Când un reporter de la New York Times l-a întrebat pe George Mallory de ce s-a apucat să escaladeze Everestul, alpinistul a răspuns sec: „Pentru că era acolo.”

Dezbrăcat, în răcoarea spinoasă a nopţii, zace cu obrazul strivit de asfalt pe o străduţă prost iluminată din București. Simte gust de pământ amestecat cu sânge, dar durerea nu îl lasă să scuipe. Câteva coaste rupte fac ca, la fiecare respiraţie, să resimtă loviturile zdravene primite de la băieţașii care i-au luat tot și l-au târât lângă o remorcă doldora de gunoi. Dacă ar mai fi avut vreun strop de putere, probabil ar fi gemut. Dar nici asta nu poate. Cu ochii întredeschiși, făcut una cu strada, îi fuge gândul la mama. Pentru o milisecundă poate să își închipuie că asfaltul e mâna ei, care îi mângâie faţa ca în copilărie, când se întorcea de la joacă cu vreo julitură. Mama e o umbră acum, internată într-un azil. O vizitase în urmă cu două săptămâni și se străduise să se convingă că e bine. În secunda aceea era cu siguranţă mult mai bine decât el…

Zgomotul unei încuietori triple îi întrerupe gândul. Aude o voce de femeie „Iubire, oricând vrei tu, da? Oricând vrei tu.” Ușa se închide la loc și el aude ecoul unor pași mari. Niște pantofi negri, destul de uzaţi, se opresc chiar în dreptul feţei lui, o secundă. Frica instinctivă îi blochează respiraţia. Apoi vede pantofii îndepărtându-se. Câteva minute mai târziu aude voci tinere la distanţă. Se gândește că bărbatul de dinainte l-a crezut mort și de aceea a trecut mai departe, așa că încearcă să strige după ajutor, dar tot ce reușește e să rostească un „hei” răgușit și înfundat. Unul dintre tineri îl aude, dar, văzând omul dezbrăcat dinspre care s-a auzit geamătul, strânge din reflex mânerul cutiei în care ducea o chitară și le spune celorlalţi: „Hai să traversăm pe partea cealaltă!” Omul închide ochii și se prăbușește în sine: „Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta…” Nu realizează că o mașină s-a oprit în dreptul lui și îl lumina cu farurile, din spate. Abia când șoferul se apropie de el își dă seama că nu mai e singur, dar nu mai speră nimic. Un pardesiu de piele, cald încă, îl înfășoară redându-i demnitatea. Niște mâini sigure îl ridică. Nu are putere să mulţumească. Ajunge pe bancheta din spate a unei mașini, care îl leagănă prin gropile capitalei, până adoarme. Sau poate își pierde cunoștinţa. Se trezește într-o muzică serafică, dar durerea îi spune clar că nu e în Rai. Îl dor braţele fiindcă stau întinse – unul peste gâtul unui individ, celălalt, peste al altuia. E cărat prin holul unui hotel. „– Boss, io tre să plec. Dha vezi tu dă amărâtu ăsta și plătesc io cân mă-nthorc.”

Primul lucru care șochează la pilda samariteanului milos, așa cum a oferit-o Iisus Hristos[1], este mesajul anti-rasist. Evreii nu se înţelegeau deloc cu samaritenii, care erau un amestec dificil de evrei-păgâni. Așa că, să sugereze cineva public că evreii ar putea avea ceva de împărţit cu această etnie ostilă, ba, mai mult, să pretindă chiar că un evreu ar putea fi ajutat de un astfel de individ, trebuie să fi fost deopotrivă uluitor și revoltător, cu atât mai mult cu cât pilda era un răspuns la o întrebare retorică: „Cine este aproapele meu?” – cu alte cuvinte: „Eu iubesc pe toată lumea. Cine este aproapele meu pe care nu îl iubesc?”

Aducând povestea în prezent și recompunând-o cu elemente actuale, te miri mai întâi că cineva a intervenit și abia apoi realizezi că ajutorul vine de la cineva complet neașteptat. Cât despre iubire, aceasta aproape că nu mai are loc în analiză. Iubirea e deja nivelul superior, iar noi suntem încă la stadiul în care să înţelegem necesitatea faptului primar de a-ţi păsa.

Fast-food pentru prietenie

Societatea modernă hiperconectată nutrește paradoxul devenit truism al propriei deconectări. Un grafic al popularităţii mijloacelor sociale publicat în luna august plasa la baza piramidei reţeaua Facebook. Acest colos construit pentru a oferi o platformă relaţiilor sociale indiferent de distanţa dintre oameni s-a dovedit a fi o binecuvântare blestemată. Râuri de studii sociopsihologice converg redând mesajul alarmant: Facebookul hrănește narcisismul, cultivă invidia și distruge relaţiile dintre utilizatorii ei, nu înainte de a-i bombarda cu un exces de imagini – private sau comerciale.

