20 de ani este vârsta deciziilor. Termini facultatea şi trebuie să te hotărăşti ce o să faci cu tot restul vieţii tale. Ceea ce nu e nici simplu, nici uşor. Ba chiar, uneori, presiunea de a reuși sau teama de eșec te pot paraliza până acolo încât să nu știi nici ce trebuie, nici ce vrei să faci.

Celor care nu au idee de unde să înceapă, celor care vor să acţioneze în direcţia dezvoltării personale, dar nu ştiu ce să facă, portalul Elite Daily le propune o listă cu până la 20 de idei de obiective pentru dezvoltarea personală, numai bune de atins înainte de 30 de ani. Dintre ele, semneletimpului.ro a selectat pentru tine 10 dintre cele mai importante priorităţi de care te poţi ocupa până la 30 de ani.

Acceptă că ai devenit adult. Acum e momentul să îţi iei viaţa în mâini, să devii stăpân pe tine şi să îţi asumi responsabilitatea pentru deciziile din viaţa ta.

Învaţă să îţi întreţii corpul. Exerciţiul fizic este important. Şi a fi în formă va deveni o sarcină din ce în ce mai dificilă pe măsură ce înaintezi în vârstă. Acum e momentul pentru regimul acela alimentar pe care plănuiai să îl aplici mâine.

Învaţă să ţii pasul cu actualităţile. Există o întreagă lume dincolo de ce vezi tu cu ochiul liber. Există alţi oameni pe planeta acesta, oameni de care eşti legat fără să vrei. Iar a şti ce se întâmplă cu rasa umană, ce face ea bun sau rău, este o parte semnificativă din înţelegerea vieţii.

Învaţă să citeşti cu regularitate. Educaţia nu se încheie odată cu şcoala. Oamenii nu ar trebui să se oprească niciodată din învăţat. Am fost binecuvântaţi cu minţi superioare celei animale şi ar fi un eşec de a ne trăi potenţialul dacă ne-am lăsa minţile în paragină. Pentru a evita lucrul acesta, e bine să facem din lectură un obicei.

Scapă de datorii şi începe să economiseşti. Înainte de a putea să îţi faci un capital personal, trebuie să îţi iei de pe cap grija datoriilor. Fă tot posibilul să scapi de ele sau, şi mai bine, străduieşte-te să nu apelezi la împrumuturi.

Găseşte-ţi o activitate plătită care să te pasioneze. Undeva, acolo, există job-ul perfect pentru tine: cel pe care l-ai face şi dacă n-ai fi plătit, acela prin care simţi că ai un loc şi un rol în societate şi pe care ţi-l asumi ca misiune.

Înconjoară-te cu oamenii pe care ţi-ar plăcea să îi ai în preajmă pentru mult timp de-acum înainte. Prieteniile apropiate sunt importante. Însă construirea unei relaţii de încredere durează ani de zile şi, pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii îşi fac tot mai puţini prieteni noi. Aşa că e bine să te asiguri că prietenii pe care îi ai acum îţi vor fi aproape şi mai târziu.

Restabileşte legăturile cu familia. Adolescenţa e deseori o perioadă tumultoasă care poate avaria, din diverse motive, relaţiile cu ceilalţi membri ai familiei. E bine să le repari cât mai devreme.

Învaţă să te îmbraci bine. Oamenii ne judecă pentru modul în care arătăm. Şi, dacă aşa stau lucrurile, de ce să nu profităm de avantajul de imagine pe care ni-l oferă un aspect îngrijit şi de bun gust?

Schiţează portretul partenerului tău. Unii cred că e bine să lase iubirea pe seama „norocului” şi greşesc. Iubirea este şi o decizie, aşa că e bine să ştii ce îţi doreşti, de ce şi cât de mult, pentru a putea lua mai uşor hotărârea atunci când se va ivi ocazia.