Imaginea lui Ștefan cel Mare, retușată de istorici

215

„Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor” sunt cuvintele pe care Barbu Ştefănescu Delavrancea le scria în „Apus de Soare”, ca venind din partea domnitorului Ștefan cel Mare. Pentru urmașii urmașilor lui Ștefan cel Mare este astăzi interesant să observe cum rescrierea repetată a discursului istoric al documentului a lăsat în urmă o situaţie inedită. Portretul lui Ștefan cel Mare a fost folosit, pe rând de cronicari, istorici, scriitori și cineaști, în funcţie de necesităţile politice ale epocii pe care aceștia o reprezentau. În funcţie de circumstanţele politice ale momentului, Ștefan cel Mare a fost:

– „cel mai demn să i se dea conducerea şi stăpânirea lumii, şi mai ales funcţia de comandant împotriva turcilor” (cronicarul polonez Ian Dlugosz, în timpul înfloririi relaţiilor dintre Moldova și Polonia), – „om întreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai” (Grigore Ureche, într-o perioadă în care cronicarul trebuia să construiască un exemplu de stabilitate pentru domnitori),- „cea mai curată şi mai deplină icoană a sufletului său (poporului românesc, n.r.)” (Nicolae Iorga, în epoca marcată de naţionalism).Numeroase realităţi istorice din secolul al XV-lea sunt complet diferite de ceea ce învăţăm astăzi din manualele de istorie, a apreciat istoricul Marius Diaconescu într-o dezbatere organizată de revista Historia. Rescris în numeroase rânduri, discursul istoric a condus la un paradox în Moldova – imaginea domnitorului era folosită simultan pentru a susţine atât interesele unioniștilor, cât și pe cele ale modloveniștilor.