Tinerele generaţii de femei crescute cu idealul familiei în care bărbatul și femeia sunt parteneri de echipă, egali și în casă, și în afara ei descoperă că așteptările lor au luat-o înaintea mersului real al societăţii. Iar cele mai surprinse sunt, imprevizibil, femeile cu educaţie superioară.

Cu ochii larg deschiși, de parcă ar vrea să cuprindă întreg monitorul, dar în realitate încercând să nu pice de somn, M. încearcă să profite de faptul că fetiţa ei de câteva luni doarme și vrea să scrie câteva rânduri pentru clientul acela care nu se grăbea prea tare cu site-ul lui, așa că a acceptat să lucreze, printre picături, cu proaspăta mămică. Știe cum ar trebui să scrie și fără să se uite în brief: scurt, jovial, cu sare și piper. Exact stilul ei, acela pe care și l-a format încă din anii la facultatea de jurnalism și datorită căruia clientul a fost dispus să o aștepte. Bea o gură din fresh-ul de portocale pe care și-l adusese lângă ea și constată că e cam „obosit”. Și-l turnase în pahar mai demult decât își amintea acum. Se lasă cu toată greutatea pe spătarul scaunului și își duce mâinile la ceafă, într-o poziţie care o ajuta când avea nevoie de inspiraţie. Închide ochii o secundă și se trezește peste o oră, în sunetul deja familiar al plânsului celei mici. Gândul care o sperie mai tare decât a speriat-o trezirea bruscă este că așa va fi de acum încolo. Oricât ar vrea de mult, nu va mai putea scrie.

Femeile care au terminat o facultate sunt cele mai predispuse să subestimeze dificultatea responsabilităţii de a fi părinte și numeroasele obstacole care stau în calea îmbinării cu succes a acestei responsabilităţi cu sarcinile de la locul de muncă. O analiză realizată de două cercetătoare de la Universitatea Princeton, în colaborare cu alte două cercetătoare de la Universitatea Yale și Universitatea din Singapore, descrie cu acurateţe principalele „surprize” cu care vine astăzi statutul de mamă. Cercetătoarele au ajuns la acest rezultat încercând să rezolve unul dintre cele mai interesante mistere economice ale ultimelor decenii: de ce nu avem mai multe femei în câmpul muncii? Lucrarea s-a concentrat pe mediul american, însă concluziile sale sunt demne de analizat și în alte medii.

Proporţia femeilor care muncesc în Statele Unite s-a plafonat la nivelul anilor 1990, spune cercetarea, după ce, timp de jumătate de secol a crescut constant. Lucrul acesta este cu atât mai curios cu cât astăzi există mai multe femei absolvente de facultate decât bărbaţi. Apoi, femeile au astăzi acces la tipuri de muncă în care nu puteau accede în trecut și, spre deosebire de deceniile anterioare, femeile tind mai nou să amâne atât căsătoria, cât și nașterea unui copil. Prin urmare, s-au întrebat cercetătoarele, de ce nu se reflectă această diferenţă și în statisticile din câmpul muncii? Unde sunt toate aceste femei?

Principalul răspuns îl aduce statistica privind gradul de angajare a femeilor după nașterea primului lor copil. Analizând date din SUA, dar și din Marea Britanie, cercetătoarele au observat că, deși circa 90% dintre femei au muncit înainte să aibă copii, în primul an după nașterea primului între 40 și 50% dintre ele nu mai lucrează, iar procentul se menţine relativ neschimbat în următorii 5-10 ani.

Autoarele spun că, în ciuda faptului că ar fi de așteptat ca femeile care au investit mult în acumularea de capital uman (studii și experienţă de muncă) să fie „protejate” de riscul dezangajării, în realitate nu se întâmplă așa. „Noi credem că femeile subestimează efectul statutului de mamă asupra statutului de angajat, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt”, spun autoarele. În jurul vârstei de 18 ani, doar 2% dintre tinerele femei se imaginează mame casnice, deși își imaginează că vor avea doi, poate chiar trei copii. Însă aceleași statistici longitudinale care au scos la iveală această așteptare a tinerelor a relevat și că, în jurul vârstei de 30 de ani, proporţia femeilor care sunt casnice se păstrează de ani buni în jurul a 15-18 procente. Pentru multe femei, renunţarea la locul de muncă după ce au devenit mame este o decizie neplanificată. Însă diferenţa statistică, aparent inexplicabilă, mai ales având în vedere că tinerele femei „ar putea învăţa din experienţa mamelor lor sau a prietenelor lor”, are totuși o bază. Chiar dacă unele aspecte ale dobândirii statutului de mamă sunt previzibile, sau transmise de la o generaţie la alta, altele sunt complet imprevizibile.

Unul dintre motivele pentru care femeile își schimbă planul este, așa cum au descoperit cercetătoarele, faptul că atitudinile noilor mame despre rolurile de gen se schimbă după primul copil. Dacă, înainte de a deveni mame, femeile spun că munca nu le va limita capacitatea de a fi soţii și mame bune, după nașterea primului copil acestea devin mult mai refractare cu privire la angajarea femeilor, fiind mai degrabă predispuse să considere că femeile nu pot să și muncească în afara casei și să își îndeplinească și sarcinile de care se percep responsabile acasă.

