Pericolul major pe care îl prezintă noul coronavirus ne impune reflecţii. În calitate de credincioși creștini, în afară de faptul că ne rugăm, ne punem întrebări de toate felurile și căutăm răspunsuri care nu pot evita perspectiva Sfintei Scripturi.

Dar o reflecţie asupra marilor întrebări care apar în efortul de înţelegere a crizei actuale, are nevoie mai întâi de un context al istoriei Bibliei.

Epidemii și pandemii în Biblie

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19. Actualizăm zilnic.

Cea mai cunoscută epidemie în vremurile biblice era ciuma, numită astăzi și pesta sau plaga bubonică. Ebraica biblică o numea déḇer (exterminare), iar în greacă se numea loimós sau thánatos (moartea). Este menţionată cu precădere în Pentateuh și în scrierile profeţilor Ieremia și Ezechiel.[1]

Ciuma este cauzată de o bacterie (Yersinia pestis) purtată de rozătoare și de purici infestaţi. Este o morbiditate asociată uneori cu războiul și cu mânuirea cadavrelor. Într-o zi sau maximum o săptămână de la infestare, apar simptome asemănătoare cu ale gripei: febră, dureri de cap și vomă. Ganglionii se umflă neobișnuit și apar bube mari, care uneori se deschid. În funcţie de tipul de ciumă, plaga poate da septicemie sau pneumonie. Fără tratament, moartea survine în zece zile la un mare procent dintre cei infestaţi.

Ciuma apare în Biblie ca o plagă peste vitele egiptenilor (Exodul 9:3), dar nu și peste oameni (Exodul 9:16); ca una dintre ameninţările adresate evreilor pentru călcarea legământului (Leviticul 26:25; Deuteronomul 28:21). Pe vremea lui David, în trei zile, ciuma a secerat 70.000 de oameni (2 Samuel 24:15). Ciuma a fost printre cele trei consecinţe clasice ale îndepărtării de Dumnezeu (război, foamete, ciumă), cu privire la care au fost avertizaţi iudeii înaintea distrugerii Ierusalimului (Ieremia 14:12; 21:6-9). O treime din populaţie avea să piară de ciumă (Ezechiel 5:12). Profetul Amos spunea: „Am trimis printre voi ciuma, ca în Egipt; […] am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul” (Amos 4:10).

Alături de ciumă, sunt menţionate în Biblia ebraică următoarele plăgi mortale, epidemii și suferinţe. Anticii numeau bolile după manifestare, folosind uneori același cuvânt pentru boli diferite, dar cu simptome asemănătoare.[2]

  • qéṭeḇ (holera?): Holera se manifestă prin diaree gravă și vomitări excesive, crampe musculare, deshidratare, scăderea temperaturii, slăbire accentuată și în final febră, dezorientare, erupţii cutanate, comă, pneumonie și septicemie. Plaga aceasta a fost cunoscută încă din Antichitate și a făcut ravagii și în timpurile moderne.

  • réšef (febra tifoidă?): Febra tifoidă se manifestă prin febră continuă, dureri abdominale, constipaţie, scăderea pulsului, erupţii, perforarea și sângerarea intestinului.

  • šaḫéfeṯ (oftică?): Ftizia, sau tuberculoza, a fost cunoscută din Antichitate ca o boală fatală care se manifesta prin febră și tuse cu sânge.

  • qaddáḫaṯ (pojar?): Rujeola este o infecţie virală acută, extrem de contagioasă, cunoscută din Antichitate, care se manifestă cu febră, tuse, curgerea nasului, conjunctivită, eczemă, adenopatie, anorexie, diaree, care dă complicaţii: pneumonie, convulsii, uneori orbire și inflamaţia creierului.

  • dalléqeṯ (dalac?): Antraxul a fost cunoscut din Antichitate ca o plagă a vitelor și a oamenilor, care se manifestă prin mai multe dintre următoarele simptome: ulceraţii și necroza pielii, tuse, febră, frisoane, insuficienţă respiratorie, insuficienţă cardiacă și renală, diaree hemoragică, necroze și septicemie.

  • ḫarḫūr (varicela?): De asemenea cunoscută din Antichitate, varicela afectează copiii, iar adulţilor le poate fi fatală. Se manifestă cu mici erupţii cutanate, mâncărime, dureri de cap, oboseală, febră etc. Mii de persoane mor anual.

