Dacă eşti bilingv, eşti mai ferit de Alzheimer

15

Neuroştiinţa aduce o veste bună vorbitorilor de limbi străine: persoanele care vorbesc în mod curent cel puţin două limbi pot realiza mai multe sarcini în acelaşi timp şi, în plus, sunt mai ferite de boli degenerative, cum sunt maladiile Parkinson şi Alzheimer.

Aceasta este noua descoperire anunţată de cercetătorii americani de la Colegiul de Medicină din Lextington, Kentucky. Specialiştii americani au analizat capacităţile cognitive a două grupuri de persoane: pensionari bilingvi încă din copilărie şi pensionari care nu cunosc deloc sau nu cunosc prea bine o limbă străină.

Cu ajutorul imagististicii prin rezonanţă magnetică (IRM), cercetătorii au constatat că bilingvii îşi folosesc mai eficient creierul, astfel că sunt capabili să treacă mai uşor şi mai repede de la o sarcină la alta şi să le realizeze pe amândouă la fel de bine, spre deosebire de cei care vorbesc o singură limbă, cea maternă.

Prin urmare, stimularea creierului încă de la vârstele copilăriei (cel mai devreme de la trei ani, potrivit unor studii anterioare) este importantă pentru sănătatea cerebrală pe termen lung, susţin specialiştii americani, citaţi de NPR.