Fericirea nu stă în bani; stă în bucuria realizărilor, în emoţia efortului creativ.” (Franklin Delano Roosevelt, președinte american)

Creativitatea își poate întinde zona de aplicaţie nebănuit de mult, de la inventică la modă, de la diverse înlesniri ale activităţilor casnice la noi ramuri de cercetare, de la inovaţii gastronomice la opere de artă, de la producerea de noi jocuri la articularea unor noi limbaje, noi sporturi, noi ramuri artistice etc.

Pe piaţa de carte de la noi se regăsește o mare diversitate de oferte pe tema creativităţii umane. Tocmai de aceea, pentru a aborda ceea ce ne este util și aplicabil, e necesar să înţelegem mai bine ce este și cum se manifestă creativitatea, cum ne-o putem descoperi sau „antrena”.

Ce este creativitatea

În domeniul teoretic există o metodă de studiu și de cercetare orientată spre descoperirea de noi fapte, fenomene, evenimente, analizarea lor și dobândirea de noi cunoștinţe; se numește „euristică”, de la etimonul grecesc heuriskein, care înseamnă „a afla”. În alte contexte presupune și metoda de aflare a adevărului într-o dezbatere, într-o controversă.

Euristica a teoretizat și a dezvoltat zeci de metode de inovare intelectuală, stabilind diverse etape ale actului de creaţie în domeniul știinţific. Cu toate acestea rămâne un mister creativitatea, ca inspiraţie pusă în act sau ca abilitate a individului de a produce ceva nou, ingenios, de a îmbunătăţi un produs existent, de a revoluţiona un mod de abordare a unei activităţi, de a utiliza mai profitabil o conjunctură, un ansamblu de elemente. Nu se poate explica sau prevedea când apare acel moment de graţie în care respectiva abilitate sau inspiraţie se traduc în fapt, nici cât de prelungit va fi. De asemenea s-a constatat că predispoziţia de a fi creativ diferă nu doar de la un individ la altul, ci și de la o etapă de viaţă la alta pentru același individ. Uneori, un individ poate produce în lanţ inovaţii și invenţii, cum este cazul lui Thomas Edison, al fraţilor Lumiére, al lui Alexander Graham Bell și al atâtor oameni de știinţă sau autodidacţi iscoditori. Pe când, pentru alţii, o singură invenţie îi distinge și îi consacră, cum este cazul inventatorului stiloului, Petrache Poenaru. Alţii colaborează în echipă la inovaţii sau invenţii, cum este cazul lui Vic Mills și Norma Lueders Baker, de la o companie care a scos pe piaţă, pentru prima dată, produsul cu marca Pampers.

Cert este că o minte iscoditoare va fi perpetuu preocupată de a înţelege mai profund lumea înconjurătoare și de a-i îmbunătăţi unele aspecte accesibile sau de a crea lucruri noi, opere surprinzătoare. Creativitatea presupune nu doar calitatea de a aduce o înnoire pe lume, ci și pe aceea de a răspunde mulţumitor sau de a rezolva o problemă pentru care alţii nu văd soluţii.

Putem învăţa să fim creativi?

Îmi amintesc cum, cu mulţi ani în urmă, jucând unul dintre primele jocuri electronice apărute, mă aflam într-un impas: eroul jocului se deplasa prin tunele ascendente și se găsea în faţa unei mari prăpastii între ultima treaptă de sub picioare și nivelul superior; ecranul gol și negru sugera un defect de construcţie a jocului, pentru că eroul nu avea aripi, nici vreo mașină zburătoare, nici nu putea sări la asemenea distanţă, în sus. Soluţia găsită a fost să-l fac să pășească în gol, pur și simplu, iar treptele au început să-i apară pe rând sub picioare. Atunci am înţeles că mi se cerea să gândesc altfel decât ar fi fost previzibil.

A învăţa să fim creativi ţine de abilitatea de a privi altfel problemele care cer soluţii sau situaţiile, conjuncturile care cer noi soluţii, afirmă unii autori. Este ca și cum ai merge pe o cărare bătătorită de alţii și ai putea să te detașezi, să o privești din afară, căutând să imaginezi o altă cărare mai bună, o punte, un pod suspendat etc.