Acest exces este, de fapt, disproporţia care rezultă dintr-o abundenţă prea mare de informaţie ca răspuns la nevoia noastră firească de a păstra legătura cu cei care contează pentru noi. Altfel spus, deși reţeaua răspunde unei nevoi reale: aceea de a rămâne la curent cu ce fac cei dragi (sau pur și simplu ceilalţi), cantitatea efectivă de informaţie livrată e mult mai mare decât ce ne trebuie pentru a rămâne conectaţi. În plus, este complet neierarhizată. Facebookul e ca un fast-food pentru relaţii: foamea e acolo, mâncarea e ieftină și la îndemână, dar primești un volum uriaș de calorii goale, într-un sandviș care e gustos, dar nu ţine de foame (și, spun unii, mai și dă dependenţă).

Însă Facebookul este doar o felie foarte subţire dintr-o cultură care pare că se clădește tot mai mult pe separare și pe singurătate, deși la nivel declarativ susţine contrariul. E vorba, în special, de culturile de tip occidental, cele dezvoltate, care se confruntă astăzi cu fenomene demografice precum îmbătrânirea populaţiei, risipirea familiei în ţări/pe continente diferite, ca urmare a globalizării. Culturile occidentale sunt, totodată, culturi care promovează individul mai mult decât comunitatea din care face parte. Iar toate acestea, la un loc, creează ceea ce sociologii numesc tendinţă spre alienare socială.

Spectrul singurătăţii globale

Datorită internetului putem reconstitui, ca un puzzle, o imagine globală a ceea ce înseamnă astăzi singurătatea în ţările dezvoltate. Avem astăzi un spectru foarte larg al alienării, popoarele demonstrând grade diferite de însingurare, în funcţie de diverse particularităţi.

În Japonia, de pildă, se manifestă o tendinţă îngrijorătoare de insularizare a adolescenţilor și a tinerilor, care, fascinaţi de explozia ofertei de jocuri și producţii anime, nu se mai simt motivaţi să iasă din casă și să petreacă timp cu alţii de vârsta lor. Unii analiști au spus chiar că tinerii japonezi și-au pierdut apetitul pentru relaţii sexuale, renunţând la tot ce presupun acestea, în favoarea unei vieţi solitare, de comuniune cu computerul sau cu consola de jocuri.[2][3]

Un fenomen similar, dar aparent având alte cauze, poate fi constatat și în rândul generaţiei mileniale americane, despre care sociologii spun că este de aproximativ două ori mai puţin interesată de relaţiile sexuale decât generaţia baby-boom (cei născuţi în anii 50-60). Explicaţiile pentru acest fenomen denotă clar o schimbare culturală. Ryne Sherman, coautor al unuia dintre studiile care au scos în evidenţă acest nou trend, îl explica printr-un „efect al cohortei” – o orientare progresivă spre abstinenţă a generaţiilor de după 1960. Schimbarea, spune sociologul, este mai vizibilă la subiecţii de rasă albă, la cei care nu au urmat studii universitare și la cei care participă la servicii religioase. Și faptul că tinerii locuiesc mai mult timp cu părinţii ar putea explica schimbarea, la fel cum ar putea contribui și jocurile video sau internetul, care le oferă tinerilor alternative de a-și petrece timpul. În plus, „accesul la pornografie s-ar putea să disipeze apetitul sexual”[4], mai crede Sherman.

Dacă unii sunt singuri în virtutea propriei alegeri, alţii, în schimb, nu au acest privilegiu. În China se vorbește despre „femeile-resturi”, un concept cu o denumire pe cât de misogină, pe atât de tristă, care rezumă în două cuvinte situaţia femeilor de 25-29 de ani rămase necăsătorite nu ca urmare a alegerii lor, ci a unui cumul dezavantajos de circumstanţe. Expresia „shen-nu” s-a împământenit în China, iar potrivit unor surse[5] descrie femeia care, fiindcă nu se putea baza pe aspectul ei fizic pentru a se mărita cu un bărbat bogat și dintr-o familie bună, a trebuit să își crească atractivitatea pe piaţa maritală sporindu-și educaţia. Surse reputate[6] spun însă că lucrurile stau destul de diferit. Creșterea numărului de femei educate se datorează în principal creșterii constante a clasei de mijloc educate. Femeile crescute în familii care au avut un acces sporit la educaţie tind să fie mai detașate de mentalitatea patriarhală și de obiceiul de a se mărita la vârste cât mai mici.[7] Un raport Forbes din 2013 arăta că 11 din primele 20 cele mai bogate femei antreprenor din lume sunt femei din China. Aceste femei de succes au însă și standarde pe măsură, dorind să se căsătorească cu bărbaţi care le reflectă valorile.[8]

