SUA ia măsuri împotriva prescrierii de opiacee

37

SStatele Unite se confruntă cu o criză a consumului de opiacee. O medie arată că 115 americani mor în fiecare zi din cauza supradozei cu opiacee, ceea ce a dus la scăderea speranţei de viaţă cu 0,1% în 2017, conform unui raport al guvernului american. Recent, președintele Trump a promulgat o lege „istorică” pentru combaterea acestui fenomen.

Statele Unite se confruntă cu o criză a consumului de opiacee. O medie arată că 115 americani mor în fiecare zi din cauza supradozei cu opiacee, ceea ce a dus la scăderea speranţei de viaţă cu 0,1% în 2017, conform unui raport al guvernului american. Recent, președintele Trump a promulgat o lege „istorică” pentru combaterea acestui fenomen.

În ultimii 15 ani, numărul americanilor care mor de supradoze de opiacee a crescut de cinci ori. Care este motivul principal? Doctorii prescriu opiacee extrem de puternice când nu este cazul și „se estimează că o bună parte din medicamentele care rămân nevândute ajung pe stradă, ori intenţionat, ori sunt furate”, spune dr. Edgar Ross, clinician la Centrul pentru Gestionarea Durerii, din cadrul Spitalului pentru Femei Brigham, SUA.

Proiectul legislativ, votat de ambele partide, vizează o serie întreagă de schimbări pozitive, însă implementarea lor rămâne la latitudinea fiecărui stat. În Florida, Kentucky și Minnesota, de exemplu, doctorii vor avea voie să elibereze reţete pentru tratarea durerilor acute doar pentru 3 zile, în timp ce alte state permit o administrare de până la 7 zile. Unele state, cum ar fi Ohio, le permit doctorilor să elibereze o a doua reţetă aceleiași persoane doar după ce s-a terminat primul tratament. Iar în Florida, atât medicii, cât și doctorii vor urma cursuri despre prescrierea de opiacee și vor trebui să consulte o bază de date înainte de a scrie reţeta, pentru a se asigura că pacientul nu a luat deja o reţetă din altă parte. Problema este că bazele de date nu sunt actualizate, iar întregul proces îngreunează și mai mult actul medical, care s-a tot birocratizat.

În același timp, proiectul legislativ ridică restricţiile asupra substanţelor folosite pentru tratarea adicţiei de opiacee și cere echipelor de prim ajutor să aibă la ele și să folosească naloxonă, substanţă folosită în tratarea supradozelor de opiacee. Totodată se cere o coordonare mai bună între agenţiile federale pentru a opri comercializarea opiaceelor manufacturate ilegal la graniţă și se cresc pedepsele pentru producătorii și distribuitorii de opiacee ilegale.

Nu în ultimul rând se pune accent pe educarea populaţiei și a personalului medical și se alocă fonduri suplimentare, de 500 de milioane de dolari pe an, pentru tratarea abuzului de opiacee și pentru ca agenţiile federale să demareze mai multe proiecte de cercetare despre durere și adicţie.

Deși experţii medicali spun că aceste iniţiative nu sunt îndeajuns și că ar fi nevoie de o implicare și mai mare și de granturi mai generoase, „îndeajuns sau nu, este ceea ce știm să facem acum. Este legislaţia potrivită la momentul potrivit”, apreciază Brett Giroir, consultant senior pentru Departamentul de Sănătate al SUA.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.