Frigiderul poate fi periculos pentru sănătate

70

Un studiu realizat de Agenţia de Standarde Alimentare din Marea Britanie arată că un milion de britanici suferă de boli cauzate de infecţiile alimentare, 20 de mii dintre aceştia sunt internaţi în spital, iar 500 de persoane mor din pricina consumării mâncărurilor infestate.

Un frigider poate ascunde de 750 de ori mai multe bacterii decât nivelul considerat sigur, printre care salmonela, E.coli şi listeria, notează Mediafax.

„Una dintre cauzele majore ale otrăvirii este amestecul de alimente contaminate. Un exemplu ar fi puiul crud, contaminat cu o bacterie posibil fatală, campilobacter, care este aşezat într-un raft superior, lângă o salată. În timp ce puiul este gătit, iar bacteria este eliminată în acest fel, salata este consumată crudă", a declarat profesorul Tom Humphrey, de la Universitatea din Liverpool.

Institutul de Infecţii şi Sănătate Globală din cadrul Universităţii din Liverpool a prezentat o serie de sfaturi pentru consumatori, a căror respectare ar putea să îi ferească pe aceştia de bolile provocate de numeroasele bacterii din frigider.

• Carnea nu trebuie pusă pe rafturile de sus ale frigiderelor deoarece otrăvirea alimentelor provine de la amestecul de bacterii din anumite produse.

• Diferitele tipuri de brânză ar trebui să stea separat de alte alimente în frigider, precum pateul sau macroul afumat.

• Frigiderele să fie curăţate săptămânal.

• Legumele trebuie spălate înainte de a fi puse într-un compartiment separat în frigider.

• Orezul, cerealele şi condimentele conţin o bacterie responsabilă pentru două din cinci cazuri de intoxicaţie alimentară, care provoacă greaţă, stări de comă şi diaree. Orezul gătit trebuie aruncat dacă a stat mai mult de trei zile în frigider.

• Deşi poate avea aspect şi miros plăcut, mâncarea procesată poate fi periculoasă pentru organism dacă este consumată la mai mult de trei zile de la desigilare.

• Alimentele crude pot face mucegai, iar acesta nu se distruge prin gătire. Aruncaţi orice fructe, legume sau produse lactate dacă prezintă urme de mucegai.