Depresia postnatală care îţi răpește bucuria de a fi mamă

707

Pentru o familie care își dorește un copil, vestea sarcinii îi copleșește cu fericire pe parteneri. Acesta a fost sentimentul pe care l-a trăit și Lindsey Walker, alături de soţul ei, când au aflat că vor avea un bebeluș. Însă „după ce s-a născut Elizabeth, nu am simţit nimic faţă de ea, nici bune, nici rele. Nu am avut nicio emoţie", mărturisește Lindesy. La scurt timp de la naștere, starea ei s-a înrăutăţit atât de mult, încât a început să își imagineze episoade în care îi face rău bebelușului.

Dacă la început Lindsey nu simţea nimic pentru fiinţa căreia tocmai i-a dat naștere, „cu trecerea timpului lucrurile au început să devină insuportabile. Spălatul, îmbrăcatul și hrănitul lui Elizabeth au devenit o corvoadă”, își amintește Lindsey, citată de Daily Mail. Mai mult, tânăra de 20 de ani mărturisește că a început să aibă „fantezii în care îi face rău” copilului, din cauza unei voci pe care o auzea în mintea ei. După ce i-a povestit toate acestea mamei sale, Lindsey a ajuns la un medic specialist, unde a fost diagnosticată cu o formă rară de depresie care apare în urma nașterii: psihoză postnatală.

Potrivit specialiștilor, halucinaţiile sau stările de confuzie sunt episoade cu care se poate confrunta o femeie care a suferit de psihoză postnatală. „Aceasta ar putea vedea sau auzi lucruri care nu există” și ar putea să își pună atât viaţa sa în pericol, cât și a bebelușului, scrie Web MD. Tratamentul o poate ajuta pe femeie să își revină complet. Este însă esenţial ca vizita la medicul specialist să se facă cât mai rapid. Afecţiunea este rar întânită însă. Datele publicate de Royal College of Psychiatrist arată că doar una din 1.000 dintre femeile care aduc pe lume un copil este expusă riscului de a se confrunta cu psihoza postnatală.

În cazul lui Lindsey, tratamentul cu antidepresive și antipsihotice prescris de doctor nu a avut rezultatele scontat, astfel că până la urmă a cerut să fie internată vreme de două săptămâni într-o clinică de psihiatrie. Timp de o săptămână nu a avut voie să își vadă fiica, iar acest lucru a avut un efect uimitor asupra ei. „Faptul că era departe de ea a avut un efect la care nu mă așteptam — am început să îmi doresc să fiu lângă ea. Era primul semn al unei schimbări în mine”, susţine Lindsey. Când și-a revăzut fetiţa, după perioada petrecută sub supraveghere medicală, instinctul matern al tinerei s-a trezit brusc și a devenit tot mai puternic. „Știam că o iubesc și că aș face orice pentru ea.”

Durerea psihică a miracolului nașterii

Chiar dacă este o tulburare rară, psihoza postnatală poate afecta orice femeie care a adus pe lume un copil. Riscul crește însă în cazul persoanelor cu schizofrenie, tulburări bipolare sau alte afecţiuni psihotice, ori în situaţia în care o rudă apropiată a mamei a trecut printr-un astfel de episod după naștere.

Tulburarea este diferită de alte afecţiuni psihice mai ușoare, precum depresia postnatală sau „Baby Blues”, întâlnite însă mult mai frecvent în rândul noilor mame și care pot altera relaţia lor cu bebelușul. Datele arată că între 10 și 15 femei din 100 se confruntă cu depresia postnatală. Această afecţiune poate apărea atât în primele zile sau luni de la naștere, cât și în cazul pierderii sarcinii sau a nașterii unui bebeluș mort, scrie Web MD. Simptomele includ experimentarea stărilor de tristeţe, de anxiozitate sau de pierdere a speranţei. De asemenea, pot apărea probleme de somn sau de concentrare și lipsa poftei de mâncare. Depresia postnatală le poate determina pe proaspetele mame să se enerveze repede, ori să își piardă interesul pentru lucrurile și persoanele din jur, inclusiv pentru copilul nou-născut, adaugă specialiștii de la Royal College of Psychiatrist.

Schimbările hormonale produse după sarcină ar putea juca un rol în apriţia depresiei postnatale. Aceste modificări pot afecta din punct de vedere emoţional o parte dintre femei, sugerează experţii de la Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie. Gradul de risc poate crește în cazul persoanelor care suferă de tulburări precum afecţiunile bipolare, care au mai experimentat depresie postnatală după o sarcină anterioară sau în cazul mamelor care au în familie rude apropiate care s-au confruntat cu un astfel de episod. Stresul poate alimenta, de asemenea, riscul unei femei de a suferi de depresie postnatală.

„Baby Blues” este o altă tulburare psihică la care este expusă proaspăta mamă. Aceasta poate apărea în primele zile după naștere, dar care dispare în circa două săptămâni, scrie Web MD. Printre simptomele care indică prezenţa tulburării se numără stările de tristeţe, de anxietate, de iritabilitate, problemele de somn, de concentrare sau schimbările de dispoziţie. Atunci când „Baby Blues” se prelungește mai mult de două săptămâni, iar starea psihică a mamei se înrăutăţește, există riscul ca aceasta să dezvolte depresia postnatală.

Cum tratezi tulburările postnatale

În primul rând, monitorizarea stării mamei în perioada următoare nașterii este esenţială. Experţii recomandă ca vizita la medic să se facă mai devreme, după primele 3-4 săptămâni de la naștere. De asemenea, grija pentru un stil de viaţă sănătos, care include o dietă corespunzătoare, dormitul suficient și adoptarea unui program ușor de sport, este esenţială.

Ajutorul venit din partea prietenilor și al familiei este extrem de important pentru proaspăta mamă, fie că este vorba de îndeplinirea anumitor sarcini, ori de sprijinul psihic acordat. „Unul din cele mai bune moduri de a ajuta o mamă care suferă de depresie postnatală este să o spijini într-un mod prin care nu o judeci și nu o critici. Trebuie să fii atent să nu o faci pe noua mamă să se simtă vinovată de felul în care se comportă cu copilul”, punctează psihoterapeuta Angela Joyce, de la Centrul Anna Freud, citează Daily Mail. De asemenea, dacă apropiaţii mamei observă prezenţa simptomelor depresiei de după naștere, aceștia ar trebui să o încurajeze cu blândeţe să se deschidă și să își exprime trăirile pentru a se descărca emoţional. La rândul lor, mamele sunt încurajate să nu își reprime aceste stări de tulburare interioară, ci să le împărtășească cu cei dragi, pentru a se elibera de starea de depresie, scrie Web MD.

Totodată, aderarea la diverse grupuri de sprijin ale femeilor care tocmai au trecut printr-o naștere poate fi benefică. Aici proaspăta mamă poate beneficia de ajutorul altor mame care au experimentat de curând un eveniment similar, poate găsi sprijinul venit din partea unor persoane care înţeleg cel mai bine situaţia, scrie Web MD.

În cazul în care problemele persistă, noua mamă esre sfătuită să apeleze la un medic specialist. Acesta poate sugera participarea la ședinţe de consiliere, iar în unele cazuri poate impune urmarea unui tratament medicamentuos.