Într-o zi obișnuită, o persoană tipică verifică, de câteva zeci de ori, ceasul.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19.

Într-o zi obișnuită, fiecare activitate este bine plasată în timp. Aproape totul gravitează în jurul unui program prestabilit. Știm cât facem până la muncă și înapoi, cât avem la dispoziţie pentru masă și somn, cât durează emisiunea preferată, dacă ne permitem sau nu cinci minute de relaxare. Spontaneitatea ca stil de viaţă este o utopie.

Dacă, în urmă cu sute de ani, existenţa curgea în ritmul firesc al naturii, la sfârșitul secolului al XIX-lea obiceiul a devenit incompatibil cu nevoia de standardizare a unei societăţi în schimbare. Astăzi, la mai bine de 100 de ani distanţă de adoptarea globală a timpului standard, ni s-ar părea dificilă orientarea după anotimpuri, soare, clepsidre ori ceasuri arhaice, instalate în turnurile bisericilor.

După cum remarcă istoricul Yuval Noah Harari în Sapiens, scurtă istorie a omenirii, astăzi „poţi spune cât este ceasul uitându-te la ceasul de mână, aruncând o privire la telefonul mobil, scrutând ceasul cu alarmă aflat lângă pat, zărind ceasul de pe peretele bucătăriei, privind la cuptorul cu microunde, întrezărind ecranul televizorului ori DVD-playerul sau uitându-te cu colţul ochiului la taskbarul de pe ecranul computerului. E nevoie să faci un efort conștient ca să nu știi cât este ora.”[1]

Pentru un număr semnificativ de persoane, pandemia de COVID-19 a adus o schimbare în ceea ce privește raportarea la timp. Măsurile legate de izolare și distanţare socială au „dezactivat”, pe termen scurt, timpul. I-au dat o nouă valoare.

Privind strict din acest punct de vedere, putem spune că restricţiile stării de urgenţă au plasat o anumită categorie a populaţiei în afara tumultului zilnic, compus dintr-un șir lung de acţiuni bine delimitate în spaţiu și timp. Au oferit ocazia de a asimila diferit cele 24 de ore ale zilei, fără a mai controla obsesiv ceasul. O pauză forţată de la ritmul accelerat al vieţii, pe care data de 15 mai ni-l promite reașezat în drepturi, precaut, constituţional și progresiv.

Cum vom fi după „revenirea la normalitate”, când va trebui nu doar să trăim (din nou) contracronometru, ci și să recuperăm pierderile provocate de pandemie? Să luptăm iarăși cu timpul în iureșul de toate zilele, jonglând sistematic cu termene și responsabilităţi? Cum să evităm viaţa pe pilot automat?

Dublul tăiș al automatismelor

O bună metodă de a fi ancoraţi în prezent, chiar și atunci când stăm instinctiv cu ochii pe ceas, constă în renunţarea la automatisme.

Automatismele ne permit să rezolvăm sarcini ușoare și să luăm decizii fără un filtru cognitiv prealabil. Această abilitate cu tăiș dublu coordonează activităţile de rutină și ne menţine mintea limpede atunci când nu este cazul să supraîncărcăm „sistemul”.

Deși au un rol secundar, reacţiile mecanice apar inclusiv în situaţiile ce necesită o analiză critică și alegeri conștiente din partea noastră. Oboseala, obișnuinţa, stilul de viaţă alert favorizează comportamentele setate pe „pilot automat”, în special acolo unde este nevoie de prezenţa noastră reală – în spaţiul intim al căminului –, și influenţează tiparele relaţionale din cadrul familiei, obiceiurile alimentare, pe cele legate de petrecerea timpului liber la televizor sau în interacţiune cu alte dispozitive inteligente.

Viaţa pe pilot automat ne împiedică să ne bucurăm cu adevărat de oameni și de experienţe, să fim autentici. Pentru a nu deveni simpli actori în propria existenţă, specialiștii ne recomandă:

  • să restrângem automatismele la sfera activităţilor banale,
  • să dăm sens rutinei înainte de a se transforma în formă fără fond,
  • să ieșim din zona de confort,
  • să improvizăm și să fim spontani,
  • să reflectăm înainte de a lua o decizie.

