Tratament nou în schizofrenie

337

Un nou tratament în caz de schizofrenie ar putea îmbunătăţi semnificativ viaţa celor circa 80.000 de români afectaţi de această boală.

Medicamentul Rispolept Consta, administrat în schizofrenie, este disponibil acum şi sub forma injectabilă în muşchiul deltoid (braţ), a anunţat profesorul universitar doctor Dan Prelipceanu, într-un comunicat de presă emis ieri.

Această nouă formă de administrare ar putea ajuta la creşterea aderenţei la tratament, unul dintre cele mai provocatoare aspecte în tratarea schizofreniei, potrivit dr. Prelipceanu. "În reprezentarea pacientului, medicamentul devine comparabil cu un banal vaccin," a explicat profesorul.

Medicamentul aduce cu sine şi o diminuare a costurilor sociale asociate recăderii bolnavilor care renunţă la tatament. Scade atât riscul de spitalizare cât şi impactul negativ asupra calităţii vieţii persoanei, prin întreruperi ale educaţiei sau serviciului şi prin perturbarea vieţii familiale şi sociale.

Potrivit statisticilor obţinute de Mediafax, 1% din populaţia lumii şi 80.000 de români suferă de schizofrenie – o afecţiune cerebrală gravă şi, de cele mai multe ori, cronică, ce afectează capacitatea persoanei de a gândi clar, de a relaţiona cu ceilalţi şi de a diferenţia realitatea de imaginaţie.