Viaţa copiilor ascunși în Dubai

2787

Până la cei 6 ani ai săi, Jerry nu a fost niciodată la doctor, nu a mers nici măcar o zi la grădiniţă și, cel mai probabil, nici la școală nu va merge. Născut în afara căsătoriei, de o imigrantă ilegală în Dubai, băieţelul este unul dintre sutele de copii nevoiţi să trăiască o viaţă chinuită, în ascuns, din motive care nu depind nicio secundă de ei.

Relaţiile sexuale în afara căsătoriei sunt interzise de legea islamică Zina, aflată în vigoare în Emiratele Arabe Unite. Neng, mama lui Jerry, ar fi fost pedepsită cu închisoarea dacă autorităţile ar fi descoperit că l-a născut pe Jerry dintr-o relaţie ilicită cu un bărbat cu care nu era căsătorită și care a izgonit-o de acasă de îndată ce a aflat că este însărcinată.

Neng crezuse că bărbatul este șansa ei de a rămâne în Dubai după ce familia la care se angajase ca menajeră internă s-a dovedit a fi, după spusele ei, un angajator abuziv. Când a fugit din casa familiei unde lucra, Neng și-a pierdut viza și implicit dreptul de a rămâne în Dubai. Însă de banii pe care ea îi câștigă aici depindea familia ei extinsă, rămasă într-un sat extrem de sărac din Filipine.

Acum lucrează la negru, pentru o altă familie, care, conștientă de situaţia ei legală, profită și o plătește puţin și cu întârziere. Practic, din salariul ei de 1.000 de dirhami EAU (aproximativ 1.100 de lei), pentru o muncă de 10 ore zilnic, 5 zile pe săptămână, 500 de dirhami îi plătește pentru chiria unui loc într-o cameră de 15 metri pătraţi pe care ea și fiul ei o împart cu alţi 7 adulţi, dormind toţi în paturi suprapuse. Din restul de 500 de dirhami, trebuie să trăiască două suflete și să trimită și acasă bani. În lunile bune, reușește să trimită familiei câte 190 de dirhami. Pentru suma aceasta, Neng și fiul ei îndură un chin pe care numai ei îl știu.

Izolat, ascuns și privat de lucrurile care înfrumuseţează copilăria altor băieţi de vârsta lui, Jerry suferă de anxietate și e mereu îngrijorat: „Sunt bolnav și nu mă fac bine”, le spunea reporterilor The Guardian care au scris despre el și mama lui.

Circa 70% dintre cei 9,4 milioane de locuitori ai Emiratelor Arabe Unite sunt migranţi cu salarii de mizerie, mână de lucru ieftină, care lucrează în construcţii, vânzări, menaj sau taximetrie. E imposibil de estimat câţi dintre aceștia sunt părinţi în situaţia lui Neng și Jerry, însă Consulatul Filipinez în Dubai estimează că, în fiecare lună, 40 de mame cu copii născuţi în afara unei căsătorii apelează pentru consiliere și sprijin. Închisorile cu unităţi pentru femei cu copii sunt pline, scrie The Guardian, din cauza numărului mare de mame care s-au predat poliţiei pentru a putea părăsi ţara după ce s-au achitat de sentinţa aferentă infracţiunii lor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Consulatului Filipinez, există chiar și o listă de așteptare pentru executarea sentinţelor.