Investiţia în oameni

Într-o lume hiperactivă, care ne suprasolicită fizic, psihic și emoţional, investiţia în oameni reprezintă o adevărată provocare. Cu agenda plină de sarcini și timp limitat, relaţiile riscă o notă cronică de superficialitate.

Potrivit unui studiu din 2017, ne petrecem, în medie, 33 de ani în pat (26 dormind și 7 încercând să adormim), 13 ani și două luni la muncă, 11 ani și patru luni la TV sau pe social media, 4 ani și șase luni la masă, 3 ani și o lună în concediu, 1 an și patru luni făcând mișcare, 1 an și trei zile implicându-ne în activităţi de socializare.

Cu siguranţă că statistica prezintă variaţii în funcţie de sex, ocupaţie, durată și stil de viaţă etc. Rămâne totuși evidenţa empirică a faptului că timpul investit în prieteni și familie începe să piardă teren în faţa celui petrecut pe internet în scop recreativ, spre exemplu.

Modul în care trăim puţinul timp liber desprins dintr-o zi încărcată reflectă nevoile individuale și depinde, în ultimă instanţă, de alegerea personală. Dar decizia nu ne aparţine 100%: legăturile cu cei din jur pot fi corupte de acel sistem automat în baza căruia funcţionăm adesea.

Altfel spus, trebuie să facem un efort conștient pentru a-i ţine pe cei dragi aproape. Să investim timp în oameni, ţinând minte că secretul stă în calitate, nu în cantitate.

Psihologii identifică și alte ingrediente-cheie pentru păstrarea unei strânse relaţii cu semenii:

  • capacitatea de ascultare reciprocă,
  • comunicarea deschisă, lipsită de judecăţi de valoare,
  • manifestarea încrederii și a respectului,
  • implicarea în activităţi comune,
  • interes faţă de problemele celuilalt.

Conectare sau deconectare?

A fi conectat în permanenţă la realitate, la internet, la știrile zilei, la promoţiile de nerefuzat ș.a.m.d. pare a fi binecuvântarea și blestemul omului modern. Suntem la doar un click distanţă de orice noutate privind vremea, încălzirea globală, conflictele din Orientul Mijlociu.

Multitudinea de informaţii primite cu sau fără voia noastră invadează o existenţă deja plină, în contextul căreia ocupăm destule roluri de top: suntem copii, părinţi ori ambele, elevi, studenţi și/sau angajaţi, soţi sau soţii, bunici, rude, prieteni, cunoștinţe, vecini.

Și avem doar 24 de ore la dispoziţie ca să ne facem bine treaba.

Într-un asemenea carusel existenţial, deconectarea devine imperativă. Fie și o jumătate de oră rezervată periodic întâlnirii cu noi înșine valorează enorm. O jumătate de oră pe care o putem dedica lucrurilor ce ne fac fericiţi, pasiunilor noastre, cititului, gătitului, ieșitului în natură, lucrului manual, meditaţiei etc.

Chiar dacă este tentant să renunţăm la lucrurile marcate cu opţional pe ordinea de zi sau a celor care, aparent, nu aduc avantaje imediate, ele ne asigură doza necesară de oxigen.

Practicate cu regularitate, hobby-urile au beneficii majore asupra trupului, minţii și sufletului prin faptul că:

  • ne detașează de stresul cotidian,
  • ne ajută să facem ordine în gânduri,
  • ne încarcă bateriile,
  • ne îmbogăţesc perspectiva asupra vieţii, orizonturile și imaginaţia,
  • ne întăresc sentimentul împlinirii personale.

Componentă importantă a deconectării, introspecţia ne duce cu un pas mai departe în efortul constant de a sta personal la cârma vieţii noastre, și nu prin intermediul pilotului automat. Înţelegându-ne universul interior, cu emoţiile, reacţiile și motivaţiile lui, cresc șansele de a fi autentici, chiar și într-o lume standardizată, în care timpul este puţin.

Rămâne, așadar, întrebarea: ce facem după data de 15 mai?

Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în asistenţă socială.

Footnotes
[1]„Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Polirom, Iasi, 2017, p. 299.”

„Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Polirom, Iasi, 2017, p. 299.”