Chiar și început târziu, sportul aduce beneficii substanţiale

426

„Mai bine mai târziu decât niciodată" pare să se aplice și în ceea ce privește sportul. Persoanele care încep să facă sport în jurul vârstei de 60 de ani au mari șanse să nu întârzie bolile majore ale bătrâneţii, și chiar demenţa, sugerează o cercetare publicată în British Journal of Sports and Medicine.

Studiul, citat de BBC, a urmărit evoluţia a 3.500 de subiecţi și a concluzionat că aceia care s-au apucat să facă sport, chiar și la 60 de ani, erau de trei ori mai predispuși decât subiecţii sedentari să rămână sănătoși în următorii opt ani.

Faptul că practicau un sport i-a ajutat pe subiecţi să își reducă riscul de boli de inimă, atac cerebral, diabet, Alzheimer și depresie. În plus, oamenii care începeau să facă sport, chiar și la o vârstă mai înaintată, erau mai puţin predispuși ca, mai târziu, să aibă dificultăţi cu activităţile zilnice precum igiena personală și îmbrăcarea.

După opt ani de monitorizare, o cincime dintre subiecţi au fost declaraţi sănătoși (nu sufereau de nicio boală, fizică sau psihică, importantă).

Exerciţiile fizice regulate produc beneficii majore pentru sănătate, chiar și atunci când începem mai târziu, rezumă cercetătorii. „E un clișeu, dar chiar pierdem ceea ce nu folosim. Chiar pierdem beneficiile dacă nu rămânem activi", a declarat Dr. Mark Hamer, de la University College London, comentând pe marginea studiului.

Activităţile fizice luate în calcul de cercetători au inclus sportul viguros, mersul la sală, precum și simplul mers pe jos.