„Toată lumea se strânge după muncă... să mai muncească niţel. Vii și tu?”, era mesajul unei ilustraţii populare a artistului P.C. Vey din 2008. Zece ani mai târziu, gluma încă rezonează cu cei mai mulţi dintre noi.

Americanii lucrează în prezent 4 săptămâni în plus pe an faţă de anul 1979, iar până la 80% dintre ei suferă de niveluri ridicate de stres la locul de muncă, jumătate admiţând că sunt atât de epuizaţi, încât au nevoie de ajutor profesionist să poată face faţă. Și românii sunt familiarizaţi cu sentimentul că mai degrabă trăim ca să muncim decât că muncim ca să trăim, mulţi având probleme serioase în a gestiona echilibrul dintre viaţa profesională și cea privată.

Sindromul burnout, adică suprasolicitatarea cronică în primul rând a intelectului și a funcţiilor psihice, mai ales la locul de muncă, era odată restrâns la anumite categorii profesionale, cum ar fi medicii și psihiatrii, care lucrau poate cel mai mult cu publicul și înfruntau un stres permanent de a rezolva problemele importante pentru care erau responsabili. Odată cu intrarea în era informaţională, a telefoanelor mobile, a internetului și a e-mailurilor, sindromul burnout s-a extins spre mai toate categoriile profesionale, pe măsură ce angajaţii au devenit apelabili și în afara orelor de serviciu. Astăzi, când oamenii pleacă de la locul de muncă, jobul îi urmează pretutindeni. Cine își permite „aroganţa” de a nu-i răspunde șefului sau clientului după ora 17? Cine nu răspunde măcar la un singur e-mail în timpul weekendului și în vacanţe?

Riscurile psihosociale, cum ar fi creșterea concurenţei, teama de a-ţi pierde locul de muncă, așteptări tot mai mari legate de performanţă, creșterea numărului de ore suplimentare, toate acestea contribuie la crearea unui mediu de muncă tot mai stresant. Rezultatul este creșterea absenteismului, perturbarea relaţiilor de muncă, motivarea redusă a personalului, scăderea satisfacţiei și a creativităţii, creșterea fluctuaţiei de personal, a transferurilor interne și a reconversiei profesionale. Toate aceste probleme au un impact considerabil asupra productivităţii, asupra costurilor directe și indirecte, precum și asupra competitivităţii sectorului privat, dar și asupra eficienţei sistemelor publice de sănătate și educaţie.

Americanii lucrează în prezent 4 săptămâni în plus pe an faţă de anul 1979, iar până la 80% dintre ei suferă de niveluri ridicate de stres la locul de muncă, jumătate admiţând că sunt atât de epuizaţi, încât au nevoie de ajutor profesional să poată face faţă.

Companiile și guvernele încep să fie tot mai atente la această problemă, fiindcă s-a observat că suprasolicitarea cronică duce în timp la scăderea productivităţii și vine cu un cost. Un grup de profesori de la Universitatea Stanford a estimat că stresul de la locul de muncă costă sistemul de sănătate american între 125 și 190 de miliarde de dolari pe an. Alte calcule arată că anual până la 120.000 de decese premature printre adulţii americani sunt legate direct de această problemă. Unii experţi spun că în Europa situaţia este puţin mai roză, în principal datorită faptului că europenii, spre deosebire de americani, se bucură de asigurare de sănătate. Există însă și alte motive.

Europa, un continent îngrijorat

Germania și Franţa au implementat legi care să încerce să prevină fenomenul de burnout. Încă din 2014, guvernul german a interzis prin lege ca angajatorii să își deranjeze angajaţii cu telefoane sau e-mailuri în afara orelor de muncă, în afara situaţiilor de urgenţă. Iniţiativa guvernului a venit după discuţii între compania VW și angajaţi, în urma cărora compania a decis să oprească cu totul sistemul de trimitere a e-mailurilor pe telefoanele Blackberry ale angajaţilor după încheierea programului. În aceeași perioadă, compania Daimler a hotărât să șteargă automat e-mailurile de muncă transmise către angajaţi aflaţi în perioada de concediu, pentru ca nimeni să nu fie nevoit să își petreacă zilele de după concediu pierdut prin sute de e-mailuri primite și neverificate. Politica a venit după ce în cadrul companiei psihologii angajaţi de guvern au desfășurat un studiu de doi ani pe subiectul echilibrului dintre muncă și timp liber. Acum compania își trimite managerii la instruiri care să îi ajute să respecte acest echilibru, atât pentru angajaţi, cât și pentru ei înșiși. Oricine a lucrat într-o companie mai mare sau o corporaţie știe cât de mult timp se pierde în ședinţe prost organizate și prost programate, când toată lumea stă pe telefon așteptând ca șeful să termine de vorbit.