  • šəḫīn (variola?): Variola este de asemenea o plagă teribilă, cunoscută din Antichitate, care se manifestă cu febră, vărsături, afte bucale și în final pielea se umple de bășici pline cu lichid. Produce uneori orbire și deformaţii ale membrelor.

  • çaráᶜaṯ (lepra și alte afecţiuni cutanate similare): Infectarea cu boala lui Hansen (lepra) afectează nervii, căile respiratorii, pielea și ochii, ducând până la pierderea extremităţilor și moarte.

  • gārā (scabie?): Cunoscută din Antichitate, râia are și astăzi circa 300 de milioane de gazde umane, anual.

  • yabbéleṯ (bube care supurează?); sappaḫaṯ (psoriazis?); yalléfeṯ (eczeme?).

Pe lângă acestea, Biblia descrie plaga ciudată și fără nume a lui Iov (Iov 2:7-8), „o rană dureroasă, din tălpi până în creștet”, care cauza mâncărimi teribile și care a fost generată de Diavol, marele inginer biolog al răului. Pielea bietului Iov se înnegrea și cădea, făcându-l să simtă că îi ard oasele de febră și deshidratare (Iov 30:30). Aceasta este și prima dintre cele șapte plăgi ale Apocalipsei, care vor veni peste cei care nu vor fi ascultat ultima avertizare (Apocalipsa 14:6-12): „Primul înger s-a dus şi a turnat vasul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul Fiarei şi care se închinau chipului ei”[3] (Apocalipsa 16:2).

Această plagă va continua, fiind resimţită și în timpul plăgilor care se vor succeda rapid în acel timp cum nu a mai fost și nu va mai fi (Apocalipsa 16:10-11).

Cele zece plăgi ale erei creștine

Peste lumea noastră s-au abătut multe plăgi de-a lungul istoriei. Aproape în fiecare an există undeva în lume epidemii mortale. Vom menţiona doar pandemiile istorice:[4]

  • În anii 165-180, plaga lui Galen (sau a lui Antonin), care a fost probabil o epidemie de variolă sau de varicelă, a afectat Asia Mică, Egiptul, Grecia și Italia. Adusă de legionarii romani care se întorceau din Mesopotamia, plaga aceasta a decimat armata și a ucis peste 5 milioane de oameni.

  • În anii 541-542 a venit ciuma bubonică (ciuma lui Iustinian), care a lovit Imperiul de Răsărit și porturile Mediteranei, ucigând într-un an de teroare aproape 25 de milioane de oameni. A pustiit cam un sfert din populaţia Mediteranei Răsăritene și a devastat Constantinopolul, unde s-a întâmplat să moară și câte 5.000 de oameni pe zi.

  • În anii 1346-1353, o mare parte a lumii a fost decimată de ciuma (plaga bubonică) numită „moartea neagră”. Pandemia aceasta a devastat zone întinse din Europa, Africa și Asia, ucigând între 75 și 200 de milioane de oameni, cam jumătate din populaţia Europei. Plaga a venit din Asia, pe corăbiile comercianţilor, unde trăiau și șobolani, și purici infestaţi. În porturi a intrat purtată de rozătoare și de purici.

  • În anii 1852-1860 a avut loc cea mai severă pandemie de holeră. Boala a apărut în delta fluviului Gange, în India, și s-a răspândit în Asia, Europa, America de Nord și Africa, secerând peste 1 milion de vieţi omenești. În 1854 au murit 23.000 de oameni în Marea Britanie.

  • În anii 1889-1890 a bântuit gripa asiatică (sau rusească). Din Asia Centrală până în Canada și Groenlanda, gripa aceasta a luat aproximativ 1 milion de vieţi omenești.

  • În anii 1910-1911, o epidemie de holeră a izbucnit iarăși, tot din India, unde a ucis 800.000 de oameni. Apoi s-a abătut spre Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Europa de Est, Rusia și America, unde, din cauza măsurilor de izolare, boala nu a mai făcut multe victime.

  • În 1918-1920, o epidemie de gripă mortală a izbucnit infectând aproape o treime din populaţia globului și luând viaţa a zeci de milioane de oameni, încă din primele săptămâni. Spre deosebire de alte epidemii de gripă, care ucideau copii, bătrâni și bolnavi, aceasta a început să-i lovească pe tinerii adulţi sănătoși.

  • În anii 1956-1958 a izbucnit din nou gripa asiatică A (subtipul H2N2), mai întâi în China, apoi în Singapore, Hong Kong și apoi în America. În doi ani, plaga a luat 2 milioane de vieţi, dintre care 69.800 numai în Statele Unite.

