Ce îi determină pe obezi să mănânce mai mult

174

În spatele lipsei senzaţiei de saţietate după masă în cazul persoanelor obeze se află pierderea abilităţii „hormonului foamei" de a induce această stare, susţin cercetători germani, citaţi de Counsel & Heal.

Glucagonul este un hormon secretat de pancreas, care contribuie la reglarea nivelului glicemiei. Oamenii de ştiinţă de la Universiatea de Medicină Charité, din Berlin, au descoperit că glucagonul ar putea juca un rol şi în controlarea aportului alimentar şi în instalarea senzaţiei de saţietate.

La cercetare au participat 11 persoane obeze, 13 persoane cu diabet de tipul 1 şi 13 persoane slabe, cărora le-a fost administrat prin injecţie fie glucagon, fie un placebo. Cercetătorii au analizat apoi nivelul apetitului participanţilor. În urma rezultatelor, ei au putut observa că persoanele slabe şi cele care sufereau de diabet care au primit glucagon au declarat că se simt mult mai sătule. Mai mult, senzaţia de saţietate indusă de injectarea hormonului în cazul acestor două categorii de voluntari a putut fi sesizat chiar şi la 24 de ore după administrare, notează cercetătorii.

În schimb, participanţii care sufereau de obezitate nu au înregistrat diferenţe în ceea priveşte nivelul senzaţiei de saţietate nici în cazul în care le-a fost administrat glucagon, dar nici în situaţia în care au primit un înlocuitor de tip placebo.

Coordonatorul studiului, dr. Ayman M. Arafat, crede că rezultatele acestui studiu ar putea conduce la descoperirea de noi tratamente pentru obezitate şi diabet. Acesta susţine, de asemenea, că descoperirea motivelor pentru care glucagonul îşi pierde abilitatea de a oferi senzaţia de saţietate în cazul persoanelor obeze, dar fără alte probleme de sănătate, trebuie studiat în continuare.

Studiul a apărut în publicaţia de specialitate Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism.