Sportul, un aliat nehotărât în lupta cu depresia?

341

Lumea știinţifică abundă în studii despre beneficiile sportului. De-a lungul timpului, între acestea, ameliorarea depresiei a fost unul dintre cele mai importante. Recent însă, acest efect a început să fie tot mai contestat. Ce putem să concluzionăm?

Lumea știinţifică abundă în studii despre beneficiile sportului. De-a lungul timpului, între acestea, ameliorarea depresiei a fost unul dintre cele mai importante. Recent însă, acest efect a început să fie tot mai contestat. Ce putem să concluzionăm?

Sportul ajută la menţinerea tonusului fizic, energizează, reglează tensiunea și metabolismul. Zeci de ani, oamenii de știinţă au dedus din aceste avantaje numeroase altele.

  1. Reduce riscul de cancer mamar. Oamenii de știinţă au descoperit de curând că femeile care fac exerciţii fizice în mod regulat sunt mai puţin susceptibile de a dezvolta cancer mamar după intrarea la menopauză, comparativ cu femeile sedentare. Aceasta deoarece exerciţiile fizice reduc ţesutul adipos din organism, care de obicei este asociat cu un nivel ridicat de hormoni şi diverse substanţe cunoscute ca factori de creştere, care pot alimenta dezvoltarea tumorii.
    De asemnea, sportul poate stimula sistemul imunitar să „ golească celulele dăunătoare de radicalii liberi” explică cercetătorul Lauren McCullough, de la Universitatea Carolina de Nord, potrivit Reuters.
  2. Îmbunătăţește calitatea somnului și energizează în timpul zilei. Persoanele care fac exerciţii fizice 150 de minute pe săptămână dorm mult mai bine şi au mai multă energie pe parcursul zilei, este concluzia unui studiu publicat în revista Mental Health and Physical Activity.  „Dovezile ştiinţifice sunt din ce în ce mai încurajatoare şi arată că mişcarea fizică îmbunătăţeste calitatea somnului, starea de sănătate, previne riscul de depresie şi micşorează vizibil senzaţia de somnolenţă din timpul zilei”, a declarat Paul Loprinzi, profesor la Universitatea Bellarmine şi autor al studiului.
  3. Prelungește viaţa. Numai 15 minute de sport pe zi prelungesc viaţa cu 3 ani, reducând riscul decesului cu 14%, spun mai mulţi cercetători din Taiwan, citaţi de BBC. Mai mult, orice creștere a duratei exerciţiilor fizice se face resimţită pozitiv la nivelul sănătăţii. La fiecare 15 minute în plus faţă de nivelul minim, se adaugă o reducere cu 4% a riscului de deces.
  4. Ameliorează depresia? Oamenii de știinţă vorbesc și despre faptul că persoanele care fac sport au și un tonus psihic mai bun. Copiii au avantaje emoţionale de pe urma exerciţiului fizic. O cercetătoare de la Universitatea din Tel Aviv a demonstrat că practicarea unui sport contribuie la o mai bună stare emoţională a copilului, ajutându-l să evite problemele comportamentale. Studiul a notat însă că băieţii reușesc să își reprime emoţiile negative prin practicarea unei activităţi sportive mult mai bine decât fetele. Fetele, pe de altă parte, nu sunt atât de agresive ca băieţii și nici nu sunt foarte înclinate spre activităţi sportive.
    Moderat
    Un studiu bazat pe treizeci de experimente din ţări diferite, de la Thailanda la Danemarca și Australia, a arătat că persoanele care suferă de depresie pot să își amelioreze puţin starea dacă fac sport.
    Deloc
    Mai ferm a fost însă un studiu publicat în luna iunie de British Medical Journal. Autorii cercetării susţin că îmbinarea exerciţiului fizic cu tratamentul convenţional nu ajută la ieșirea din depresie.

Până de curând pacienţilor care sufereau de depresie ușoară li se recomanda să facă până la trei sesiuni de sport pe săptămână. Această recomandare a fost făcută, în mod oficial, de National Institute for Health and Clinical Excellence, în anul 2004. Un studiu efectuat recent de cercetători britanici și bazat pe un experiment cu 361 de pacienţi arată că exerciţiile fizice nu influenţează recuperarea.

Alţi cercetători au criticat însă studiul, reproșându-i mai multe hibe metodologice, între care eliminarea subiecţilor depresivi care se tratau medicamentos și care, potrivit criticilor, ar fi putut fi tocmai aceia pe care să îi ajute sportul.

Excese dăunătoare

Dacă efectul sportului asupra persoanelor care suferă de depresie rămâne controversat, beneficiile pentru sănătatea fizică sunt recunoscute aproape în unanimitate. Câteva studii propun amendamente și aici.

Există și cercetări care recomandă practicarea sportului cu moderaţie pentru a evita efectele negative pe care exerciţiul fizic în exces le poate avea asupra inimii. Sistemul cardiovascular poate suferi în urma activităţilor de efort excesiv susţinut, precum maratonul, cursele foarte lungi de ciclism, acestea putând provoca modificări structurale ale inimii şi ale arterelor mari, ducând în felul acesta la vătămări de lungă durată. Explicaţia este că astfel de exerciţii cresc de cinci ori fibrilaţia atrială, ritmul cardiac devenind anormal.

Fenomenul a fost numit cardiomiopatie Fidipide – după deteriorarea fatală a inimii suferite de către primul alergător de maraton din Grecia, în 490 î.Hr.

Un studiu japonez realizat timp de 10 ani, pe 3.115 de femei între 35 şi 56 de ani, arată că femeile care fac sport între 8 şi 10 ore pe săptămână au cu 17% mai multe şanse să sufere de menopauză prematură, decât cele care nu prea fac sport.

Să facem sau să nu facem sport?

Moderaţia continuă să fie secretul obţinerii celor mai mari beneficii din sport. Și chiar dacă nu există un consens cu privire la folosirea sportului ca aliat direct în lupta cu depresia, este intuitiv că celelate beneficii fizice pot acţiona indirect asupra stării de spirit.

„Mesajul nu este că trebuie să nu mai facem sport. Exerciţiul fizic are o multitudine de beneficii – este bun pentru bolile de inimă, scade tensiunea arterială, are un efect benefic asupra grăsimilor din sânge, întărește musculatura și arde caloriile. O mulţime dintre oamenii care suferă de depresie pot avea și alte probleme, pe lângă aceasta. Și un corp activ ajută la producerea unei minţi sănătoase,” a declarat prof. Alan Maryon-Davis, profesor de sănătate publică la King’s College din Londra.