Mesajul cel mai des întâlnit în ultima perioadă în contextul pandemiei este clar, dar totodată tulburător: „Stai acasă, rămâi acasă, lucrează de acasă!” Ce se întâmplă însă cu cei care nu au o casă?

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19. Actualizăm zilnic.

Trecem grăbiţi în fiecare zi pe lângă oameni ai străzii şi îi privim ca pe niște personaje care decorează, de cele mai multe ori oribil, cotidianul vieţii noastre. Oamenii nimănui, vieţi colorate în tonuri sumbre, greu de privit, adicţii, boli, lipsă de educaţie, inadaptare socială, lipsa oricărui viitor, toate acestea într-un amestec nedeslușit de imagini întreţinut de un întreg ansamblu de mecanisme sociale şi instituţionale care i-au făcut de-a lungul timpului prea puţin vizibili.

Imaginea acestor oameni dormind și locuind în stradă – în clădiri abandonate, sub poduri, în barăci dezafectate, în gări sau canale – pare incompatibilă cu societatea prezentă, în care se construiește încontinuu. În acest peisaj, imperativul „Stai acasă!” devine pentru noi, ceilalţi, o binecuvântare. Perspectiva de a nu avea o casă zdruncină echilibrul fiinţei umane, legată indisociabil de imaginea unui cămin, a unei familii, a cuiva căruia să-i pese.

Verticala clădirilor impunătoare, arhitectura modernă a unei noi lumi din sticlă și beton, este pusă într-un contrast izbitor cu orizontala insalubră, greu de privit – și mai greu de sprijinit – a celor fără adăpost și fără poveste, a homelessului fără demnitate și fără viitor, a cerșetorului anonim de pe sub streșini și de prin „boscheţi”.

De partea cealaltă suntem noi, ceilalţi. Preocupaţi de propria dramă și de propriile neajunsuri, găsim cu greu resurse să manifestăm sentimente de empatie și compasiune faţă de cei fără adăpost, pe care strada pare să îi absoarbă cu totul, unde toţi par să semene, contopiţi parcă în același chip, al unui nimeni. În contextul perioadei dificile pe care o traversăm, când grijile și angoasele par să pună stăpânire pe noi, imaginea unei persoane fără adăpost pare cu atât mai inoportună. Prezenţa mult prea evidentă a degradării sociale pe care aceștia o întruchipează ne amintește implacabil și neiertător de vulnerabilitatea și precaritatea condiţiei umane în această lume modernă – râvnită, dar totodată temută –, o lume ce până mai ieri părea că deţine controlul și are răspunsuri la toate provocările sociale și medicale.

Ordonanţa 3 emisă de către Ministerul Afacerilor Interne stabilește că, începând cu 25 martie, „autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să identifice și să ţină evidenţa persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora”. Mai mult, primăriile trebuie să dea săptămânal raportul pe acest subiect. Este prima măsură care face referire la situaţia categoriei vulnerabile a persoanelor fără adăpost.

Deodată, privim din nou spre omul de la colţul străzii. Mirosul greu ce trădează lipsa igienei personale, privirea lui flămândă, chipul său roșiatic și crăpat, desfigurat de ger și alcool, hainele sale ponosite și soioase arată că este ţinta perfectă a acestei măsuri. Eticheta de „homeless” îl recomandă pentru noua măsură legislativă luată și se pare că se „bucură” subit de avantaje pe care nu și le-ar fi dorit vreodată și „beneficiază” de măsuri de protecţie socială acordate categoriei din care a ajuns, fără voie, să facă parte.

Noi, ceilalţi, am realizat că, în timp ce ne umplem coșurile de cumpărături, ne spălăm des pe mâini și ne îndemnăm reciproc să #stamacasa, oamenii străzii nu au cum să participe la această mobilizare generală, fără un ajutor potrivit.

Primăria Timișoara a identificat un spaţiu pentru adăpostirea oamenilor străzii, unde intră în jur de 100 de persoane. La Brașov s-a dispus amenajarea unui centru de cazare pentru persoanele fără adăpost, altele decât cele aflate deja în izolare la Centrul pentru persoane fără adăpost. Acesta va fi amenajat într-o locaţie pusă la dispoziţia municipalităţii de un operator economic. În București, autorităţile fac apel la donaţii pentru a le putea asigura oamenilor străzii adăpost, hrană, haine. În centrele de cazare permanentă se oferă trei mese pe zi, produse de igienă personală, ceai și cafea, supraveghere de către personalul DGASMB, precum și consiliere psihosocială.

Poate vreunul dintre oamenii străzii se întreabă acum, cu oarecare speranţă, ce se va întâmpla când această criză va lua sfârșit. Din păcate, noi știm că întrebarea este retorică. Va reveni în stradă, din nou neputincios în faţa unui declin pe care nu l-a putut împiedica, din nou cu varianta străzii ca singura opţiune. Se va regăsi din nou bolborosind indescifrabil, din nou săpând înfrigurat în tomberoane, din nou îndreptându-se spre un sfârșit lamentabil al existenţei de „cerșetor”, de „boschetar”, de „homeless”. Din nou un nimeni, dar, de data asta, un nimeni desăvârșit. Va dormi din nou pe unde apucă, privind absent la deșertăciunea lumii, sorbind cu nesaţ o supă sleită dintr-un borcan poate lăsat de noi, ceilalţi.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19. Actualizăm zilnic.

Laura Maria Oancea-Pascu este producător al Ediţiei Speciale Interconfesionale, la Speranţa TV.