Creativitatea este arta de lărgire a posibilităţii – sugerează Anthony Weston. Este arta de a găsi piste neaşteptate în probleme care pentru toţi ceilalţi sunt de-a dreptul blocate. Este abilitatea de a gândi din afara problemei, în vreme ce restul abia dacă sunt conştienţi că se află în problemă. În ciuda a ceea ce ni se spune de obicei, creativitatea în acest sens este o iscusinţă uşor de învăţat.”[1]

Autorul susţine că ţine de o deprindere vitală să fii capabil să vezi lumea în lumina a ceea ce este posibil, nu doar a ceea ce este actualizat. La nivelul gândirii și argumentării, de pildă, chiar și cel mai bun argument ori cea mai bună explicaţie trebuie evaluată pe fundalul a ceea ce ar mai fi posibil. „Arătându-ne cum ar putea fi lumea sau o parte a acesteia, creativitatea ne oferă o întreagă nouă viziune asupra lumii-aşa-cum-este. (…) La urma urmei, «Oare mai sunt şi alte opţiuni?» nu este tocmai o întrebare pe care să fie greu să înveţi să o pui.”[2]

Americanii au pentru dispoziţia creativă expresia „a gândi în afara cutiei” (thinking out of the box, engl.), sugerând astfel că gândirea obișnuită, rutinieră, după șabloane, pare îngrădită într-un spaţiu închis, unde nu se poate extinde și dezvolta.

Această viziune o împărtășește și Edward de Bono, un inspirat și inspirator teoretician și practician al gândirii creative, pe care el o numește „gândire paralelă”[3]. Acesta sugerează că modul tradiţional de a fi reflexiv, de a filosofa și a raţiona, cel occidental, este depășit de noi provocări ale evoluţiei lumii, ale complexificării vieţii; fondatorii antici ai gândirii occidentale.

Socrate, Platon, Aristotel nu ne mai sunt de ajutor pentru multe dintre noile probleme ce apar și se succed rapid, pe plan social, moral, educaţional, tehnologic, economic etc. Ceea ce critică autorul este concepţia tacită, larg adoptată, potrivit căreia evoluţia societăţii și capacitatea noastră de a judeca ne vor aduce de la sine noi idei și noi soluţii[4]; în opinia mea, ar fi tot un reflex al încrederii nefondate în progresul ireversibil al omenirii, în cursul ascendent al membrilor ei, luaţi în ansamblu, pe scara umanizării.

De Bono critică atitudinea adversativă tradiţională, pe care o adoptă gânditorii occidentali când se confruntă cu o problemă și propune atitudinea cooperantă a gândirii paralele; pentru acestea două oferă două imagini diferite: la prima, pentru a căra o greutate așezată pe o sanie, mai mulţi pinguini trag de sanie în direcţii diferite; la a doua, toţi cei implicaţi trag în aceeași direcţie.[5] În fine, printre multele caracteristici și principii ale gândirii paralele se numără: „fără politică și fără jocuri de putere”, „prudenţa, la locul ei”, „exprimarea emoţiilor”, „căutarea valorii”, „gândirea despre gândire”, „eliminarea egoului”, „folosirea deplină a puterii intelectuale”, „fiecare lucru la timpul său”, „scurtarea timpului de ședinţă” etc. Când vine vorba de „timp și spaţiu pentru creativitate”, autorul propune schimbarea atitudinii agresive de a „smulge” o idee novatoare cu atitudinea mai permisivă de a acorda libertate de acţiune celui care, în mod conștient, se implică singur, din proprie iniţiativă, în procesul creator.[6]

Metode de a ne stimula creativitatea

Este imposibil ca, atunci când citim despre creativitate, să nu se nască în noi dorinţa de a ne explora aptitudinile în acest domeniu al imaginaţiei, al libertăţii de manifestare ca fiinţe superioare. Este un tărâm aproape magic, pentru că nu poate fi explicat și înţeles pe deplin specificul lui, potenţialitatea lui, care devine, dintr-o dată, prin nu se știe ce scânteie, un act creator. Iar concretizarea lui în ceva nou adus pe lume, ceva inedit și remarcabil, aduce recompense sufletești incomparabile. Dimensiunea creatoare a omului, la proporţiile lui de fiinţă creată, limitată de timp și de spaţiu, amintește totdeauna de sursa primă și inepuizabilă a Creatorului. Și, atunci când omul creator își recunoaște chipul în chipul Creatorului său se naște un plus de iubire prin recunoștinţă: „Te laud [Doamne] că sunt o făptură așa de minunată!” (Psalmii 139:14).

Despre metodele de stimulare a creativităţii se poate vorbi pe larg, iar în articolele următoare voi dezvolta subiectul. Însă, pentru început, voi prezenta două dintre aceste metode, care se află la îndemâna noastră.

