6 trucuri pentru concentrarea atenţiei şi sporirea productivităţii

8620

Poate că uneori îţi este greu să te concentrezi asupra a ceea ce ai de făcut, iar atenţia îţi este distrasă cu uşurinţă de orice lucru din jur. Drept rezultat, în aceste zile, productivitatea şi eficienţa la muncă îţi sunt scăzute. Află câteva sfaturi bune de urmat în astfel de perioade.

În primul rând, nu îţi neglija orele de somn, spune dr. Neel Burton, psihiatru şi profesor la Oxford, în articolul său din Psychology Today. Orele în care dormim influenţează performanţa noastră de-a lungul zilei, încărcându-ne bateriile pentru a putea rămâne concentraţi la sarcinile pe care le avem de îndeplinit.

Trucuri pentru concentrarea atenţiei

Însoţeşte orele de somn cu o dietă sănătoasă şi exerciţii fizice, ne sfătuiesc experţii de la Mayo Clinic. Toate acestea vor contribui în mod semnificativ la sporirea productivităţii şi eficienţei în îndeplinirea sarcinilor zilnice.

De asemenea, rezolvă fiecare sarcină pe rând, nu mai multe de-o dată, recomandă Steven Aitchison, specialist pe domeniul dezvoltării personale, pe blogul său. Multitaskingul este de fapt un fel de joc de ping-pong de la o sarcină la alta, fără a termina vreuna din activităţile începute simultan. Rezultatul acestei acţiuni nu te va ajuta să câştigi timp, ci mai degrabă să pierzi chiar şi 40% din productivitate, arată un studiu citat de Asociaţia Americană de Psihologie.

Dacă ai probleme cu managementul timpului, poţi aplica tehnica Pomodoro pentru a lucra eficient. Aceasta presupune „spargerea” intervalului de timp pentru rezolvarea unei sarcini în perioade de câte 25 de minute. După ce ai ales taskul de rezolvat, concentrează-te în rezolvarea lui pentru următoarele 25 de minute. După ce a trecut acest interval, ia o pauză de 5 minute şi apoi reîntoarce-te la lucru, pentru încă un Pomodoro. Urmează mecanismul până când termini întreaga sarcină pe care o aveai de îndeplinit.

Foarte importantă este şi micşorarea factorilor care ar putea să îţi distragă atenţia, notează experţii de la Mayo Clinic. De aceea, atunci când te-ai hotărât să începi să lucrezi, închide Facebook-ul, evită să îţi verifici mailul la fiecare cinci minute sau să răspunzi la mesajele primite dacă nu sunt urgente.

Nu în ultimul rând, lucrează în funcţie de priorităţi pentru a-ţi spori productivitatea. Rezolvă ceea ce este urgent şi important mai întâi, în primul rând pentru a-ţi folosi energia în mod eficient, dar şi pentru a evita situaţiile stresante, în care te trezeşti că o sarcină pe care o puteai rezolva mai târziu ţi-a consumat o mare parte din timpul de lucru, iar de cea pe care trebuia să o rezolvi cât mai curând nu mai ai nici putere, dar nici timp la dizpoziţie pentru a o duce la capăt.

Niciun articol afișat