Şi băieţii suferă de anorexie

796

Simon Metin avea 15 ani şi cântărea doar 25 de kilograme. La gravitatea situaţiei lui, medicii nu i-au mai dat de trăit decât o lună de zile.

Acum însă are 20 de ani, este student la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Cambridge şi îi învaţă pe alţi tineri cum să scape de această boală, din proprie experienţă.

Mai întâi a postat un videoclip pe YouTube în care recunoştea că suferă de această boală, videoclip care a strâns 1.000 de vizualizări în prima oră de la postare. De atunci, Simon a revenit cu o serie de videoclipuri în care vorbeşte despre importanţa unei alimentaţii echilibrate şi a sportului. Acum are e-mailul plin de apeluri de ajutor de la tineri care suferă de această boală. „Anorexia este considerată a fi o boală care afectează femeile, în realitate, tot mai mulţi bărbaţi se confruntă cu această afecţiune", a declarat Simon Metin, conform Daily Mail.

Deşi nu fusese niciodată gras, de la 13 ani Simon a început să devină obsedat de ideea că s-ar putea îngrăşa şi de fiecare dată când se uita în oglindă vedea o persoană din ce în ce mai grasă, nu mai slabă, deşi ajunsese să consume doar 200 de calorii pe zi.

În 2007 ajunsese să cântărească doar 25 de kilograme şi a reuşit să îşi schimbe viaţa când doctorii i-au spus că va muri în termen de o lună de zile dacă nu începe să mănânce.