Michelle Obama lansează un album hip-hop

109

În eforturile ei continue de a lupta împotriva obezităţii la copii prin campania „Let's Move!", prima doamnă a Statelor Unite a făcut un parteneriat cu Hip Hop Public Health Foundation pentru un album de 19 melodii hip hop care să îi încurajeze pe copii să mănânce sănătos și să facă sport.

Artiști precum Run DMC, Ashanti, Doug E. Fresh, Monifah și Jordin Sparks vor contribui la acest album care se va numi „ Songs for a Healthier America", scrie Time.

Albumul va conţine melodii cu nume de tipul „Ne plac legumele", „Ridică-te și stai drept", „Ești ce mănânci", toate făcute să îi facă pe copii să se gândească la sănătate și dietă. Planul conţine și realizarea a 10 videoclipuri care vor fi distribuite odată cu albumul la școlile din New York și alte orașe mari.

Deși Michelle Obama nu va participa activ la realizarea albumului, va avea câteva apariţii în videoclipurile melodiilor, precum în cea a melodiei „Everybody", pe care o puteţi urmări mai jos.