Cât de mult te îngrașă produsele fast-food

197

O cercetare publicată în Buletinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a arătat cu cât crește valoarea medie a indicelui de masă corporal (BMI) cu fiecare porţie de produse fast-food consumată.

Studiul efectuat de experţii americani și irlandezi a curpins date colectate din 25 de ţări, în perioada 1999-2008. În cadrul demersului au fost analizate datele privind tranzacţiile per capita de achiziţionare a produselor fast-food din fiecare regiune, comparativ cu valoarea BMI a locuitorilor din respectiva ţară.

Astfel, ei au observat o asociere între creșterea numărului mediu anual de tranzacţii (de la 26,6 la 32,7) și creșterea valorii medii BMI (de la 25,8 la 26,4). „Astfel, fiecare creștere cu o unitate a numărului anual de tranzacţii pentru fast-food per cap de locuitor a fost asociat cu o creștere de 0,0329 a valorii BMI de-a lungul perioadei studiului”, susţin cercetătorii.

Un individ cu un BMI între 25 și 29,99 este considerat supraponderal, iar atunci când valoarea depășește 30, acesta este considerat obez. Potrivit datelor colectate de autorii cercetării, problema kilogramelor în plus a fost și este în continuare una importantă în toate regiunile incluse în studiu.

„Dacă guvernele nu iau măsuri pentru a-și reglementa situaţia lor economică, «mâna invizibilă a pieţei» va continua să promoveze obezitatea la nivel mondial, cu consecinţe dezastruoase pentru viitorul sănătăţii publice și a productivităţii economice”, a declarat coordonatorul studiului, dr. Robert De Vogli, de la Universitatea din California, Davis.

„Acest studiu arată cât de importante sunt politicile publice pentru a ne adresa epidemiei obezităţii”, punctează dr. Francesco Branca, directorul Departamentului de Nutriţie pentru Sănătate și Dezvoltare al OMS. În acest sens, expertul subliniază importanţa reglementării de către guvern a domeniilor agriculturii, educaţiei, sănătăţii sau industriei.

Specialiștii le propun guvernelor câteva măsuri prin care pot diminua și împiedica procesul de răspândire a obezităţii pe fondul unei alimentaţii defectuoase bazate pe alimente fast-food. Printre acestea se numără introducerea unor taxe pentru băuturile răcoritoare dulci, junk-food și alimente procesate, oferirea de stimulente celor care cultivă și comercializează produse sănătoase, înăsprirea politicilor privind promovarea publicitară la produsele fast-food și sucuri sau etichetarea specială a acestor produse nesănătoase.

Foto: Len Rizzi