Este foarte important ca în viaţa unui tânăr să existe adulţi din afara familiei care să acţioneze pe post de mentori. Un nou studiu arată că atunci când profesorii reușesc să îi facă pe tineri să conștientizeze faptul că ei contează pentru cei din jur, delincvenţa și comportamentul distructiv spre care unii tind sunt reduse.
Cercetările în domeniul delincvenţei la vârsta adolescenţei au arătat de mult timp că există o legătură pozitivă între relaţiile de mentorat cu adolescenţii și creșterea capitalului lor social, măsurat în rezultate mai bune în educaţie și carieră, în creșterea încrederii în sine și în scăderea problemelor de comportament. Însă aceste rezultate sunt complicate de factori precum tipul de mentor și tipul de relaţie de mentorat.
Într-un nou studiu, cercetătorii de la Universitatea din Kansas explorează rolul mentorilor „naturali”, adică mentori informali din afara familiei, în viaţa tinerilor consideraţi cazuri „de risc” ce adoptă un comportament delincvent și periculos, încercând să izoleze acel element care îi determină pe tineri să își schimbe comportamentul în bine. Cu alte cuvinte, cercetătorii au vrut să înţeleagă cum trec acești tineri de la a fi expuși la un comportament pozitiv la a adopta acel comportament.
După cum poate era de așteptat, rezultatele au arătat că, dintre toţi mentorii naturali identificaţi, profesorii și antrenorii din școlile unde tinerii învaţă au cel mai mare impact în reducerea comportamentului delincvent. Factorul-cheie identificat de către cercetători ca determinând adoptarea de către tineri a unor comportamente pozitive este abilitatea de a-i face pe tineri să creadă că sunt importanţi, că viaţa lor contează pentru cei din jur.
„Traiectoriile negative ale vieţii lor pot fi schimbate dacă reușim să îi facem să se simtă apreciaţi și să simtă că aparţin unei comunităţi, că sunt acceptaţi în societate”, explică Margaret Kelley, autoarea studiului. Aceasta mai spune că atunci când vine vorba despre delincvenţa în rândul tinerilor se pune mai mult accent pe intervenţii orientate spre rezolvarea unor crize, și nu neapărat pe prevenţie. Din partea statului este nevoie de o investiţie mult mai generoasă în sistemul educaţional pentru ca profesorii de la clasă să aibă în primul rând timpul și apoi pregătirea necesară să acorde atenţia de care ar avea nevoie fiecare copil în parte.