Telefoanele ne obosesc și ne strică dispoziţia

783

Fenomenul „ingerinţelor tehnologice”, adică a intruziunilor zilnice pe care oamenii le experimentează din cauza folosirii telefoanelor mobile este tot mai pregnant, iar cercetătorii de la Universitatea Tehnologică din Queensland avertizează că pe măsură ce devenim tot mai dependenţi de aceste dispozitive, suntem mai obosiţi, mai neproductivi și mai indispuși.

Pentru a vedea cum telefoanele ne afectează viaţa de zi cu zi, cercetătorii au studiat 700 de persoane cu vârste între 18 și 83 de ani. Participanţii au oferit detalii despre costul abonamentului lunar, despre cât timp petrec pe telefon, dacă vorbesc la telefon sau trimit mesaje în timp ce conduc ș.a.m.d. Potrivit cercetătorilor, 41% dintre participanţii cu vârste între 18 și 24 de ani au fost clasificaţi drept „utilizatori problematici” ai telefoanelor mobile, urmaţi de 24% dintre participanţii cu vârste între 25-19 de ani.

Folosirea excesivă a telefoanelor mobile duce la probleme diverse, de la dureri musculare, la deficit de antenţie și anxietate, pierderea somnului și a productivităţii, notează cercetătorii. Unele dintre aceste efecte se potenţează unele pe altele, cea mai importantă problemă de rezolvat fiind odihna deficitară din timpul nopţii.

Undele scurte de lumină albastră, comparativ cu undele lungi de lumină albastră și cu cele scurte și lungi de lumină roșie sunt cele mai distructive pentru somn, arată un studiu comparativ realizat de Universitatea din Haifa și Centrul pentru Somn Assuta. Lumina albastră emisă de ecranele telefoanelor mobile dăunează atât cantităţii, cât și calităţii somnului.

În mod tipic, între orele 21-23 glanda pineală începe să producă melatonină, hormon asociat ciclurilor de somn, însă studii anterioare au demonstrat că lumina albastră de 450-500 nanometri suprimă producţia de melatonină în organism. Consecinţa este dublă. Durata somnului este redusă în medie cu 16 minute pe noapte, dar în același timp organismul se trezește din somn de 6,7 ori pe noapte, fără ca noi să conștientizăm neapărat acest lucru. Totodată, lumina albastră împiedică activarea mecanismului normal care scade temperatura corpului în timpul somnului.

În mod natural, atunci când organismul intră într-un ciclu de somn începe să își reducă temperatura, ajungând la cel mai scăzut punct în jurul oreia 4:00. Când corpul revine la temperatura normală, ne trezim. După expunerea la lumină roșie, corpul continuă să se comporte natural, dar expunerea la lumina albastră face ca organismul să își păstreze temperatura pe durata nopţii – ceea ce este încă o dovadă despre cum ecranele telefoanelor mobile dăunează ceasului nostru biologic,” explică profesorul Abraham Haim, de la Universitatea Haifa. Cea mai simplă rezolvare este să nu mai folosim telefoanele mobile absolut deloc, cu cel puţin 2 ore înainte de culcare. Altfel, chiar și o expunere de 15 minute are impact asupra somnului.