Interesant însă, dacă femeilor aflate mai sus pe scara educaţiei și a poziţiei sociale le este greu să își găsească un soţ, la fel se întâmplă și cu bărbaţii aflaţi mai jos în privinţa ambelor criterii. Asta și pentru că, așa cum observă sociologii, în China obiceiul ca bărbaţii să se căsătorească cu femei aflate cu o treaptă mai jos (economic) decât ei este încă puternic înrădăcinat.[9]

Însingurarea nu se vede numai în conexiune cu relaţiile romantice. În Marea Britanie, un studiu al organizaţiei Co-op în parteneriat cu Crucea Roșie a revelat faptul că circa 18% dintre adulţii englezi se simt „mereu” sau „adesea” singuri.[10] Nivelul de izolare socială descoperit de cercetători este unul cronic, deși, așa cum notează chiar autorii studiului, publicul general nu percepe dimensiunile fenomenului, considerând că singurătatea afectează cel mai probabil numai/predominant vârstnicii. Studiul Co-op nu numai că a arătat că publicul greșește, ci a conturat și consecinţele serioase pe care ignorarea acestei realităţi le poate avea.

Biologic, psihologic, comportamental

Izolarea are efecte directe asupra sănătăţii. La nivel psihologic ne-am aștepta probabil ca singurătatea să se asocieze cu o pondere crescută a emoţiilor și a convingerilor negative, cu o încredere scăzută în sine, cu o lipsă de sens, cu o incidenţă crescută a frustrării și a mâniei, poate chiar cu gânduri legate de autovătămare sau sinucidere. Și nu am greși. Însă mai greu de intuit este impactul biologic al singurătăţii: energie mai scăzută, rezistenţă mai scăzută la stres și o vulnerabilitate crescută la anxietate. Singurătatea, au descoperit cercetătorii, accentuează simptomele bolilor și de obicei merge mână în mână cu deficienţele alimentare (excesul sau insuficienţa hranei) și cu insomnia. Intersectarea tuturor factorilor produce însă un superefect, devastator pentru sănătatea persoanei singure: criza de identitate.

Au trecut 17 ani de când Robert Putnam (care pe atunci preda politici publice la Harvard) deplângea, în faimoasa Bowling Alone[11] (Jucând bowling de unul singur), lipsa de angajament civil care decurgea din retragerea solitară a americanului de rând din viaţa societăţii. Și au trecut șapte ani de când același Putnam și-a revizuit observaţiile și a spus că ele nu mai sunt de actualitate.[12]

Încă din volumul pe care l-a publicat în anul 2000, Putnam constata o tendinţă promiţătoare: o creștere a voluntariatului în rândul tinerilor, ceea ce avea potenţialul de a încapsula angajamentul viitoarei generaţii și, scria el atunci, acest potenţial ar putea fi dezlănţuit de „o criză naţională palpabilă, cum ar fi o recesiune sau un dezastru natural”. Un an mai târziu, pe 11 septembrie, cuvintele lui aveau să se împlinească asemenea unei profeţii. Atacurile teroriste „care urmăriseră să distrugă încrederea Americii” au reușit să „întărească conștiinţa civică a tinerilor americani”[13], aprecia Putnam.

Și, deși autorul se uita la singurătate ca la o teoremă a degradării societăţii rămase fără membri dedicaţi binelui comun, este foarte posibil ca tocmai reciproca acestei teoreme să fie un antidot la singurătatea izolantă a individului. Iată și de ce: Un studiu[14] care a comparat eficienţa a patru tipuri de intervenţii pentru reducerea singurătăţii a observat că cele mai bune rezultate se obţin prin creșterea sprijinului social, a oportunităţilor pentru socializare și corectarea gândurilor sau tiparelor de gândire din zona socializării care sunt deficitare. Al patrulea tip de intervenţie era îmbunătăţirea abilităţilor de interacţiune socială, însă cercetătorii au constatat că aceasta nu dă rezultate pe măsura așteptărilor. Altfel spus, deși în general suntem tentaţi să judecăm problema singurătăţii individului ca pe o problemă individuală (el și-o provoacă fiindcă nu știe să comunice normal cu oamenii și atunci, învăţându-l să comunice, nu va mai fi singur), de fapt ea este o problemă care poate fi mai ușor rezolvată în colectivitate, cu ajutorul celor din jurul persoanei singure.