  • În 1968 a izbucnit gripa Hong Kong, înrudită genetic cu cea din 1918. În 13 zile a fost semnalată în Singapore și în Vietnam, iar după trei luni era deja în Filipine, India, Australia, Europa și Statele Unite. Peste 1 milion de oameni au murit, între care 15% din Hong Kong.

  • Anii 2005-2012 au fost perioada de vârf a virusului HIV/SIDA, care a fost identificat mai întâi în Congo (1976) și care a ucis peste 36 de milioane de oameni din 1981 încoace. Încă trăiesc astăzi între 31 și 35 de milioane de oameni infectaţi, cei mai mulţi fiind din Africa de la sud de Sahara, unde sunt afectaţi circa 21 de milioane (5% din populaţie). Între anii 2005 și 2012 au murit anual milioane de oameni. Totuși numărul de victime anuale a scăzut treptat de la 2,2 milioane până la 1,6 milioane.

Citește și

De ce?

Este natural ca, atunci când nenorocirea vine din senin, oamenii să se întrebe: „De ce?”. Explicaţiile știinţifice sunt mai puţin înţelese și acceptate de mulţime. Astfel, mulţi oameni ajung rapid să caute explicaţii în lumea spirituală. Este interesant însă că, de obicei, armatele dedicate răului descrise de Biblie – Diavolul și „cosmocrátorii întunericului din lumea aceasta” (Efeseni 6:12) – nu sunt suspectate de cei mai mulţi creștini ca responsabile de cele mai îngrozitoare lucruri care se întâmplă. Mai degrabă Dumnezeu este invocat.

Dr. Liise-anne Pirofski, șefă a Departamentului de boli infecţioase al Colegiului Medical „Albert Einstein” și expertă în istoria epidemiilor, afirma: „Când boala lovește și oamenii suferă, este foarte mare nevoia de a înţelege de ce. Și, din nefericire, identificarea unui ţap ispășitor este uneori inevitabilă.”[5] De exemplu, gripa porcină din 2009 a fost pusă de mulţi americani și chilieni pe seama mexicanilor. Argentinienii i-au blamat pe chilieni, iar Europa și-a avertizat cetăţenii să nu viziteze Argentina.

Când moartea neagră (ciuma bubonică) a lovit teribil Europa în secolul al XIV-lea, au fost acuzaţi evreii că ar fi infestat fântânile și ar fi răspândit ciuma (ceea ce unii dintre ei au „mărturisit” sub torturi). Mulţi evrei nu foloseau fântânile publice, de aici suspiciunea. Această categorie etnică și religioasă devenise suspectă, deoarece evreii nu prea erau afectaţi de ciumă. Din Antichitate, ei aveau obiceiul spălării mâinilor, înainte de masă și după toaletă, și făceau baie în fiecare vineri, ca pregătire pentru Sabat. Aceste obiceiuri erau absolut dispreţuite de creștini. Spălarea mâinilor sau baia erau privite cu oroare chiar de către regi și nobilime.

Ca urmare a încurajărilor din partea călugărilor flagelanţi (care îi blamau pe evrei și pe clerici) și din dorinţa de a pune mâna pe averile evreilor, sute de comunităţi iudaice au fost distruse în Franţa, Spania, Belgia, Olanda, Elveţia, Germania. La 14 februarie 1349, au fost arși de vii 2.000 de evrei în Strasbourg, înainte de a veni plaga. În Mainz, întregul ghetou evreiesc de 3.000 de suflete a fost măcelărit. În diverse locuri, evreii s-au sinucis, pentru a nu cădea în mâinile dreptcredincioșilor. În final, mulţi s-au refugiat în Polonia și în Lituania. Chiar și împăratul, Carol al IV-lea, a căutat să profite material de pe urma uciderii evreilor.

Sub influenţa medicului său, papa (Clement al VI-lea, de la Avignon), care era certat cu călugării flagelanţi, a publicat două bule arătând că evreii nu erau vinovaţi de apariţia ciumei, ci aceasta ar fi fost cauzată de o aliniere nefastă a trei planete.