Franţa a urmat exemplul Germaniei abia anul trecut, când companiile au devenit obligate prin lege să garanteze „dreptul de a se deconecta de la tehnologie” al angajaţilor, după orele de serviciu. Măsura a venit după un studiu realizat de grupul de cercetare Eleas, care arăta că mai mult de o treime dintre francezi își folosesc device-urile electronice pentru a continua munca în afara orelor, zilnic. În același timp, companii franceze precum Areva și Axa luaseră deja propriile măsuri pentru a limita nivelul de comunicare în afara orelor de serviciu. Cu toate acestea, realitatea arată că, deși 48% dintre companii observă că stresul la locul de muncă afectează productivitatea, doar 5% dintre angajatori sunt dispuși să facă ceva pentru asta.

Ori muncă, ori sănătate?!

Există un principiu universal conform căruia oamenii au dreptul la cele mai înalte standarde de sănătate posibile. Fără sănătate în muncă o persoană nu poate aduce contribuţii societăţii și nu atinge starea de bine. Dacă sănătatea în muncă este ameninţată, nu există nicio susţinere pentru productivitatea forţei de muncă și dezvoltare socioeconomică”, se menţionează într-un raport al Inspecţiei Muncii din România, cu ocazia Zilei Internaţionale a Securităţii și Sănătăţii în Muncă din 2017. Însă, tot în România, patria-mamă a haosului organizaţional și a muncii ieftine, românii petrec la birou un număr mai mare de ore decât ceilalţi europeni, în timp ce productivitatea în România este de șase ori mai mică decât la nivelul Uniunii Europene, conform unui raport Eurostat. Nu putem să vorbim despre costul asupra economiei însă, fiindcă România nu are în prezent legislaţie privind identificarea, măsurarea și reducerea stresului la locul de muncă.

În România se înregistrează zilnic câte un deces și 3 îmbolnăviri profesionale. Se estimează că 70% din accidentele de muncă și bolile profesionale sunt cauzate de o atitudine inadecvată faţă de securitatea și sănătatea în muncă, se precizează pe site-ul Asociaţiei Române pentru Securitate și Sănătate în Muncă. În UE, Directiva-cadru privind securitatea și sănătatea în muncă (89/391/CEE), cea care reglementează punerea în aplicare a SSM[1] în statele membre, nu se referă în mod explicit la „stresul profesional“ sau la „riscuri psihosociale“, dar prevede ca angajatorii să adopte măsurile preventive corespunzătoare pentru a spori securitatea şi sănătatea locului de muncă prin politici care să acopere tehnologia, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale și influenţa factorilor legaţi de mediul de muncă. România este printre statele membre UE care nu menţionează în mod explicit riscurile psihosociale sau stresul, se arată în raportul Inspecţiei Muncii. Singura tulburare psihică legată de stres inclusă în lista naţională de boli profesionale este „psihonevroza cauzată de îngrijire pe termen lung a persoanelor psihopate în unităţi de psihiatrie”, iar România nu are o abordare colectivă pentru prevenirea și identificarea cauzelor stresului profesional, se mai menţionează în raport.

Românii petrec la birou un număr mai mare de ore decât ceilalţi europeni, în timp ce productivitatea în România este de șase ori mai mică decât la nivelul Uniunii Europene.

Probabil că singura șansă ca angajatorii români să implementeze sisteme de protejare a sănătăţii psihice a tuturor angajaţilor este ca directivele să vină de la Comisia Europeană, după crearea unei legislaţii în acest sens, obligatorie la nivelul ţărilor membre UE, după model belgian. Toate întreprinderile cu sediul pe teritoriul Belgiei, inclusiv instituţiile europene din Bruxelles, au fost obligate prin lege să ia măsuri preventive împotriva riscurilor psihosociale determinate de stresul la locul de muncă, prin realizarea regulată de analize de risc sau implementarea de programe de consiliere pentru angajaţi. Conform unui sondaj al Agenţiei Europene pentru Siguranţă și Sănătate la locul de muncă, 8 din 10 manageri europeni s-au declarat îngrijoraţi de problema stresului în mediul profesional. Stresul reprezintă a doua cel mai frecvent raportată problemă de sănătate la locul de muncă din Europa. „Comisia Europeană este conștientă de riscurile societăţii profesionale moderne, inclusiv de riscurile psihologice, de influenţa lor asupra angajaţilor și responsabilitatea angajatorilor de a asigura un mediu de lucru sigur și sănătos,” comentează Antony Gravili, purtător de cuvânt al CE privind Relaţiile Inter-instituţionale și Administrative. Ar fi deci doar o chestiune de timp până la reglementarea acestei probleme prin legi specifice.

Mai e nevoie de atâta muncă?

