Panourile cu copilul gay – o controversă de Paște

41

O campanie publicitară naște puternice controverse în România. O imagine în care un copil nou-născut are la mână eticheta „homosexual" este considerată de promotorii drepturilor minorităţilor sexuale drept un mare pas înainte, iar de biserică este reclamată ca „regretabilă".

Primăriile marilor orașe au luat decizii diferite: unele au dat avizele, altele au făcut presiuni împotriva campaniei.

În mai multe orașe mari ale ţării și în capitală, pe panourile publicitare apare un copil care are la mână eticheta „homosexual". Textul care însoţește imaginea este unul simplu „Orientarea sexuală nu este o alegere, nu este o boală." Cele 50 de panouri promovează campania ca un apel la încetarea discriminării minorităţilor sexuale și au fost deja expuse în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Timişoara, Constanţa, Craiova.

Una dintre cele mai vehemente luări de poziţie aparţine Arhiepiscopiei Iaşilor, care critică afișarea acelor mesaje pe panourile publice. „Este regretabil ca într-un loc public, în municipiul Iaşi, într-o zonă intens circulată, să fie expus un astfel de panou, întâmplător sau nu, chiar în perioada în care creştinii ortodocşi (majoritari în municipiul Iaşi) se pregătesc să serbeze Sfintele Paşti", spune comunicatul Bisericii. Și asociaţiile Pro-Vita și Alianţa Familiilor din România au făcut o adresă la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului și la Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale, în care denunţă reclama ca una care este „mincinoasă, manipulatoare și produce scandal public". Cele două organizaţii au solicitat instituţiilor vizate „o luare de poziţie urgentă".

O poziţie mult mai moderată a fost luată de catolici. „Noi apărăm moralitatea, o susţinem cu toată tăria. Ne rugăm ca viaţa oamenilor să fie demnă, nu cu aceste manifestări. Ne dorim ca sărbătoarea Domnului să ne aducă lumină, inclusiv oamenilor care au astfel de manifestări", a spus ES Petru Gherghel, episcopul Diecezei Romano Catolice de Iaşi.

Iniţiativa campaniei aparţine Fundaţiei Population Services International (PSI) România, filială a reţelei globale PSI. „Am organizat această campanie socială de educare pentru a contribui la schimbarea sau corectarea anumitor poziţii negative despre orientarea sexuală, homosexualitate și persoanele ce aparţin minorităţilor sexuale", explică Cristian Branea, manager proiect in cadrul organizaţiei PSI Romania, într-un interviu publicat pe doipedoi.com. În opinia sa, două erori comune despre homosexualitate sunt acelea că ar fi o boală sau o alegere.

În comunicatul Arhiepiscopiei Iașilor se arată însă că „homosexualitatea (ca şi alte devieri în comportamentul sexual) nu reprezintă o orientare înnăscută, cum sugerează panoul respectiv, existând şi studii ale unor specialişti care combat această idee. Este evident, aşadar, că pentru un creştin (dar şi pentru alte religii monoteiste) homosexualitatea este un păcat", indiferent de „contextul social sau de ideile care sunt la modă la un anumit moment", se mai arată în comunicatul citat. La rândul lor, cele două asociaţii precizează în adresa înaintată că „orientarea sexuală se formează la pubertate ca o consecinţă a educaţiei și nu este un „dat" natural."

Campania a atras atenţia și prin faptul că autorităţile au acţionat diferit. „Această campanie educativă este legală", justifică Branea, „acolo unde legislaţia locală o cere explicit, primăriile și-au dat avizele pentru campanie." Singura excepţie a fost la Cluj, unde „primăria a făcut presiuni informale la nivelul firmelor locale de publicitate outdoor pentru ca această campanie să nu aibă loc, motiv pentru care a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În Timișoara panoul a fost expus după care a fost înlocuit. După cum scria pe Facebook deputatul Marius Dugulescu, „primăria nu a autorizat această acţiune și am sesizat Poliţia Locală și Direcţia pentru Protecţia Copilului. Este total imoral și de-a dreptul revoltător să fie folosit un copil într-o campanie a homosexualităţii ". O altă iniţiativă a aparţinut unor cetăţeni indignaţi care au alterat grafic inscripţia de pe un panou din București. În urma „corecturii" eticheta de pe mâna copilului se reduce la literele „OM" iar negaţiile au fost acoperite, astfel încât înscrisul exprimă ideea că homosexualitatea „este o alegere, este o boală". În urma gestului cu care se mândresc, cei trei s-au autodenunţat la Poliţie.

Campania care a născut controverse în România face parte din programul „Eu sunt! Tu?", finanţat de Mecanismul Financiar European al Norvegiei, Lichtenstein şi Islandei şi Fondul Global de lupta împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei. Conceptul vizual al acestei campanii a fost proiectat de canadienii de la Fondation Emergence, și a fost folosit încă din 2007 în campanii împotriva homofobiei. În 2007 aceeași campanie a născut proteste în Italia, deși textul nu includea cuvintele „nu este o boală", ci doar „nu este o alegere".