În primul rând, cauzele izbucnirii și condiţiile răspândirii unei epidemii sunt complexe și cel mai nepotrivit și rău este să-i blamezi pe alţii, pentru că suferă sau pentru că nu suferă. În al doilea rând, trebuie să păstrăm lucrurile în perspectivă: o pandemie este doar una dintre problemele lumii și nicidecum cea mai importantă nenorocire care ni se poate întâmpla. Din perspectivă biblică, cea mai importantă nenorocire este păcatul, adică atitudinea greșită faţă de Dumnezeu și faţă de semeni. Aceasta este pandemia cea mai gravă, la care contribuim toţi, într-un fel sau altul; o oroare în care lumea se complace și care a distrus și distruge o majoritate pentru veșnicie și nefericește o mulţime de suflete în viaţa aceasta.

Important de spus este că o parte de vină pentru răspândirea unor epidemii o au toţi cei care nu respectă reguli elementare, precum instrucţiunile date de Dumnezeu prin Moise. Legea lui Moise conţine – de 3.500 de ani – principii alimentare, principii de curăţie și igienă, evitarea atingerii trupurilor moarte, reguli de spălare și multe alte reguli practice de viaţă. Din nefericire, mulţi teologi creștini, înţelegând greșit cuvintele Domnului Hristos, aflat în dispută cu evreii, au decis că aceste reguli nu mai sunt în vigoare: se poate mânca orice, după gust, poţi atinge orice, nimic nu este necurat.

Din perspectiva providenţei lui Dumnezeu, este adevărat că Lui nu-I scapă nimic de sub control. Dar priorităţile Lui sunt diferite de ale noastre și, oricât de greu ne-ar veni să înţelegem sau să acceptăm acest lucru, priorităţile Sale sunt mai bune. În același timp, Dumnezeu nu a făcut niciun contract cu oamenii (și nici nu ar fi posibil un asemenea scenariu într-o lume aflată sub conducerea și efectele păcatului) ca, în cazul unor nenorociri naturale sau social-politice, El să intervină și să blocheze răul. Cu toată grija Sa pentru ei, nici măcar celor credincioși El nu le-a promis că îi va scuti de orice necaz. Nu avem, așadar, ce să-I reproșăm lui Dumnezeu în cazul noului coronavirus.

Are Dumnezeu vreo obligaţie faţă de noi? Într-un anumit sens, putem spune că da, pentru că El ne-a făcut. Și Biblia arată că providenţa Sa lucrează în favoarea noastră mai mult decât și-ar imagina cei mai mulţi. În același timp, realitatea este că noi, copiii lui Adam, am plecat departe de El, n-am vrut să mai știm de El. Parabolele lui Iisus ilustrează edificator complexitatea modului în care Dumnezeul interesat de binele și salvarea noastră Se raportează la noi. Astfel, ciobanul nu și-a abandonat oaia cu numărul 100, singura care lipsea, ci s-a dus să o caute. Gospodina și-a căutat singura monedă pierdută până a găsit-o. În schimb, descoperim că tatăl fiului risipitor nu s-a dus în lume să-și caute fiul rătăcitor, ci l-a așteptat acasă (Luca 15:4-32). Întregul fir narativ al pildei ne lasă să înţelegem că, dacă tatăl s-ar fi dus să-l caute, feciorul cel mai probabil ar fi fugit mai departe și ar fi devenit mai recalcitrant. Păcatul ne ia minţile.

Pilda fiului risipitor transmite în mod clar că numai necazurile l-au făcut pe fiul rătăcitor să-și vină în fire – numai ele îl puteau salva. Cu alte cuvinte, marile lui probleme nu erau acelea că își pierduse toată averea, că avea hainele rupte, că ajunsese slugă la porci, că era flămând și bântuit de sfrânţeală. Dimpotrivă, aceste neajunsuri au fost, pentru început, singurul motiv care l-au determinat pe feciorul înstrăinat să se întoarcă acasă, devenind astfel o adevărată binecuvântare pentru el. În contrast cu această imagine, omenirea de dinainte de Potop (subiect cu privire la care civilizaţia noastră zâmbește) plesnea de sănătate și se bucura de o longevitate incredibilă. Dar fericirea aceasta nu i-a apropiat pe antediluvieni de Dumnezeu, ci dimpotrivă. Într-o singură zi, au pierit toţi, în afară de opt persoane, în acel cataclism mondial ascuns în negura vremurilor trecute. Mântuitorul a văzut în istoria atitudinii lor sfidătoare și a finalului lor tragic o analogie cu timpul și oamenii care vor trăi chiar înaintea revenirii Sale (Matei 24:37-39).