În această discuţie mai sunt și cei care nici măcar nu mai cred în regimul de 8 ore de muncă. Antreprenorul Tim Ferris explică în cartea sa 4 Hours Work Week, de pe lista de bestselleruri New York Times, că am rămas blocaţi în sistemul de 8 ore pe zi adoptat în timpul revoluţiei industriale, fără să mai avem nevoie de el. Teoria sa a fost probată în diverse scheme. Din 2006, antreprenorul Ryan Carson a adoptat cu succes o schemă de lucru de patru zile pe săptămână în compania sa, fără să suplimenteze orele din cele patru zile muncite – „Nu există nicio regulă că trebuie să lucrezi 40 de ore, trebuie să lucrezi cât să ai succes. Noi am dovedit că acest sistem poate fi adoptat în pieţe foarte competitive. Carson susţine că flexibilitatea programului și reducerea orelor de muncă au dus la mai multă productivitate. „Nu vorbim neapărat de mai mult timp pentru familie sau pentru stat degeaba – vorbim despre o viaţă mult mai bine echilibrată”, spune el.

Cu toate acestea, concluziile lui Carson nu pot generalizate, iar metoda sa nu poate fi aplicată la orice altă companie cu aceleași rezultate pozitive, spun criticii. Carson avea să descopere singur asta ani mai târziu, când afacerea a intrat într-o pasă proastă și s-a văzut nevoit să renunţe la 22 de angajaţi. Cu un asemenea deficit, Carson s-a văzut nevoit să revină la modelul de lucru de cinci zile pe săptămână pentru a putea acoperi același volum de lucru cu mai puţini angajaţi. Cu toate acestea, a rămas convins că în mediul potrivit, la momentul potrivit, modelul său funcţionează și aduce mai multe beneficii angajaţilor și companiei decât pierderi.

 

Munca este esenţială pentru sănătatea umană nu doar pentru că oferă resurse financiare, dar contribuie și la funcţiile psihologice de bază, cum ar fi organizarea timpului, contactele sociale și identitatea personală. Șomajul, în schimb, este legat de scăderea satisfacţiei vieţii, stigmatizarea socială, pierderea respectului de sine și pierderea contactelor sociale, cu consecinţe negative asupra sănătăţii psihice. Însă, în era robotizării, în care inteligenţa artificială va prelua mare parte din joburile oamenilor, ajungând astfel să contribuie din plin la creșterea economică, oamenii vor fi scutiţi în mare parte de munca depusă pentru progresele economice pe care și le dorește fiecare ţară în întrecerea fără final a marilor dar și mai micilor puteri.

Ce vor face oamenii, ca șomeri de meserie? Cu un salariu universal de bază vor deveni experţi la următorul exerciţiu – ai un borcan de gem, puţin nisip, câteva pietricele și unele pietre mai mari, cum faci să le pui pe toate în borcan? De obicei, provocarea aceasta apare în sălile de curs, unde un profesor caută să-și înveţe studenţii sau elevii cum să prioritizeze lucrurile în viaţă – mai întâi bagi pietrele mai mari, apoi cele mai mici și la final nisipul între ele. În orice altă variantă, nu vor încăpea toate. Desigur, experimentul este „aranjat”, se plânge autorul Oliver Burkeman. Profesorul știe exact câte pietre mari și câte pietre mici pot să încapă în borcan, pe când viaţa te pune să jonglezi cu atât de multe lucruri la fel de importante, încât nu mai vorbim despre o problemă de management, ci o problemă de suprapopulare.

Ne trezim în situaţii imposibile, în care poate că cerinţele șefului chiar nu pot fi îndeplinite cu resursele disponibile, în care poate chiar nu putem fi părinţi buni fără să renunţăm la job, în care chiar nu putem împlini așteptările familiei și ale societăţii împlinindu-ne și hrănindu-ne în același timp sufletul. Ca să câștigi un joc care nu poate fi câștigat, singura cale este să schimbi regulile. Și se aude tot mai tare vocea celor spun că a patra revoluţie industrială, era robotizării, este singura cale de a schimba regulile jocului și de a putea aduce din nou echilibrul de care avem nevoie pentru a excela la lucrurile cu adevărat importante în viaţă, fără a ne sacrifica sănătatea fizică, psihică și emoţională. Dacă era industrială a stricat relaţia omului cu timpul, așezându-ne în poziţie de inamici, tot o revoluţie industrială ar putea să ne readucă la situaţia iniţială, în care să putem savura din nou ritmul prezentului.

Footnotes
[1]„Securitatea și Sănătatea în Muncă (SSM) este un termen care înglobează ansamblul de activităţi insituţionalizate care au ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice și psihice, sănătăţii lucrătorilor și a altor persoane participante la procesului de muncă.”

„Securitatea și Sănătatea în Muncă (SSM) este un termen care înglobează ansamblul de activităţi insituţionalizate care au ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice și psihice, sănătăţii lucrătorilor și a altor persoane participante la procesului de muncă.”