Mai mult televizor, mai multe băuturi dulci pentru copii

7

Un studiul realizat de Universitatea Göteborg, din Suedia, arată că orele petrecute în faţa televizorului infleunţează consumul de băuturi dulci la copii.

Studiul realizat pe 17.000 de copii, cu vârste între doi și patru ani, sugerează că probabilitatea consumului de băuturi dulci crește cu 50% în rândul copiilor care se expun mai mult televizorului, arată Stina Olafsdottir, membră a echipei de cercetători care a realizat studiul.

Cercetătorii cred că unul dintre motive ar putea fi expunerea la reclamele publicitare, dar aceasta nu ar fi singura cauză. Deși oamenii de știinţă au reușit să arate legătura dintre micul ecran și consum, nu au reușit să demonstreze că această legătură ar fi un de tip cauză-efect, scrie Agerpres.