Nu Dumnezeu este autorul nenorocirilor. Rareori a pedepsit El în mod exemplar (Faptele apostolilor 5:1-11). Nu se poate susţine nici că o plagă lovește „pe cine trebuie” (Daniel 3:22; Luca 13:1-5). Realitatea este că în lumea noastră rareori se face dreptate și doar judecata lui Dumnezeu va răspunde la toate întrebările (Psalmii 94:15; Obadia 1:15; Apocalipsa 14:6-7). Completând tabloul caracterului lui Dumnezeu, Biblia arată – într-un limbaj tipic ebraic, care Îi atribuie lui Dumnezeu, ca Suveran, și ceea ce nu este intenţia, dorinţa sau acţiunea Lui – că El „lovește”, pentru ca mai apoi să „vindece” (Iov 5:18; Isaia 19:22-25). Rezultatul este mai mult decât eliberarea de necazul văzut. Vindecarea cuprinde și inima. Omului poate să i se pară cruzime sau indiferenţă această atitudine a lui Dumnezeu. Dar, privind din casa lui Dumnezeu, adică din prezenţa Sa și sub influenţa înţelepciunii/perspectivei lărgite pe care o oferă EL, toate se văd altfel (Psalmii 107; Isaia 6:1-3).

Citește și

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19. Actualizăm zilnic.

Florin Lăiu este specialist în limbi biblice și teolog.

(Ultima secţiune a acestui articol a fost publicată iniţial pe adventist.ro)
Footnotes
[1]„Exodul 5:3; 9:3,15; Leviticul 26:25; Numeri 14:12; Deuteronomul 28:21; 2 Samuel 24:13,15; 1 Împăraţi 8:37; 1 Cronici 21:12,14; 2 Cronici 6:28; 7:13; 20:9; Psalmii 78:50; Ieremia 14:12; 21:6-7,9; 24:10; 27:8,13; 28:8; 29:17-18; 32:24,36; 34:17; 38:2; 42:17,22; 44:13; Ezechiel 5:12,17; 6:11-12; 7:15; 12:16; 14:19,21; 28:23; 33:27; 38:22; Amos 4:10; Habacuc 3:5.”
[2]„Leviticul 13:2; 21:20; Deuteronomul 28:21-22,27; 32:34; Habacuc 3:5. Identificarea acestor boli în termenii ebraici este incertă. Lexicoanele și traducerile biblice nu sunt în consens.”
[3]„Traducerea textelor biblice din acest material îi aparţine autorului.”
[4]„Informaţiile sunt preluate de pe site-ul educaţional MPHonline: «OUTBREAK: 10 OF THE WORST PANDEMICS IN HISTORY», www.mphonline.org/worst-pandemics-in-history.”
[5]„Informaţiile despre psihologia găsirii ţapului ispășitor sunt preluate de la Donald G. McNeil Jr., «Finding a Scapegoat When Epidemics Strike», The New York Times, 31 aug. 2009, www.nytimes.com/2009/09/01/health/01plague.html. Vezi și «Jewish persecutions during the Black Death», wikipedia.org.”

„Exodul 5:3; 9:3,15; Leviticul 26:25; Numeri 14:12; Deuteronomul 28:21; 2 Samuel 24:13,15; 1 Împăraţi 8:37; 1 Cronici 21:12,14; 2 Cronici 6:28; 7:13; 20:9; Psalmii 78:50; Ieremia 14:12; 21:6-7,9; 24:10; 27:8,13; 28:8; 29:17-18; 32:24,36; 34:17; 38:2; 42:17,22; 44:13; Ezechiel 5:12,17; 6:11-12; 7:15; 12:16; 14:19,21; 28:23; 33:27; 38:22; Amos 4:10; Habacuc 3:5.”
„Leviticul 13:2; 21:20; Deuteronomul 28:21-22,27; 32:34; Habacuc 3:5. Identificarea acestor boli în termenii ebraici este incertă. Lexicoanele și traducerile biblice nu sunt în consens.”
„Traducerea textelor biblice din acest material îi aparţine autorului.”
„Informaţiile sunt preluate de pe site-ul educaţional MPHonline: «OUTBREAK: 10 OF THE WORST PANDEMICS IN HISTORY», http://mphonline.org/worst-pandemics-in-history.”
„Informaţiile despre psihologia găsirii ţapului ispășitor sunt preluate de la Donald G. McNeil Jr., «Finding a Scapegoat When Epidemics Strike», The New York Times, 31 aug. 2009, http://nytimes.com/2009/09/01/health/01plague.html. Vezi și «Jewish persecutions during the Black Death», wikipedia.org.”