Medicii englezi ignoră cererile pacienţilor de a nu fi resuscitaţi

81

Sistemul medical din Marea Britanie prevede că pacienţii care suferă de boli cronice ale inimii se pot exprima împotriva aplicării manevrelor de resuscitare, în caz de stop cardiorespirator. Declaraţia pe propria răspundere este ataşată la fişa pacientului, urmând ca medicul care se ocupă de acesta să îi respecte dorinţa, în situaţia indicată. Aceasta este teoria. Practica, dezvăluită de o investigaţie recentă, arată însă că medicii nu respectă dorinţa pacienţilor ba mai mult, aplică manevre de resuscitare chiar dacă acestea nu fac altceva decât să prelungească agonia bolnavului.

O investigaţie realizată de către agenţia britanică National Confidential Enquiry into Patient Outcome and Death (NCEPOD) asupra a 526 de cazuri de resuscitare din Anglia şi Ţara Galilor a descoperit o statistică îngrijorătoare, relatează Daily Mail. Toţi cei 52 de pacienţi ale căror dosare medicale conţineau şi solicitarea de a nu fi resuscitaţi, au fost supuşi totuşi unor manevre de resuscitare, în ciuda dorinţei lor.

În şapte dintre cazuri pacienţii erau bolanvi în stadiu terminal, iar medicii nu recomandau resuscitarea fiindcă aceasta nu avea şanse de reuşită şi ar fi constituit o moarte chinuitoare pentru pacient. Potrivit aceluiaşi raport şapte din zece resuscitări nu au fost efectuate în urma consultării unui cadru medical superior, iar nouă din zece pacienţi nici măcar nu au fost întrebaţi dacă vor sau nu să fie resuscitaţi.

Preşedintele NCEPOD, Bertie Leigh speră ca acest raport să fie un avertisment pentru spitalele engelzeşti. El a mai spus că există o mare confuzie în spitale referitor la ce înseamnă solicitarea de a nu resuscita şi că: „Pacienţilor şi rudelor trebuie să le fie comunicate toate opţiunile de care dispun, pentru a lua decizia care cred ei că este cea mai potrivită."

La rândul ei, Katherine Murphy, şef executiv al Patients Association a fost de părere că acest raport zguduie puternic încrederea pacienţilor în interdicţia de resuscitare .