Un scut de scopuri

Știind că o persoană care suferă de singurătate se află, foarte probabil, și într-o criză de identitate, a încerca să îi insuflăm un simţământ al valorii personale o va ajuta să se recompună după o perioadă de tranziţie. Cei din jurul persoanei singure o pot ajuta construindu-i un sens și un scop în viaţa lor, creându-i circumstanţe în care să se întâlnească cu oameni cu care are lucruri în comun. Putem fi de un real ajutor dovedind disponibilitate și fiindu-le accesibili celor pe care îi știm singuri.

Lui Emil Cioran îi sunt atribuite cuvintele: „Singurătatea este o operă de convertire la tine însuţi.”[15] Un aforism pe care prefer să îl decodific ca însemnând că singurătatea este un efect secundar al schimbărilor prin care trecem. Între două identităţi, suntem deseori singuri – este o etapă umană universală. Iar lucrul acesta ne poate deschide ochii cu privire la posibilitatea de a preţui singurătatea ca pe o resursă. Este acel set de circumstanţe în care pot să renunţ, în intimitate, la vechiul sine și să îmbrac o nouă identitate. Însă nu toţi suntem singuri în același timp, ceea ce mă poate ajuta să conștientizez că singurătatea nu este permanentă. Nu neapărat în sensul în care o intervenţie exterioară mie mă va scoate cu certitudine din singurătate, ci în sensul în care, singur fiind, pe o străduţă prost iluminată din București, pot aprinde farurile pentru a vedea mai bine că un om la fel de singur ca și mine are nevoie de ajutor. Iar eu pot să i-l ofer pentru că am trecut pe acolo.

Footnotes
[1]„Luca 10:25-37.”
[2]„Yumi Otagaki, «Japan’s „herbivore” men shun corporate life, sex», 27 iul. 2009, reuters.com”.
[3]„Masahiro Morioka, «Herbivore Men (Herbivorous Men)», Special Report: No.4, Lifestudies.org”.
[4]„Nicola Davis, «Less sex please, we’re millenials – study», 2 aug. 2016, theguardian.com”.
[5]„Controversata organizaţie All-China Federation of Women, citată în Mary Kay Magistad, «China’s „leftover women”, unmarried at 27», 21 febr. 2013, bbc.com”.
[6]„«The new class war», 9 iul. 2016, economist.com”.
[7]„Deborah Jian Lee și Sushma Subramanian, «China’s Bachelors: When Men Outnumber Women», pulitzercenter.org”.
[8]„Mary Kay Magistad, «China’s „leftover women”, unmarried at 27», 21 febr. 2013, bbc.com”.
[9]„Ibidem.”
[10]„Kantar Public, «Trapped in a bubble. An investigation into triggers for loneliness in the UK», dec. 2016, redcross.org.uk”.
[11]„Vezi site-ul cărţii, bowlingalone.com”.
[12]„Robert D. Putnam și Thomas H. Sander, «Still Bowling Alone? The Post-9/11 Split», în Journal of Democracy,  The Johns Hopkins University Press, ianuarie 2010.”
[13], „Ibidem.”
[14]„Christopher Masi et. al., «A Meta-Analysis of Interventions to Reduce Loneliness», în Personality and Social Psychology Review, 17 dec. 2013, ncbi.nlm.nih.gov”.
[15]„Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Humanitas, 1994. ”.

„Luca 10:25-37.”
„Yumi Otagaki, «Japan’s „herbivore” men shun corporate life, sex», 27 iul. 2009, reuters.com”.
„Masahiro Morioka, «Herbivore Men (Herbivorous Men)», Special Report: No.4, Lifestudies.org”.
„Nicola Davis, «Less sex please, we’re millenials – study», 2 aug. 2016, theguardian.com”.
„Controversata organizaţie All-China Federation of Women, citată în Mary Kay Magistad, «China’s „leftover women”, unmarried at 27», 21 febr. 2013, bbc.com”.
„«The new class war», 9 iul. 2016, economist.com”.
„Deborah Jian Lee și Sushma Subramanian, «China’s Bachelors: When Men Outnumber Women», pulitzercenter.org”.
„Mary Kay Magistad, «China’s „leftover women”, unmarried at 27», 21 febr. 2013, bbc.com”.
„Ibidem.”
„Kantar Public, «Trapped in a bubble. An investigation into triggers for loneliness in the UK», dec. 2016, redcross.org.uk”.
„Vezi site-ul cărţii, bowlingalone.com”.
„Robert D. Putnam și Thomas H. Sander, «Still Bowling Alone? The Post-9/11 Split», în Journal of Democracy,  The Johns Hopkins University Press, ianuarie 2010.”
„Christopher Masi et. al., «A Meta-Analysis of Interventions to Reduce Loneliness», în Personality and Social Psychology Review, 17 dec. 2013, ncbi.nlm.nih.gov”.
„Emil Cioran, Amurgul gândurilor, Humanitas, 1994. ”.