Sondaj INSCOP despre atitudinea românilor faţă de vaccinuri și vaccinare

119

Un procent semnificativ din populaţia României nu este pe deplin convins de principiile vaccinării, ezită și este cel mai vulnerabil la eventuale mesaje antivaccinare, susţine un studiu INSCOP Research care a urmărit să carteze viziunea românilor privind vaccinurile și vaccinarea. Sondajul a fost realizat la comanda Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, în colaborare cu Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială (Universitatea din București) și Societatea Română de Microbiologie.

Nu mai puţin de 62% dintre respondenţi s-au declarat de acord cu ideea vaccinării obligatorii a copiilor, iar 81,1% dintre cei intervievaţi s-au declarat de acord cu necesitatea vaccinării copiilor. Însă puţin peste jumătate dintre români sunt de părere că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile asociate ei.

Sondajul relevă „o atitudine ambivalentă neclară a unei părţi a populaţiei faţă de vaccinuri și vaccinare, ceea ce reflectă faptul că percepţiile raţionale asupra acestui subiect sunt viciate semnificativ de o serie de mituri care alimentează neîncrederea și impun necesitatea unor campanii solide de informare și educare, mai ales a celei tinere, cu privire la rolul pozitiv al vaccinării asupra sănătăţii publice”, au declarat sociologii INSCOP Reseach. „Majoritatea românilor sunt de acord cu vaccinarea, procentul concetăţenilor noștri care refuză vaccinul și vaccinarea fiind foarte mic. Există însă un segment de populaţie semnificativ care nu este pe deplin convins de principiile vaccinării, acest segment fiind probabil cel mai vulnerabil la eventuale mesaje antivaccinare”, spun sociologii.

„Blocarea legii vaccinării în parlament reprezintă o greşeală din punct de vedere politic în condiţiile în care peste 60% din populaţie consideră că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie. E destul cât să înţeleagă politicul că în acest moment obligativitatea ar trebui să fie adusă pentru a rezolva ezitarea. Trebuie să se ţină cont de părerea populaţiei”, apreciază medicul Gindrovel Dumitra, citat de adevărul.ro.

Cel puţin 20 de state americane au introdus reglementări antivaccinare în acest an, potrivit Academiei Americane de Pediatrie, citate de CNN. Unele dintre aceste reguli le oferă părinţilor puterea decizională de a nu-și vaccina copiii, în timp ce altele le solicită medicilor să le furnizeze pacienţilor mai multe informaţii despre riscurile asociate vaccinurilor.

Mișcarea antivaccinare s-a folosit puternic de reţelele sociale pentru a-și răspândi influenţa în ultimii ani, notează cronica.ro. Potrivit INSCOP, doar 39,7% dintre români au încredere în informaţiile pe care le primesc despre vaccinuri, în timp ce 9,3% nu au încredere, iar 46,4% sunt nehotărâţi. De asemenea, femeile şi locuitorii din Banat, Crişana, Maramureş sunt mai încrezătorii în informaţiile primite despre vaccinare decât celelalte categorii, a notat cercetarea.