5 motive inedite care îţi provoacă insomnii

687

Poate că ţi s-a întâmplat ca în unele nopţi să nu reuşeşti să adormi, chiar dacă nu ai consumat deloc băuturi pe bază de cofeină, te-ai deconectat de mai bine de două ore de la orice dispozitiv tehnologic şi nu se aude niciun zgomot care ţi-ar putea perturba somnul. În spatele insomniei ar putea sta însă anumiţi factori la care poate nu te-ai gândit că ar putea să îţi afecteze somnul.

Probabil nu vei reuşi să adormi prea curând dacă de afară se aud zgomotele alarmelor automobilelor, dar nicio linişte completă nu te va ajuta să dormi. Dacă este prea linişte, orice sunet, cât de mic, precum cel al ceasului de mână, devine mult mai puternic şi mai perturbator, a declarat pentru publicaţia Prevention dr. Thomas Roth, directorul Centrului de Cercetare pe Probleme de Somn din cadrul Spitalului Henry Ford din Detroit.

Dacă dormitorul tău este dezordonat, s-ar putea să ai probleme să adormi, adaugă Prevention. Mulţimea de hârtii de pe birou, hainele aruncate prin cameră şi cărţile sau revistele de pe podea denotă o minte dezordonată, lucru care poate conduce la apariţia stresului. Conform Asociaţiei Americane de Psihologie, stresul este cea mai importantă cauză ce determină apariţia insomniei şi trezitul din somn în toiul nopţii. Făcând ordine în dormitor, creierul va asocia camera cu acţiunea de a dormi suţine dr. Lawrence Epstein, director medical la Centrul de Sănătate a Somnului din Boston şi autorul cărţii Ghidul Şcolar Medical Harvard pentru un somn bun.

Poate sună ciudat, dar şi atunci când eşti prea obosit s-ar putea să nu reuşeşti să adormi. În acest caz, este vorba de diferenţa dintre a te simţi obosit şi a-ţi fi somn, explică dr. Thomas Roth pentru Web MD. Chiar dacă ai depus un efort fizic consistent, care te-a lăsat fără vlagă, acest lucru nu înseamnă că întregul tău corp este gata de odihnă. Dacă te simţi epuizat, încearcă să petreci puţin timp în linişte înainte de a pune capul pe pernă.

Chiar şi faptul că obişnuieşti să îl laşi pe prietenul tău patruped să doarmă cu tine în pat îţi poate afecta somnul. Aproximativ 53% dintre participanţii la un sondaj organizat de Centrul pentru Tulburări Mayo Clinic au declarat că nu pot adormi din cauza animalelor de companie. Acest lucru este cauzat de ciclurile diferite de somn ale acestora, faţă de cele ale oamenilor, notează Web MD. De aceea, o soluţie ar fi amenajarea unui alt loc special pentru prietenii necuvântători unde aceştia să doarmă.

Nu în ultimul rând, temperatura camerei joacă un rol important în asigurarea unui somn odihnitor, notează Huffington Post. Ideal este ca în dormitorul tău să fie o temperatură între 15 şi 19 grade Celsius, susţine dr. Christopher Winter. În schimb, temperaturile sub 12 grade sau peste 23 de grade ar putea să îţi afecteze somnul.

Lista lucrurilor inedite care îţi pot provoca insomnii poate fi completată şi de dormitul prelungit din zilele de weekend şi culcatul la ore târzii în aceste zile, nopţile cu lună plină, frica de întuneric, schimbările hormonale, lumina ambientală şi chiar cea a ceasului deşteptător, ori acarienii care pot provoca alergii.