această vârstă riscurile medicale cresc considerabil, mai ales pentru bărbaţi.

Singurătatea la peste 50 de ani vine cu tot cu probleme de sănătate. Majoritatea bărbaţilor singuri au tendinţa de a avea obiceiuri nesănătoase, beau mai mult alcool, mănâncă prost, nu fac analize medicale, au un comportament riscant. Pe lângă asta, numeroase studii au demonstrat faptul că după 50 de ani sănătatea bărbaţilor singuri (celibatari, divorţaţi sau văduvi) se deteriorează mult mai rapid decât a celor căsătoriţi, din aceeaşi categorie de vârstă.

Izolarea socială care intervine odată cu înaintarea în vârstă creşte riscul de depresie şi demenţă. Potrivit unui studiu realizat în acest an în Australia, pe un eşantion de peste 220.000 de adulţi peste 45 de ani, persoanele care petreceau zilnic mai mult de 11 ore stând pe scaun, prezentau un risc cu 40% mai mare de deces în următorii 3 ani. Izolarea socială poate duce şi la depresii majore, pe care bărbaţii le consideră simple supărări. Rata sinuciderilor la bărbaţi după vârsta de 65 de ani este de 7 ori mai mare decât rata femeilor sinucigaşe de aceeaşi vârstă şi 60% dintre cazuri sunt cauzate de depresii majore, iar dacă se adăugă şi factorul alcoolism, rata creşte la 75%.

Bărbaţii sunt de două ori mai predispuşi decât femeile de a muri din cauza cancerului de piele. Potrivit statisticilor 6 din 10 persoane diagonosticate cu melanom sunt bărbaţi peste 50 de ani, iar conform unui studiu realizat de Academia Americană de Dermatologie, comparativ cu 65% dintre femei, mai puţin de jumătate dintre bărbaţi aplică metode de protecţie solară.

Bărbaţii singuri sunt supuşi riscului de a deveni alcoolici şi malnutriţi întrucât nu mănâncă sănătos. Alimentaţia necorespunzătoare este asociată cu bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul, principalele cauze de deces ale bărbaţilor peste 40 de ani. De asemenea, fumătorii peste 65 de ani, sunt de două ori mai predispuşi de a muri din cauza unui atac cerebral.