56.800. Acesta este cel mai recent bilanţ al numărului de migranţi care au murit sau au fost daţi dispăruţi în timp ce încercau să ajungă din ţara de origine în ţara în care sperau să poată să trăiască o viaţă decentă.
Bilanţul a fost realizat de jurnaliștii de investigaţie de la Associated Press, care au compilat informaţii strânse de la organizaţii internaţionale care urmăresc principalele cordoane de migraţie, rapoarte medico-legale, certificate de deces, registre poliţienești cu persoane dispărute și interviuri cu alţi migranţi. Astfel s-a ajuns la totalul de 56.800 de persoane dispărute din 2014 până în prezent, dublu faţă de bilanţul Organizaţiei Mondiale pentru Migraţie a ONU.
Pe măsură ce numărul migranţilor internaţionali tot crește, ajungând în 2017 la 258 de milioane, numărul celor care mor pe drum, în special pe mare, sau care cad pradă traficanţilor de carne vie și dispar de pe faţa pământului este tot mai mare, lăsând în spate familii care nu mai știu nimic despre ei. De exemplu, când 800 de migranţi au murit în aprilie 2015 în apropiere de coasta Italiei după ce vasul în care erau s-a scufundat, autorităţile italiene au promis să îi identifice și să le găsească familiile pentru a le anunţa. Trei ani mai târziu munca rămâne neterminată, noul guvern populist oprind fondurile pentru acest proiect.
Unii dintre migranţi ajung să fie îngropaţi în sicrie anonime, ieșind astfel complet din memoria colectivă. În Gauteng, o provincie din Africa de Sud al cărui nume înseamnă de fapt „ţara aurului”, între 2014 și 2017 peste 4.300 de sicrie anonime au fost îngropate în cimitire nevizitate de nimeni. „Sunt oameni nebăgaţi în seamă în viaţă și nebăgaţi în seamă nici în moarte, ca și cum nu ar fi existat deloc”, scriu jurnaliștii AP.
Atât bilanţul ONU, cât și bilanţul AP indică faptul că cele mai multe decese și dispariţii au loc în zona Mediteranei, unde s-au scufundat atâtea vase cu refugiaţi; apoi urmează Africa, Orientul Mijlociu și Asia, iar la final SUA-Mexic.
Cu toate acestea, jurnaliștii AP admit că bilanţul nu reprezintă numărul real al victimelor. Dincolo de Europa, informaţiile se împuţinează semnificativ, spun ei. Puţine se știu dinspre Asia și Orientul Mijlociu, unde se petrec cele mai masive mișcări de populaţie, sau dinspre America Latină, deși migraţia care a pornit din Venezuela este printre cele mai importante din ultimii doi ani.
Rezultatul este că guvernele subestimează masiv impactul migraţiei. „Indiferent ce părere ai avea despre gestionarea migraţiei, (…) vorbim totuși despre fiinţe umane care se află în tranzit. Fie că sunt refugiaţi sau oameni care caută un job mai bun, sunt fiinţe umane care trebuie tratate ca atare”, spune Bram Frouws, șeful unui centru pentru migranţi din Geneva, Elveţia.
Familiile pe care migranţii le lasă în spate rămân blocate între doliu și speranţă. Majdi Barhoumi a părăsit Tunisia în 2011, într-o barcă cu mai mulţi migranţi care se îndreptau spre Europa. Barca s-a scufundat și nimeni nu a mai auzit de Majdi de atunci. Până în ziua de azi, părinţii lui speră ca el să se întoarcă acasă. Ca o mărturisire de credinţă că fiul lor este în viaţă, părinţii au construit un coteţ de găini, au cumpărat câteva vaci și un câine ca fiul lor să aibă ce să facă când se întoarce.