Prima metodă pe care doresc să o prezint este cea a visului treaz. Este vorba despre o tehnică de inspiraţie psihoterapeutică.[7] O şedinţă de vis treaz se desfăşoară în semiobscuritate, cu un grup de 6-7 persoane întinse confortabil pe podea în formă de stea, cu capetele spre centru. Şedinţa poate dura între o jumătate de oră şi două ore. Pentru a începe şedinţa, coordonatorul induce niște imagini neutre, pentru a facilita detașarea de lumea înconjurătoare și deschiderea unui spaţiu imaginar comun întregului grup. Apoi coordonatorul introduce imagini conectate cu problema de rezolvat. Grupul produce fantasme, reverii, un scenariu cu imagini direct asociate cu problema, care conţin și idei, mai articulate sau mai disparate.

Ideile emise sunt înregistrate, indiferent cât de elucubrante par, pentru a fi analizate ulterior. La sfârşitul şedinţei, coordonatorul readuce grupul la realitate în mod gradat, prin imagini tot mai „realiste”. Această tehnică poate fi de folos fie unui arhitect, pentru a concepe construcţia unui hotel, fie unui decorator, pentru o incintă de birouri, fie unui grădinar, pentru amenajarea unui parc, fie unui designer de modă, pentru o rochie de mireasă, fie unui creator de mobilier sau unui maestru cofetar etc.

A doua metodă este cea a brainstorming-ului. Acesta presupune, așa cum sugerează și termenul în din limba engleză („furtună a creierului”) o tehnică a divagaţiei mentale provocate; atunci când este reușită, ea previne selecţia prea drastică pe care gândirea obișnuită, rutinieră, o aplică asupra datelor unei probleme. Dacă individul își suprimă cenzura strictă a logicii, a simţului comun bine înrădăcinat, a raţiunii tăioase, există șanse ca el să devină mai creativ. Avantajul brainstorming-ului este că exclude competiţia sau comparaţia dintre participanţi, iar astfel sunt excluse și conflictele dintre ei; dispar frânele propriilor complexe, ezitări, temeri pentru felul în care suntem percepuţi și devenim mai degajaţi, mai predispuși la imaginaţia liberă. Această metodă se recomandă mai ales în cazul unor echipe de profesioniști, dar și în grupuri de colegi, colaboratori, amici etc., iar numărul ideal de membri este de 7-8.

Esenţa acestei tehnici constă în a disocia spiritul critic de cel creativ, în a suspenda temporar critica raţională. Se organizează reuniuni pentru o discuţie pe o temă dată[8], cu respectarea următoarelor reguli: nu se memorează ceea ce spun alţii; nu se memorează cine a spus ceva anume; nu se dă replică la spusele cuiva. Este dezirabil să existe un coordonator al discuţiei, care să facă la final inventarul soluţiilor formulate, oricât de fanteziste ar părea, fără a le evalua, clasifica și fără a dezvălui numele autorilor lor.

În articolele următoare vom analiza alte metode de stimulare a creativităţii, precum și modalităţi complexe de resetare a gândirii, pentru a o deschide spre creativitate.

Footnotes
[1]„Anthony Weston, Creativitatea în gândirea critică, All, București, 2008, prefaţă.”
[2]„ Ibidem.”
[3]„E. de Bono, Gândirea paralelă. De la gândirea socratică la gândirea lui de Bono, Curtea Veche, București, 2017 (carte lansată de autor în 1994).”
[4]„Ibidem, p. 291-296.”
[5]„Ibidem, p. 62-63.”
[6]„Ibidem.”
[7]„Cf. Robert Desoille, Le rêve êveillé et la psicotérapie, PUF, Paris, 1945, ”.
[8]„Cf. Geoffrey Rawlinson, Gândire creativă și brainstorming, București, CODECS, 1998, p. 107 sqq.”

„Anthony Weston, Creativitatea în gândirea critică, All, București, 2008, prefaţă.”
„ Ibidem.”
„E. de Bono, Gândirea paralelă. De la gândirea socratică la gândirea lui de Bono, Curtea Veche, București, 2017 (carte lansată de autor în 1994).”
„Ibidem, p. 291-296.”
„Ibidem, p. 62-63.”
„Ibidem.”
„Cf. Robert Desoille, Le rêve êveillé et la psicotérapie, PUF, Paris, 1945, ”.
„Cf. Geoffrey Rawlinson, Gândire creativă și brainstorming, București, CODECS, 1998, p. 107 sqq.”
SURSĂ:Semnele timpului, iunie 2018, ediție tipărită
Corina Matei
Corina Matei, doctor în Filosofie al Universității din București, este conferențiar la Universitatea „Titu Maiorescu” și jurnalist creștin. Pe lângă activitatea de la Semnele timpului, realizează emisiunea „Convorbiri de seară” la Speranța TV și susține rubrica „Alice în Țara Mirărilor” a revistei online Femei de 10. Este autoarea cărților: Ordinea și dezordinea simbolurilor, Morală, educație, comunicare în era focului rece, Postmodernity’s Fugitive Truths.