Avantajul femeilor care devin mame mai târziu în viaţă

52798

Femeile capabile să aducă pe lume un copil după împlinirea vârstei de 33 de ani au mai multe șanse de a trăi mai mult, comparativ cu cele care devin mame mai devreme, au descoperit experţii de la Școala de Medicină din cadrul Universităţii din Boston.

„Vârsta la ultima naștere poate fi un coeficient al indicatorului de îmbătrânire. Abilitatea naturală de a avea un copil la o vârstă înaintată indică, cel mai probabil, că sistemul reproducător al femeii îmbătrânește lent, la fel și restul corpului ei”, explică autorul principal al studiului, dr. Thomas Perls.

La studiu au fost incluse datele a 551 de familii compuse din mulţi membri care au avut o viaţă excepţional de lungă. Cercetătorii au studiat un eșantion alcătuit din 462 de femei. Aceștia au luat în considerare vârsta la care subiectele au adus pe lume ultimul copil și întreaga durată a vieţii lor.

Rezultatele au arătat că participantele care au rămas însărcinate natural și au născut după 33 de ani aveau șanse duble de a trăi 95 de ani, comparativ cu cele care au devenit mame înainte de a împlini 30 de ani.

Mai mult, beneficiile nașterii mai târziu în viaţă se răsfrâng și asupra copilului care ar putea avea, la rândul său, o viaţă mai lungă. Acest lucru se produce deoarece femeile care devin mame după 33 de ani ar putea transmite generaţiei următoare aceste gene care ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire, punctează experţii.

Și alte studii au arătat că aducerea pe lume a unui copil mai târziu în viaţă poate avea efecte pozitive. De exemplu, una dintre concluziile Studiului Centenar New England arăta că femeile care devin mame la 40 de ani au chiar și de patru ori mai multe șanse de a atinge pragul de 100 de ani, comparativ cu cele care nasc mai devreme.

„Desigur, acest lucru nu înseamnă că femeile ar trebui să aștepte până la o vârstă înaintată pentru a face un copil, pentru a-și crește propriile șanse de a trăi mai mult”, precizează dr. Perls. Însă rezultatele acestui studiu deschid noi porţi de cercetare a influenţelor genetice ale actului de reproducere, a încetinirii procesului de îmbătrânire și a bolilor asociate avansării în vârstă.

Mulţi experţi avertizează că aducerea pe lume a unui copil la o vârstă înaintată este riscantă atât pentru făt, cât și pentru mamă. Pentru a evita posibilele complicaţii, femeile sunt sfătuite să planifice nașterea până la 35 de ani. După această vârstă, fertilitatea lor scade dramatic, iar riscul de a aduce pe lume un bebeluș mort, de a pierde sarcina sau de a naște prematur se mărește semnificativ, a explicat dr. Jane Stewart, medic specializat în fertilizarea in vitro la Centrul de Fertilitate Newcastle. Totodată, crește și pericolul nașterii unui bebeluș subponderal, ori riscul ca acesta să dezvolte probleme genetice, precum sindromul Down.

Un alt studiu arăta însă că sarcina poate presupune riscuri importante chiar și în cazul femeilor trecute de 30 de ani. Astfel, femeile care nasc la vârsta de 30-34 de ani au un risc cu 20% mai mare de a naște prematur, comparativ cu cele care nasc înainte de a împlini 30 de ani.

„Din punct de vedere biologic, cel mai bun interval (pentru ducerea pe lume a unui copil) este, probabil, între 20 și 30 de ani”, a declarat coordonatoarea studiului, dr. Ulla Waldenström, de la Institutul Karolinska din Stockholm.

 

Foto: stockvault.net