Barbara Fredrickson este profesoară de psihologie distinsă cu premiul Kenan pentru excelenţă în educaţie şi directoare a Laboratorului de Psihologie al Universităţii North Carolina. Scriind cartea „Love 2.0: How Our Supreme Emotion Affects Everything We Feel, Think, Do, and Become" a învăţat 5 lecţii pe care le împărtăşeşte cititorilor într-un articol pentru CNN.

În primul rând, Fredrickson abordează dragostea dintr-o nouă perspectivă, mai mult ştiinţifică, care pentru mulţi oameni poate părea simplistă din cauza ideilor puternic romantice despre ce înseamnă sau presupune iubirea. Dar ea analizează iubirea din perspectiva corpului. Iar din această perspectivă dragostea nu este romantism, nu este nici dorinţă sexuală şi nu este nici acea legătură specială care o simţi faţă de cei dragi. Mai mult decât atât, din această perspectivă dragostea nu ar fi nici necondiţională şi nici nu ar putea dura o viaţă întreagă. Dragostea, aşa cum o experimentează corpul, este un micro-moment de conexiune împărtăşit cu altcineva.

Din acest punct de vedere, care poate părea cel puţin ciudat şi simplist, cei care aleg să se înconjoare doar de grupul de persoane dragi, cum ar fi familia, îşi constrâng oportunităţile pentru o creştere spirituală şi o viaţă mai sănătoasă. „În realitate, poţi experimenta micro-momente cu oricine, indiferent că e sufletul tău pereche sau un străin. Atâta timp cât te simţi în siguranţă şi poţi forma tipul corect de conexiune, condiţiile pentru experimentarea emoţiei iubirii sunt stabilite”, explică Fredrickson modul de funcţionare al iubirii, din punctul ei de vedere.

Din moment ce dragostea este „un val de sentimente bune şi grijă mutuală care trece prin două sau mai multe corpuri deodată”, abilitatea corpului de a prinde emoţiile celor din jurul nostru constă în contactul vizual, care este factorul cheie pentru a ajunge la această sincronie neuronală.

Zeci de ani de cercetări au arătat că oamenii care au o reţea mai mare de prieteni sunt mai sănătoşi şi trăiesc mai mult, dar modul exact în care legăturile sociale influenţează sănătatea a rămas unul dintre misterele ştiinţei. Echipa de cercetare a profesoarei Fredrickson a descoperit recent că atunci când un grup de oameni primeşte sarcina de a învăţa modalităţi de a crea micro-momente de dragoste în viaţa de zi cu zi, se îmbunătăţeşte funcţia nervului vag, cel mai lung şi cel mai important dintre toţi nervii cranieni, care leagă creierul de inimă. Această descoperire oferă o nouă informaţie despre cum momentele de dragoste din viaţă servesc ca nutrienţi pentru sănătatea noastră. De asemenea, aceste momente sporesc propria capacitate de a iubi, puţin câte puţin, deoarece ceea ce corpul resimte ca micro-moment de conexiune, impactul emoţional poate fi foarte mare, chiar disproporţionat cu durata momentului.

Privind dragostea din această perspectivă putem avea o căsătorie lungă, sănătoasă şi fericită. Privind dragostea ca o forţă ce trece de timp, probleme şi care posedă o putere intrinsecă de a învinge răul, avem tendinţa de a lua drept gratuită dragostea celuilalt, de a uita că o căsătorie în care partenerul îţi oferă dovezi de dragoste după ani de zile este chiar o raritate. Dacă în schimb am privi iubirea din această perspectivă propusă de Fredrickson, atunci am realiza că acea forţă constantă este o sumă de micro-momente de dragoste pe care soţii le-au împărtăşit de-a lungul anilor. Pentru ca ea să existe în continuare, dragostea ar trebui re-cultivată în fiecare zi prin astfel de micro-momente.

Iar dacă ne imaginăm dragostea ca micro-momente de pozitivitate împărtăşit între doi oameni, am putea presupune că dragostea cere să ne simţim mereu fericiţi. Fredrickson spune că nu este deloc aşa şi că se poate experminta un micro-moment de dragoste şi când una dintre persoane suferă. Şi din această perspectivă dragostea nu cere să ignorăm sau să suprimăm negativitatea, ci doar cere să adaugăm elemente de bunătate, empatie sau apreciere. Din acest punct de vedere, compasiunea devine forma pe care o ia dragostea când apare suferinţa.