Americanii testează un implant cerebral împotriva dependenţei de droguri

57

Mai mulţi pacienţi dependenţi de opioide au fost încadraţi într-un studiu clinic în Statele Unite pentru a verifica dacă mai simt nevoia de droguri după ce au primit un anumit tip de implant cerebral, menit să amelioreze craving-ul.

Gerod Buckhalter (33 de ani) care s-a luptat cu abuzul de substanţe mai bine de un deceniu și a trecut deja prin mai multe recidive și supradoze, este unul dintre pacienţii operaţi.

Principalul coordonator al studiului, medicul Ali Rezai a descris dispozitivul drept similar unui „stimulator cardiac pentru creier”. Dar el a adăugat că aceasta nu este o tehnologie de consum și nu ar trebui să fie utilizat pentru obţinerea de super-oameni.

Gerod Buckhalter a fost deja operat pe 1 noiembrie la Spitalul Universitar de pe lângă West Virginia și alţi trei voluntari urmează să treacă prin aceeași procedură.

Înainte de toate, pacienţii trec printr-o serie de exmene imagistice privind structura lor cerebrală. Urmează operaţia, în cadrul căreia, chirurgii fac o incizie în craniu pentru a introduce un electrod de 1 mm într-o anumită zonă a creierului, despre care se știe că reglează comportamente precum impulsurile de dependenţă și autocontrolul. Apoi, medicii introduc sub claviculă o baterie, urmând să monitorizeze activitatea cerebrală, de la distanţă, într-un comitet interdisciplinar, alături de psihologi și experţi în tratarea dependenţelor, pentru a vedea dacă pofta de drog se diminuează în mod real.

Procedura, cunoscută și ca stimulare profundă a creierului (DBS) a fost aprobată de Administraţia pentru Hrană și Medicamente din SUA pentru a trata o serie de afecţiuni, inclusiv boala Parkinson, epilepsia și tulburarea obsesiv compulsivă. La nivel mondial, aproximativ 180.000 de persoane au un implant cerebral.

Acesta este însă prima dată când DBS a fost aprobată pentru tratarea dependenţei de droguri și a fost un proces complex, care a implicat mai multe echipe de specialiști în etică, psihologie și autorităţi de reglementare. În următorii doi ani, pacienţii vor fi monitorizaţi îndeaproape.

Dr. Rezai a declarat pentru BBC că „Dependenţa este un fenomen complex, care antrenează numeroase dinamici sociale și elemente genetice, și fiindcă unele persoane nu au niciun acces la tratament, în cazul lor dependenţa le schimbă încet-încet creierul, provocându-le o poftă și mai mare.”

Tratamentul prin DBS, spune medicul „este pentru cei în cazul cărora orice alt tratament a eșuat, fie că vorbim despre tratamentul farmacologic, terapia comportamentală, intervenţiile sociale. Este un proces foarte riguros, cu supraveghere din partea eticienilor și a autorităţilor de reglementare și a multor alte organe de conducere.” Medicul a dorit să sublinieze că această procedură nu este nicidecum una de masă, deși proiecte recente, precum Neuralink, fac aluzie la un viitor în care astfel de proceduri au putea perfecţiona unele abilităţi umane, „omul augmentat” spunea Rezai. „Când vine vorba de aplicaţii, e nevoie de o reglementare solidă. Nu e ca atunci când îţi faci un vaccin antigripal sau un tatuaj. Această operaţie are riscuri inerente și nu este ceva de tratat trivial. Ea se pretează doar în cazurile în care pacientul suferă de o boală cronică și alte tratamente au eșuat, iar el nu mai are nicio speranţă.”

West Virginia are cea mai mare rată de decese prin supradoză de medicamente pe bază de opiu. În 2017 au fost 49,6 astfel de decese la 100.000 de persoane, potrivit Institutului Naţional pentru Abuzul de Droguri.

Faţă de anul 1999, numărul de reţete care prescriu opioide a crescut, în Statele Unite, de 4 ori. Cu toate acestea însă, nu s-a înregistrat nicio scădere cantitativă a durerii cronice raportate de americanii care iau aceste medicamente.

Oficiali de rang înalt ai SUA au anunţat măsuri de combatere a acestei epidemii, care face ravagii mai ales în zonele rurale și sărace. În martie anul trecut, președintele american Donald Trump a format o Comisie de Combatere a Dependenţei de Opioide, după ce, în februarie, își exprimase intenţia de a aloca circa 500 de milioane de dolari de la buget pentru a se ţine de promisiunea făcută în campania electorală: aceea de a-i ajuta pe numeroșii americani care se confruntă astăzi cu o astfel de adicţie.

America a mai trecut prin două epidemii de droguri în anii 1970 și 1980. În anii ’70, prim-planul era ocupat de heroină. Dependenţa a explodat în timpul și după Războiul din Vietnam. Soldaţii reveniţi de pe front au adus cu ei adicţia de drogul care era ușor de procurat în Vietnam, însă în același timp heroina a devenit tot mai populară în gospodăriile cu venituri scăzute. Jurnalistul Christopher Caldwell cita un raport de stat potrivit căruia între 10 și 15% dintre bărbaţii înrolaţi în armată erau dependenţi de heroină, ceea ce l-a determinat pe președintele Nixon să declare abuzul de droguri drept „principalul inamic public”. În acea perioadă, incidenţa supradozelor era de 1,5 la 100.000 de locuitori. În anii 1980 însă, incidenţa a crescut la 2 la 100.000. În centrul atenţiei era de data aceasta cocaina, iar la nivelul autorităţilor, pe atunci vicepreședintele George W. Bush și consilierii săi, s-au demarat acţiuni de implicare a CIA și a armatei SUA în lupta pentru incriminarea substanţelor stupefiante.

Dacă în 1970 și 1980 se vorbea despre o incidenţă de maximum 2 decese provocate de supradoză la suta de mii de locuitori, astăzi, când spunem „epidemie” ne referim la o incidenţă de 10,3 la 100.000. Iar această medie este depășită de 3 ori în state precum New Hampshire sau chiar de 4 ori, în West Virginia.