Deși mamele mai educate erau mai puţin predispuse să demisioneze decât mamele mai puţin educate, acestea exprimau mai des idei împotriva muncii mamelor și idei despre dificultatea neașteptată de a fi părinte.

Explicaţia cercetătoarelor e că astăzi este mai greu decât în trecut să ai și copii și să și muncești. Inventarea mașinii de spălat vase, a laptelui praf, a scutecelor de unică folosinţă și a altor „ajutoare” a ușurat responsabilităţile femeilor din generaţia anterioară. Însă, potrivit studiului, costul creșterii unui copil, ca investiţie personală de timp, energie și finanţe a crescut cu cel puţin 65% faţă de anii 1980. Ca să evităm însă această cuantificare economică, am putea să o redăm doar spunând că astăzi, ca urmare a oportunităţilor multiple, dar și a concurenţei acerbe, presiunea pe care o resimt părinţii este mult mai puternică decât presiunea pe care o resimţeau părinţii din generaţiile anterioare.

Autoarele studiului amintesc doar două exemple: (1) Deși astăzi există lapte praf, 80% dintre femeile din SUA de azi alăptează, faţă de 20% în 1965, ceea ce presupune un cost mai ridicat (mai mult timp, mai mult consum personal pentru mamă). (2) Numărul de ore pe care părinţii îl petrec cu copiii lor a crescut exponenţial faţă de timpul pe care îl petreceau părinţii generaţiilor anterioare cu copiii lor. Iar studiul spune că, în cazul părinţilor cu educaţie superioară, acest timp s-a dublat chiar. Ambele exemple reprezintă hotărâri prin care părinţii de astăzi diferă de părinţii de ieri. Sunt decizii pe care noii părinţi le iau în favoarea copiilor lor, pentru că produc beneficii. Însă aceasta nu înseamnă că aceste beneficii sunt gratuite, ci ele vin cu un preţ, pe care părinţii se simt constrânși să îl plătească și din iubire, dar și din cauza presiunii societăţii.

Scriitoarea americană Beth Berry a făcut o radiografie foarte fidelă a celor mai noi atitudini faţă de statutul de părinte, mai ales faţă de cel de mamă, alcătuind o listă cu nu mai puţin de 33 de motive pentru care frustrarea este cel mai frecvent sentiment al mamelor, după sentimentul de dragoste faţă de copiii lor, desigur. Și Berry amintește de standardele imposibile ridicate de societate, dar și de pierderea unor plase de siguranţă de care mamele de altădată beneficiau în virtutea tradiţiei. „Bunica nu mai locuiește lângă noi, suntem deconectaţi și nu mai interacţionăm cu bătrânii noștrii, nu avem ceremonii sau ritualuri comune care să sublinieze frumuseţea sacrificială a statutului de mamă și nu avem tradiţii care să ne ajute să construim un sens pozitiv experienţelor prin care trecem”, scrie Berry.

În aceste condiţii, într-o analiză despre noile coordonate ale maternităţii sau ale lipsei ei, The Economist găsește potrivit să facă o apologie a renunţării cu totul la maternitate. Până la urmă, scrie prestigioasa publicaţie economică, 5 dintre ţările G7 sunt conduse de bărbaţi și de femei fără copii, ceea ce denotă – ca o contrazicere a afirmaţiei papei Francisc, cum că persoanele care aleg să nu facă copii ar fi „egoiste” – că se poate să nu ai urmași și totuși să îţi pese de viitorul lumii în care trăiești. Și-apoi, nu cei care decid să nu facă copii sunt neapărat cei care pun o presiune prea mare pe sistemul de pensii, scrie revista. Dacă cei care vor să aibă copii ar face mai mult de unul, situaţia s-ar echilibra, pe modelul Irlandei, care nu doar că se reglează demografic cu ajutorul familiilor care au mai mulţi copii, ci este și condusă de un lider care nu are copii.

Însă dilema care decurge cu necesitate din situaţia actuală nu este dacă să avem sau nu copii. Ci cum facem să adaptăm cât mai rapid societatea la noile coordonate culturale. Generaţii întregi de fete au fost învăţate că pot să devină orice vor ele, că pot avea o carieră înfloritoare în timp ce familia și copiii lor prosperă. Însă doar timpul le-a arătat că atât realizarea profesională, cât și creșterea copiilor le vor consuma resurse pe care se bat obiective concurente, iar societatea încă nu le oferă suficient sprijin. Cultura actuală a rămas în urma ideilor pe care le predică, lucru evident și din statisticile care arată că, în timp ce femeile muncesc mai mult pentru bani, bărbaţii nu muncesc mai mult în casă sau la creșterea copiilor. Iar aceasta este una dintre cele mai substanţiale surprize ale tinerelor care se așteaptă la parteneriate mult mai egalitare, așa cum notează New York Times.

Și, dacă este nerealist să așteptăm ca societatea să se schimbe la timp după nevoile noastre, tot schimbarea personală rămâne cea mai controlabilă. Primul pas spre aceasta este ca, printre multele informaţii despre „parenting” cu care au ajuns să fie bombardaţi chiar și cei care nu își doresc copii, să reușim să strecurăm convingător și informaţia că a avea și un copil, și un serviciu presupune un cost uriaș pentru mamă. Iar a judeca o femeie care renunţă la oricare dintre cele două nu este nici o dovadă de emancipare, nici o dovadă de tradiţionalism, ci pură ignoranţă.