Efectele neobservate ale muncii de noapte

4070
Efectele neobservate ale muncii de noapte
Potrivit experţilor în domeniu, efectele muncii de noapte asupra corpului uman şi a sănătăţii sunt mult mai numeroase decât se credea până în prezent.

Oamenii de ştiinţă au avertizat în repetate rânduri că munca de noapte poate fi dăunătoare pentru sănătate, dar noi studii relevă consecinţe asupra sănătăţii neobservate până acum, cu implicaţii pe termen lung.

Corpul uman are ritmul său natural sau un ceas intern, care ne „dictează” să dormim noaptea şi să fim activi ziua. Ritmul circadian este ciclul de aproximativ 24 de ore care are loc la nivel fizic, mental şi comportamental, ca răspuns al organismului la alternanţa lumină-întuneric din mediul înconjurător. Acesta explică de ce unele persoane au tulburări de somn atunci când lucrează noaptea sau în ocaziile în care suferă un decalaj orar.

Potrivit experţilor în domeniu, efectele muncii de noapte asupra corpului uman şi a sănătăţii sunt mult mai numeroase decât se credea până în prezent; acestea implică dereglări la nivelul hormonilor, al temperaturii corpului, al stării emoţionale şi al funcţionării creierului, printre altele, notează BBC .

În cadrul unui studiu din domeniu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, au fost urmărite 22 de persoane şi reacţiile corpurilor acestora pe timp de zi şi pe timp de noapte, în timp ce lucrau. Analizele de sânge ale acestor persoane au relevat faptul că aproximativ 6% dintre gene sunt programate să fie mai mult sau mai puţin active în anumite momente ale zilei. Însă în timpul orelor de lucru de noapte, această funcţie dispărea.

Se pare că orele de lucru de noapte alterează atât de mult corpul uman, încât peste 97% dintre genele care ţin de ritm nu se mai sincronizează, lucru care de cele mai multe ori produce tulburări. Prof. Derk-Jan Dijk, de la Universitatea din Surrey explică cum lipsa de sincronizare face ca inima să funcţioneze într-un ritm diferit faţă de rinichi şi aceştia într-un ritm diferit faţă de creier, spre exemplu, ceea ce produce un adevărat haos în corp. El face o comparaţie şi spune că acest lucru ar putea fi ilustrat printr-o casă în care se află câte un ceas în fiecare cameră, care indică ore diferite şi care ar produce haos şi dezorientare celor care locuiesc în ea.

Studiile au relevat faptul că persoanele care lucrează noaptea sunt mai predispuse decât altele să sufere de diabet de tip 2, cancer sau obezitate. De asemenea, în cazul acestora, incidenţa afecţiunilor inimii este mai ridicată. Munca de noapte provoacă şi îmbătrânirea prematură a organismului. Prof. Hugh Piggins, de la Universitatea din Manchester susţine că studiile realizate în acest domeniu până în prezent demonstrează că efectele muncii de noapte asupra corpului uman sunt destul de severe, iar consecinţele pe termen lung sunt demne de luat în calcul.

Niciun articol afișat