parkinson

Lucrurile de care suferim nu sunt ceea ce ne definește

La 28 de ani, toată lumea era a ei. Ellie Finch Hulme era logodită cu bărbatul visurilor ei și o viaţă întreagă de experienţe se așternea în faţa ei, ca un câmp deschis în care poţi alerga liber, în orice direcţie. Apoi a venit diagnosticul.

Premieră chirurgicală la Spitalul Universitar Loma Linda

Un sistem inovator de stimulare a creierului, numit Vercise, a fost implantat cu succes la un pacient de 81 de ani cu boala Parkinson, în cadrul Spitalului Universitar Loma Linda, fiind prima astfel de procedură din California de Sud și a patra din SUA. Intervenţia a fost efectuată săptămâna trecută de către neurologul Khashayar Dashtipour și neurochirurgul Miguel Lopez-Gonzalez.

Impactul muzicii clasice la nivel genetic

Efectul muzicii clasice se răsfrânge la nivel molecular, influenţând, în mod benefic, activitatea genelor implicate în diverse funcţii importante ale creierului, au observat cercetărorii finlandezi de la Universitatea din Helsinki.

Persoanele care suferă de Parkinson sunt adesea discriminate

Aproximativ jumătate din cei care suferă de Parkinson sunt adesea discriminaţi, deoarece tremorul lor sau alte manifestări ale bolii îi fac să pară ciudaţi, arată un sondaj realizat în Marea Britanie.

Dacă eşti bilingv, eşti mai ferit de Alzheimer

Neuroştiinţa aduce o veste bună vorbitorilor de limbi străine: persoanele care vorbesc în mod curent cel puţin două limbi pot realiza mai multe sarcini în acelaşi timp şi, în plus, sunt mai ferite de boli degenerative, cum sunt maladiile Parkinson şi Alzheimer.